Este opera lui Dumnezeu!
marți, 12 septembrie 2017
devoțional zilnic


Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! .   (Proverbele 1:10)

După aproape un deceniu de muncă asiduă, într-un final, în 24 mai 1844, Samuel Morse era pregătit să spună lumii despre primul mesaj trimis prin telegraf. Cuvintele lui au fost simple, dar profunde: „Este opera lui Dumnezeu!” Morse, un credincios pios în Dumnezeu, nu credea că invenţia lui era rezultatul evident al nenumăratelor nopţi nedormite. Lumea trebuia să ştie că realizarea lui era „opera lui Dumnezeu”. Ştii de unde a preluat Morse această frază?

Cu trei mii cinci sute de ani înainte ca Morse să scrie aceste cuvinte, Moise a spus acelaşi lucru poporului Israel: „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: «Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!»” (Numeri 23:23). Ce făcuse Dumnezeu atunci? El îşi eliberase poporul din sclavia egipteană, din magia preoţilor păgâni, de armatele faraonului. El îi protejase, le purtase de grijă, El fusese atent cu ei în timpul trecerii prin pustie, pe calea înspre Ţara Făgăduinței. Unul dintre cele mai fantastice lucruri a fost că, în timp ce Israelul a traversat Canaanul, călătorie care a durat patruzeci de ani, nici hainele şi nici încălţămintea nu li s-a uzat (Deuteronomul 29:5). Asta înseamnă că hainele şi încălţămintea au fost tot timpul cu ei, fără să se deterioreze. Ah, ce minunat este Domnul nostru! El se ocupă de lucruri omeneşti şi materiale, ca de exemplu de îmbrăcăminte!

Traducerea Abbé Fillion exprimă astfel ultima parte din Numeri 23:23: „Ce lucruri a făcut Dumnezeu printre ei!” Nu crezi că acest verset vorbeşte şi despre tine? Dacă este adevărat că Dumnezeu a făcut minuni pentru poporul Israel, atunci cu siguranţă că El poate face minuni şi pentru alte persoane, poate chiar pentru tine. Ce a făcut Dumnezeu în viaţa ta? Ce minune a înfăptuit? Probabil ai văzut cum a despărţit Marea Roşie în faţa ochilor tăi! Dar ai văzut şi toate uşile care păreau închise şi care în mod miraculos s-au deschis înaintea ta? Oare este o minune mai mare decât suflarea de viaţă?

Isus îi spuse îndrăcitului din Gadara: „Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu” (Luca 8:39). El aşteaptă ca şi tu să faci la fel.

#povesteşteceafăcutDumnezeu #vorbeştedesprebinecuvântări

vezi arhivă