Daniel 6:11-23 11Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.

Au găsit pe Daniel rugându-se. Complotiştii n-au avut mult de aşteptat ca să-l vadă pe Daniel nesocotind interdicţia împăratului. Cu sau fără decret, omul acesta al lui Dumnezeu simţea că trebuie să-şi continue deprinderea de a se ruga zilnic. Dumnezeu constituia pentru el izvorul întregii sale înţelepciuni şi al întregului său succes în viaţă. Bunăvoinţa Cerului era pentru el mai scumpă decât viaţa însăşi. Comportamentul său a fost rezultatul încrederii sale în Dumnezeu.

12Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!” 13Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”

Din prinşii de război. Forma acuzării descoperea întreaga ură şi tot dispreţul pe care oamenii aceştia le nutreau faţă de Daniel. Ei nu s-au referit la demnitatea funcţiei lui, ci l-au caracterizat doar ca un străin, un exilat iudeu. Ei au nădăjduit fără îndoială să aducă purtarea lui sub bănuiala că ar fi un act de rebeliune faţă de autoritatea împărătească. De fapt, ei întrebau: Cum putea un om pe care împăratul îl onorase atât de mult, şi care avea toate motivele să-şi arate recunoştinţa faţă de împărat prin strictă ascultare de decretele împărăteşti, să fie atât de neruşinat încât să sfideze făţiş poruncile împărăteşti? Cuvintele lor erau în aşa fel calculate ca să-l determine pe Darius să-l privească pe Daniel ca fiind un nerecunoscător, dacă nu chiar un trădător.

14Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel, şi până la asfinţitul soarelui s-a trudit să-l scape.

Să-l scape. Monarhul a sesizat cursa care-i fusese întinsă. La propunerea decretului, oamenii recurseseră la linguşire, iar împăratul înaintat în vârstă îşi dăduse aprobarea fără să vadă uneltirea care stătea la baza planului oamenilor în a căror judecată el fusese obişnuit să se încreadă. Brusc el şi-a dat seama că întreaga chestiune fusese concepută, nu aşa cum crezuse el, pentru a onora domnia şi persoana sa, ci pentru a-l lipsi de un prieten sincer şi de un funcţionar public de încredere. În ciuda eforturilor sale aproape disperate, împăratul nu a putut găsi nici o portiţă legală ca să-l scape pe Daniel şi să apere în acelaşi timp concepţia medo-persană fundamentală a inviolabilităţii legii.

15Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”

Au stăruit. Sau s-au adunat. Pentru a doua oară în ziua aceea hotărâtoare vrăjmaşii lui Daniel au venit la împărat, de data aceasta seara. Vreme de multe ore ei aşteptaseră executarea verdictului, şi întrucât nu se făcea nimic, s-au dus din nou la împărat şi cu neruşinare şi-au cerut prada. Ei ştiau că au un drept legal să ceară executarea lui Daniel şi că nu era nici o portiţă în lege prin care ar fi putut să scape.

16Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujeşti să te scape!”

Să te scape. Cuvintele împăratului erau într-un contrast izbitor cu acelea pe care le rostise Nebucadneţar cu o ocazie oarecum asemănătoare (cap. 3,15). Poate că Darius era familiarizat cu minunile pe care Dumnezeu le făcuse pe timpul lui Nebucadneţar şi al lui Belşaţar.

17Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.

Au adus o piatră. Nu s-a descoperit prin săpături nici o groapă de lei din antichitate, şi este astfel imposibil să se refacă un tablou precis al unui astfel de loc.

A pecetluit-o. Sigilarea oficială din partea împăratului şi din partea mai marilor avea un îndoit scop. Ea servea ca garanţie pentru împărat că Daniel nu va fi omorât prin nici un alt mijloc, în caz că nu era vătămat de lei. Deoarece Darius nădăjduia că Dumnezeul lui Daniel îl va salva pe slujitorul Său credincios din gura leilor, natural că dorea să ia măsuri de prevenire împotriva oricărui amestec din partea oamenilor care erau hotărâţi să îi ia viaţa lui Daniel. Pe de altă parte sigiliul le oferea vrăjmaşilor lui Daniel asigurarea că nu se va face nici o încercare de a-l scăpa, în caz că nu va fi imediat sfâşiat în bucăţi de fiarele sălbatice. Poate că sfetnicii lui Darius s-au temut că se va face o încercare de a-l scoate pe Daniel din groapă de către prietenii acestuia, sau de către împărat, îndată ce toţi se vor fi retras de la locul execuţiei. De aceea, atât sigiliul lor cât şi al împăratului au fost folosite pentru a se asigura că piatra nu va fi mişcată din loc în cursul nopţii.

Morminte egiptene sigilate ar putea sluji ca să ilustreze tehnica sigilării unei intrări. După ce poarta era închisă pentru ultima dată, era tencuită cu ipsos, şi fie că se aplicau sigilii din loc în loc pe tencuiala proaspătă, fie că se aplicau nişte sigilii care se rulau pe aceasta. O procedură asemănătoare poate să fi folosită la închiderea şi sigilarea gropii leilor. Sigilarea este foarte probabil că s-a făcut cu ajutorul unui sigiliu cilindric, foarte obişnuit la Asirieni, babilonieni, şi perşi. Fiecare săpătură întreprinsă în Mesopotamia scoate la iveală numeroase exemplare de astfel de sigilii. Cuvântul tradus de Cornilescu inel, în alte traduceri apare ca sigiliu.

18Împăratul s-a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio ţiitoare şi n-a putut să doarmă.

Ţiitoare. Aramaicul dachawan. Cuvântul este obscur. În Biblie apare numai aici. Comentatorul iudeu medieval Raşi considera că înseamnă mese. Ibn Ezra, un alt învăţat iudeu interpreta cuvântul ca însemnând instrumente muzicale. Interpretarea lui poate să fi influenţat traducerea engleză KJV. Printre multe alte interpretări aflate în traduceri şi comentarii, toate fiind numai presupuneri, se găsesc şi următoarele: hrană, cântăreţi, dansatoare, parfumuri, persoane care să-l amuze, şi concubine. Traducerea distracţii dintr-o anumită versiune în limba engleză pare să ţintească o citire neutră.

19În revărsatul zorilor însă împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei.

În revărsatul zorilor. În aramaică şefarpar, zorii. Sensul pasajului este clar indicat în traducerea lui Keil: Împăratul, îndată ce s-a trezit în zorii dimineţii, s-a dus în grabă prin lumina dimineţii.

20Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti necurmat să te scape de lei?”

Plângător. Aramaicul ‘aşib, trist, îndurerat, plin de nelinişte. Vocea este un indicator al emoţiilor, şi este greu pentru oameni să-şi ascundă sentimentele lăuntrice. Împăratul trecuse prin chinul de a-l vedea pe slujitorul său cel mai credincios aruncat la lei. Experienţa aceasta îngrozitoare a fost urmată de o noapte lungă şi lipsită de somn. Nu este de mirare că glasul îi trăda neliniştea, îngrijorarea şi amara remuşcare din inima lui!

Robul Dumnezeului celui viu. Cuvintele lui Darius descoperă o oarecare măsură de cunoaştere a Dumnezeului şi a religiei lui Daniel. Faptul că împăratul vorbea despre Dumnezeul lui Daniel numindu-L Dumnezeul cel viu, sugerează că Daniel îi explicase natura şi puterea adevăratului Dumnezeu.

21Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!

Veşnic să trăieşti, împărate. Cu privire la această formulă de salut ceremonială vezi comentariul la cap. 2,4.

22Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”

A închis gura leilor. Scriitorul epistolei către Evrei se referă la experienţa aceasta a lui Daniel şi atribuie eliberarea profetului puterii credinţei (Evrei 11,33).

Am fost găsit nevinovat. Probabil că Daniel nu se apărase nici pe sine ca persoană şi nici acţiunile sale înainte de a fi fost aruncat la lei. Orice cuvânt rostit atunci ar fi putut fi interpretat ca un semn de slăbiciune şi de teamă. Acum însă, după ce Dumnezeu găsise de cuviinţă să-i scape viaţa, Daniel s-a hotărât să-şi declare nevinovăţia.

23Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

Să scoată pe Daniel. Cerinţele decretului împărătesc fuseseră satisfăcute. Decretul nu ceruse executarea călcătorului legii, ci numai să fie aruncat în groapa cu lei (v. 7.). Nu este nici o îndoială, desigur, în afară de aceea că aceste cuvinte implicau pedeapsa cu moartea. Daniel fusese aruncat în groapa cu lei, şi nu existau restricţii constituţionale cari să îl împiedice pe împărat să-l scoată pe Daniel din groapa leilor.

Deschide Biblia