Daniel 12:6-7 6Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”

Omul îmbrăcat în haine de in. Daniel văzuse această fiinţă la începutul vedeniei (vezi cap. 10,5.6).

Felul în care Daniel se referă la râu (v. 5) şi la omul îmbrăcat în haine albe, fără de a face o deplină identificare, sugerează cu putere că şi cap. 10, unde sunt prezentaţi iniţial cei doi, este o parte a aceleiaşi viziuni.

Cât va mai fi? Îngerul rosteşte întrebarea neexprimată care trebuie să fi fost la locul cel mai important în mintea lui Daniel. Marea povară care apăsa pe inima profetului era cu privire la grabnica şi deplina restaurare a iudeilor (vezi comentariul la Daniel 10,2). Este adevărat, decretul lui Cir fusese deja dat (Ezechiel 1,1; comp. Daniel 10,1), dar mai rămăseseră multe de făcut. După lunga şi complicata povestire a evenimentelor viitoare sub care poporul lui Dumnezeu avea să sufere, profetul era fără îndoială doritor să ştie câtă vreme vor dura aceste minuni, şi când urma să fie împlinită făgăduinţa că poporul tău va fi mântuit (Daniel 12,1). Daniel nu înţelesese pe deplin legătura cu viitorul a celor văzute. O parte a profeţiei era pecetluită şi urma să fie înţeleasă numai la vremea sfârşitului (Daniel 12,4).

7Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.

Mâna dreaptă. Vezi Deuteronom 32.40. Înălţarea ambelor mâni însemna că declaraţia era însoţită de cea mai mare solemnitate şi asigurare.

Cel ce trăieşte. Nu s-ar fi putut rosti un jurământ mai puternic (vezi Evrei 6,13; comp. Apocalips 10,5.6).

O vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. Aceasta este perioada de 1260 de ani, 5381798 d.Hr., care este prezentată iniţial în cap. 7,25 (vezi comentariul acolo). Acolo este folosit aramaicul ’iddan, un timp stabilit, sau o vreme precizată; aici apare corespondentul ebraic mo’ed, un cuvânt care accentuează faptul ca Fiinţa cerească vorbeşte despre un timp fixat (vezi comentariul la cap. 11,35). Dumnezeu a jurat că va face ceea ce a rânduit.

Deschide Biblia