ÎMBRĂCĂMINTEA MINŢII
joi, 13 decembrie 2018
devoțional zilnic


Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. – Matei 12:34

De obicei, oamenii asociază termenii „haină” şi „a te îmbrăca” cu moda. Dar faimosul scriitor şi lexicograf englez Samuel Johnson (1709–1784), care a decedat pe 13 decembrie 1784, sugera foarte bine că „vorbirea este îmbrăcămintea minţii”. Autorul pare să sugereze că vorbirea, limbajul, este o formă de împodobire, modul în care gândurile noastre sunt împodobite. Dacă există nenumărate feluri de îmbrăcăminte, tot aşa există şi nenumărate modalităţi de a ne exprima gândurile, unele mai atractive şi mai îngrijite decât altele.

Ca rol general, limbajul este o metodă eficientă de exprimare proprie. Când Isus a declarat că „din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34), El sugera că ceea ce spunem şi modul în care vorbim le comunică celorlalţi în mare cine suntem. Limbajul ne reflectă simţămintele interioare şi emoţiile, priorităţile şi dorinţele. Altfel spus, „judecându-i pe alţii nu spui cum sunt ei, ci spui cum eşti tu” (Mathias Tualima Tunai).

Dar limbajul este folosit adesea pentru a acoperi şi distorsiona realitatea. În Matei 23, Isus pune în contrast discursurile morale ale cărturarilor şi fariseilor cu propria lor imoralitate ascunsă. Otto von Bismarck (1815–1898), fondator şi cancelar al Imperiului German, declara că „oamenii nu mint niciodată mai mult decât după vânătoare, în timpul unui război sau înainte de alegeri”. Cu siguranţă, lumea noastră ar fi aproape un paradis dacă politicienii aleşi ar implementa toate promisiunile făcute înainte de alegeri!

Repetarea unei minciuni exercită o influenţă foarte negativă nu doar asupra celorlalţi, ci în special asupra mincinosului. Noi suntem avertizaţi că „cuvintele sunt mai mult decât un indiciu al caracterului; ele au puterea de a influenţa caracterul. Oamenii sunt influenţaţi de propriile cuvinte. [...] Odată ce au exprimat o părere sau o hotărâre, ei sunt adesea prea mândri pentru a retrage cele spuse şi încearcă să aducă dovezi că au dreptate, până când ajung să creadă că o şi au” (Hristos, Lumina lumii, p. 323).

Ce binecuvântare am simţi dacă am fi mai preocupaţi de ceea ce spunem altora decât de ceea ce spun alţii despre noi! Să nu uităm că cuvintele noastre au puterea de a-i distruge sau salva pe oameni, de a le submina sau înălţa reputaţia. Doamne, ajută-mă să le vorbesc altora cu aceeaşi bunătate cu care aş vrea ca ei să îmi vorbească!

vezi arhivă