Viaţa ta expusă online
vineri, 03 noiembrie 2017
devoțional zilnic


Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. (Eclesiastul 12:4)

Sunt deja câţiva ani de când un video filmat la Bruxelles, în Belgia, a fost difuzat pe internet. Mai multe persoane au montat un cort într-una din cele mai frecventate zone ale oraşului, apoi au invitat persoane la întâmplare să intre în cort pentru „a le citi gândurile”. În cort era o persoană îmbrăcată în alb, numită Dave, care, după ce îi saluta pe cei veniţi, trebuia „să le citească gândurile”.

El le descoperea unora din participanţi lucruri precum universitatea frecventată, unei femei i-a spus de prezenţa unui tatuaj cu doi fluturaşi, de pe spate, iar altuia, despre motocicleta galbenă pe care o deţinea. Pe măsură ce întrevederea avansa, „dezvăluirile” deveneau din ce în ce mai personale. Le spunea numele celui mai bun prieten, cu cine au avut relaţii amoroase (o participantă se întâlnea cu patru tineri diferiţi), bolile de care au suferit, iar acesta nu era decât începutul pentru Dave... Apoi, el le dezvăluia situaţia financiară individuală, suma cu care erau datori pe cărţile de credit, bilanţul negativ al conturilor bancare, toate cheltuielile din luna precedentă în detaliu.

Care era secretul unei astfel de cercetări? Cum putea Dave să ştie atâtea despre viaţa personală a acestor oameni luaţi la întâmplare? La un moment dat, când participanţilor surprinşi nu le venea să creadă ce le aud urechile, se trăgea perdeaua din spatele lui Dave şi se putea vedea un grup de persoane aşezate în faţa calculatoarelor cu ecrane foarte mari, care arătau informaţiile cu privire la participanţi. Specialiştii intrau pe internet în căutarea de informaţii, pe care i le transmiteau apoi lui Dave prin intermediul unui difuzor auricular. În doar câteva secunde, pentru a cauza şocul dorit, un mesaj apărea pe ecranul principal, spunând: „Informaţiile tale sunt online şi pot fi folosite împotriva ta. Fii atent!”

Dacă un simplu clarvăzător de pe stradă poate să descopere secretele tale cele mai ascunse cu ajutorul infomaticii, poate să fie ceva ascuns de vederea Dumnezeului cerului? Solomon a declarat că într-o zi va trebui să dăm cu toţii socoteală de lucrurile făcute în secret. Cum putem noi să facem faţă unei astfel de provocări? Doar punându-ne în mâinile avocatului nostru, „Isus Hristos, cel neprihănit” (1 Ioan 2:1).

#Isusavocatulmeu  #protejează-ţiinformaţiilepersonale

vezi arhivă