Daniel 10:1-21 1În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia.

Anul al treilea al lui Cir. Socotit de la căderea Babilonului, fie din primăvara, fie din toamna anului, aceasta ar fi 536/535 î.Hr. (vezi comentariul la Daniel 10,4, şi comentariul la Ezra 1,1). Daniel părea să se afle acum spre sfârşitul vieţii lui (vezi Daniel 12,13), cam de 88 de ani, considerând că era de 18 ani când a fost luat prizonier (vezi 4T 570) în anul 605 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 1,1). Daniel 10,1 constituie introducerea la partea finală a cărţii, capitolul 10 oferind contextul vieţii lui Daniel pentru cea de-a patra mare profeţie consemnată în cap. 11 şi 12. Partea principală a naraţiunii profetice începe cu cap. 11,2 şi se încheie cu cap. 12,4, restul cap. 12 fiind un fel de post-scriptum al profeţiei. Cu privire la calcularea anilor din primăvară şi toamnă vezi Vol. II, p. 109-111.

Împăratul Persiei. Aceasta este unica profeţie a lui Daniel datată potrivit domniei lui Cir. Lui Cir i se dă aici titlul de împărat al Persiei, care ar părea să implice faptul că întregul imperiu era cârmuit de perşi, ca fiind în contrast cu titlul mai restrâns, împărat peste împărăţia Haldeilor, dat lui Darius în cap. 9,1. Pornind de la o relativă obscuritate ca domn al mici ţări Anşan situată pe podişul Iran, Cir a biruit pe rând în câţiva ani regatele Mediei, Lydiei şi Babiloniei, şi le-a unit sub conducerea sa formând cel mai mare imperiu cunoscut până atunci. Cu un astfel de monarh avea acum de a face Daniel şi poporul lui, şi cu care se descoperă aici (cap. 10,13.20) că se luptă puterile cerului.

Un cuvânt. O expresie unică folosită de Daniel pentru a-şi descrie a patra mare schemă profetică (cap. 10-12), care după cât se vede a fost descoperită fără o reprezentare simbolică prealabilă şi fără vreo aluzie la simboluri (comp. cap. 7,16-24; 8,20-26). Cuvântul marah, vedenie, menţionat în v. 7, 8, 16 se referă simplu la apariţia celor doi vizitatori cereşti ai lui Daniel, menţionaţi în versetele 5, 6 şi respectiv 10-21. În conformitate cu aceasta, unii au considerat cea de-a patra schemă profetică drept o continuare mai detaliată a explicaţiei evenimentelor descrise simbolic în vedenia din cap. 8,1-14. Pe temeiul acesta capitolele 10-12 ar trebuie interpretate în contextul capitolelor 8 şi 9. Totuşi, legătura dintre capitolele 10-12 şi 8, 9 nu este nicidecum atât de clară şi atât de sigură ca cea dintre cap. 8 şi cap. 9 (vezi comentariul la 9,21).

Belşaţar. Vezi comentariul la cap. 1,7.

O mare nenorocire. Sau luptă, conflict.

A priceput. În contrast cu celelalte trei vedenii (capitolele 2, 7 şi 8-9) care au fost ascunse în termeni extrem de simbolici, descoperirea aceasta finală a fost dată în general într-un limbaj literal. Îngerul a spus lămurit că venise să facă cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi (cap. 10,14). Acesta constituie subiectul principal al capitolelor 11 şi 12. Numai pe la sfârşitul acestei vedenii (cap. 12,8) Daniel întâlneşte o descoperire cu privire la care mărturiseşte: Am auzit, dar n-am înţeles.

2„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.

Jale. Daniel nu arată cu precizie cauza jalei, dar s-ar putea găsi o indicaţie a acesteia în evenimentele care aveau loc printre iudeii din Palestina în vremea aceea. Fără îndoială că o criză serioasă a determinat jalea de trei săptămâni a lui Daniel. Probabil că s-a petrecut pe vremea când samaritenii se ridicau cu împotrivire contra iudeilor care se întorseseră de curând din exil sub Zorobabel (Ezra 4,1-5; vezi PK 571; 572). Dacă evenimentele acestui capitol au avut loc înainte sau după ce iudeii puseseră de fapt piatra de temelie (Ezra 3,8-10) a templului depinde de diferitele interpretări ale cronologiei acestei perioade (vezi Vol. III, p. 97), şi de posibilitatea ca Daniel să fi întrebuinţat o socotire diferită în Babilonia de aceea a iudeilor din Palestina în acea perioadă de tranziţie. Vremea de jale a lui Daniel pare să fi fost contemporană cu ameninţarea serioasă ca decretul lui Cir să nu poată fi aplicat în cele din urmă datorită rapoartelor mincinoase trimise de samariteni la curtea Persiei, într-o încercare de a opri lucrările de construcţie. Faptul plin de însemnătate că în decursul acestor trei săptămâni îngerul se străduia să-l influenţeze pe Cir (v. 12 şi 13) arată că era în cumpănă o hotărâre de însemnătate vitală din partea împăratului. În timp ce se ruga pentru mai multa lumină cu privire la subiectele încă nelămurite pe deplin din viziunile anterioare, profetul s-a angajat fără îndoială într-o nouă perioadă de rugăciuni intense (vezi cap. 9,3-19) pentru ca lucrarea vrăjmaşului să poată fi înfrântă şi pentru ca făgăduinţele de restaurare date de Dumnezeu să se poată împlini faţă de poporul Său ales.

3N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.

Bucate alese. Adică delicatese. În timpul postului său, Daniel nu a mâncat decât hrana cea mai simplă, suficientă numai pentru a-şi menţinea puterile.

Nu m-am uns. Folosirea de ulei pentru înmuierea pielii era foarte mult obişnuită la popoarele din antichitate, mai ales la acelea care trăiau în ţările unde climatul era foarte cald şi uscat. În timpul perioadei lui de post şi de rugăciune, profetul a considerat de cuviinţă să renunţe la această plăcere personală.

4În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).

A douăzeci şi patra zi. Aceasta este unica dată din cartea lui Daniel căruia i se dă ziua şi luna exactă. Fireşte, nu se menţionează nimic cu privire la faptul dacă data este conformă cu calendarul babilonian-persan (pe care-l va fi folosit Ezechiel, contemporanul lui Daniel), sau cu calendarul iudaic (folosit mai târziu de Ezra şi Neemia). Dacă data lui Daniel este pe baza calendarului babilonian-persan (începutul anului fiind primăvara), prima lună a celui de al treilea an al lui Cir ar fi cam în martie-aprilie 536 î.Hr. Dacă, pe de altă parte, Daniel ar fi socotit după metoda iudaică (începutul anului fiind toamna), prima lună a celui de al treilea an al lui Cir ar veni 12 luni mai târziu şi ar corespunde oarecum cu martie-aprilie 535 î.Hr. Pentru o explicare a deosebirilor dintre calendarul babilonian şi cel iudaic, vezi Vol. II, p. 112-122.

Întrucât cele trei săptămâni ale postului lui Daniel s-au terminat în ziua a douăzeci şi patra a luni întâi, ele trebuie să fi început în ziua a patra şi în felul acesta postul lui a cuprins şi vremea Paştilor. Dar în ce măsură sărbătoarea aceasta era ţinută în timpul robiei nu se ştie.

Hidechel. Numele acesta ebraic reprezintă akkadianul Idiqlat, în vechea persană Tigra, care a ajuns la noi sub forma Tigru. Tigru este cel mai mic din cele două râuri mari ale Mesopotamiei. Un râu cu acelaşi nume este menţionat în Geneza 2,14. Totuşi acolo se face referire la un râu dinainte de potop. Nu se spune cu precizie unde anume pe Tigru a avut loc întâmplarea.

5Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.

Un om. Fiinţa cerească s-a arătat în chip omenesc (vezi Geneza 18,2; Daniel 7,13; Apocalips 1,13). Descrierea seamănă foarte mult cu aceea dată de Ioan când i S-a descoperit Isus Hristos. Era, într-adevăr, aceeaşi Fiinţă care i s-a arătat lui Daniel (vezi SL 50; GC 470, 471).

Ufaz. Locul unde se găsea Ufaz nu este cunoscut. Denumirea mai apare numai în Ieremia 10,9, unde Ufaz este identificat din nou ca o localitate de unde se scotea aur. Unii au sugerat că este unul şi acelaşi loc cu Ofir, care era vestit pentru aurul lui fin (vezi 1Regi 9,28). O astfel de identificare nu este imposibilă. Denumirile Ufaz şi Ofir sînt asemănătoare când se scriu în limba ebraică.

6Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

Hrisolit. Ebr. tarshish, probabil indicând locul unde se obţinea produsul.

Flăcări de foc. Compară cu Apocalips 1,14.

Aramă lustruită. Compară cu Apocalips 1,15.

7Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!

Eu, Daniel, am văzut singur. Descoperirea a fost dată numai servului ales al lui Dumnezeu, Totuşi, efectul prezenţei unei fiinţe cereşti a fost simţit de aceia care erau împreună cu profetul. Compară cu experienţa lui Saul şi a acelora care-l însoţeau (Fapte 9,3-7; 22,6-9).

8Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.

Puterile m-au lăsat. Compară cu Apocalips 1,17. Pentru un studiu cu privire la starea fizică în viziune a profeţilor vezi F. D. Nichol, Ellen G. White şi Criticii ei, p. 51-61.

9Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.

Leşinat. De la ebraicul radam, un cuvânt care apare numai în Judecători 4,21; Psalmi 76,6; Daniel 8,11; Iona 1,5.6. Aici pare să aibă sensul de a fi ameţit.

10Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.

O mână m-a atins. Compară Ezechiel 2,2; 3,24; Apocalips 1,17. Mâna este evident aceea a lui Gabriel (PK 571, 572).

Aşezat tremurând. De la ebraicul nua’. În forma în care nua’ este folosit aici el însemnează literal, a face să tremure, a aşeza tremurând. Cu toate că Daniel fusese ridicat de la pământ, puterea lui nu era încă suficientă încât să stea în picioare fără să tremure.

11Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.

Prea iubit. Ebr. chamudoth, tradus în v. 3 prin alese. Este a doua oară când Daniel a fost asigurat de iubirea lui Dumnezeu pentru el (vezi cap. 9,23).

12El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!

Nu te teme. Compară cu Apocalips 1,17. Fără îndoială că aceste cuvinte l-au încurajat pe profet personal în faţa îngerului, deoarece el stătea în picioare tremurând (v. 11), şi l-au asigurat pe Daniel că deşi se rugase timp de trei săptămâni în aparenţă fără vreun răspuns, totuşi chiar de la început Dumnezeu îi ascultase cererile şi îi făgăduise că îi va răspunde la ele. Daniel nu trebuia să se teamă pentru poporul său: Dumnezeu îl ascultase, iar Dumnezeu conducea lucrările.

13Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.

Căpetenia. Ebr. sar, un cuvânt care apare de 420 de ori în Vechiul Testament, dar niciodată cu sensul de rege. Se referă la slujitori principali ai regelui (Geneza 48,2 tradus prin dregători), la cârmuitori locali (1Regi 22,26, tradus prin mai marele), la subalternii lui Moise (Exod 18,21, tradus prin căpetenii de oştire). În acest ultim sens în expresia sar haţava’, comandantul oştirii (aceeaşi expresie tradusă căpetenia oştirii, Daniel 8,11), apare pe o ostraca din Lachiş, o scrisoare trimisă de un ofiţer de armată superiorului lui, probabil pe vremea cuceririi lui Iuda de către Nebucadneţar la 588-586 î.Hr., pe vremea când Daniel era în Babilon (vezi Vol. III, p. 97, 98; vezi Ieremia 34,7).

Fiinţa cerească care i s-a arătat lui Iosua la Ierihon este denumită Căpetenia (ebr. sar) oştirii Domnului, (Iosua 5,14.15). Daniel foloseşte deseori cuvântul acesta cu referire la fiinţe supranaturale (Daniel 8,11.25; 10,13.21; 12,1). Pe temeiul acestor observaţii unii au dedus că sar denotă o fiinţă supranaturală care pe vremea aceea era în opoziţie cu îngerii lui Dumnezeu, şi se străduia să conducă treburile împărăţiei persane împotriva celor mai bune interese ale poporului lui Dumnezeu. Satana a fost întotdeauna doritor să se declare domnul lumii acesteia. Subiectul principal de aici era buna stare a poporului lui Dumnezeu în conflict cu vecinii lor păgâni. Întrucât Mihail este declarat marele voievod (sar) ocrotitorul copiilor poporului tău (cap. 12,1), nu pare nerezonabil ca acela numit căpetenia împărăţiei perşilor să fie un auto-intitulat înger păzitor pentru ţara aceea dintre cei din oştirea adversarului. Este clar că lupta se dădea împotriva puterilor întunericului: Timp de trei săptămâni Gabriel s-a luptat cu puterile întunericului, căutând să combată influenţele care erau la lucru asupra minţii lui Cir... Tot ceea ce Cerul putea face în favoarea poporului lui Dumnezeu a fost făcut. În cele din urmă biruinţa a fost câştigată; puterile vrăjmaşului au fost ţinute în frâu în tot timpul lui Cir; şi în tot timpul fiului său, Cambises (PK 571, 572).

Pe de altă parte, sar poate fi folosit în sensul comun de cârmuitor, şi în sensul acesta s-ar referi la Cir, împăratul Persiei. Înţeles în felul acesta, îngerii cerului sunt văzuţi luptându-se cu împăratul, ca el să poată da un verdict favorabil pentru iudei.

Mi-a stat împotrivă. Profetul aruncă o privire asupra grozavei lupte ce se dă între forţele binelui şi forţele răului. Se poate pune întrebarea: Pentru ce a îngăduit Dumnezeu ca puterile răului să se străduiască să stăpânească mintea lui Cir timp de 21 de zile în timp ce Daniel stăruia în jale şi rugăciune? La întrebarea aceasta trebuie să se răspundă având în minte adevărul că aceste evenimente trebuie să fie înţelese în lumina unui scop mai larg şi mai adânc al planului de mântuire, care trebuie să descopere caracterul lui Dumnezeu înaintea universului ... Înaintea întregului univers ea (moartea lui Hristos) Îl va îndreptăţi pe Dumnezeu şi pe Fiul Său în ce priveşte felul cum au tratat răzvrătirea lui Satana (PP 68, 69; comp DA 625). Totuşi Satana nu a fost distrus atunci (la moartea lui Hristos). Îngerii nu au înţeles nici măcar atunci toate implicaţiile marii lupte. Principiile în cauză trebuia să fie şi mai pe deplin descoperite (DA 761). Vezi comentariul la cap. 4,17.

Pentru a respinge pretenţiile lui Satana că Dumnezeu este un tiran, Părintele ceresc a găsit de cuviinţă să-Şi retragă mâna şi să îngăduie adversarului o ocazie de a-i câştiga pe oameni pentru cauza lui. Dumnezeu nu constrânge voinţa oamenilor. El îi îngăduie lui Satana o oarecare de libertate, în timp ce prin Duhul Său şi prin îngerii Săi stăruie pe lângă oameni să se împotrivească răului şi să urmeze binele. În felul acesta Dumnezeu demonstrează în faţa universului martor, că El este un Dumnezeu al iubirii, şi nu un tiran aşa cum L-a acuzat Satana că ar fi. Pentru motivul acesta nu i s-a răspuns imediat rugăciunii lui Daniel. Răspunsul a întârziat până când împăratul Persiei s-a hotărât să aleagă mai degrabă binele şi nu răul, prin libera lui voinţă.

Aici se descoperă adevărata filozofie a istoriei. Dumnezeu a fixat ţinta ultimă care va fi negreşit atinsă. Prin Duhul Său El lucrează asupra inimii oamenilor pentru a conlucra cu El la atingerea acelei ţinte. Dar problema căii pe care fiecare individ alege să meargă este întru totul o chestiune de decizie personală. Astfel evenimentele istoriei sunt produsul atât al agenţilor cereşti cât şi al liberei alegeri omeneşti. Dar rezultatul final este acela al lui Dumnezeu. În acest capitol, ca probabil nicăieri în altă parte în Scriptură, perdeaua care desparte cerul de pământ este dată la o parte, iar lupta dintre puterile luminii şi cele alte întunericului este scoasă la iveală.

Mihail. Ebr. Mika’el, cine este ca Dumnezeu? El este descris aici ca una din căpeteniile cele mai de seamă (ebr. sarim). Mai târziu El este descris ca protectorul special al lui Israel (cap. 21,1). Identitatea lui nu este dezvăluită cu exactitate, dar o comparaţie cu alte texte Îl identifică cu Hristos. Iuda 9 Îl numeşte arhanghel. Potrivit cu 1Tesaloniceni 4,16, glasul unui arhanghel este pus în legătură cu învierea sfinţilor la venirea lui Isus. Domnul Hristos a spus că morţii vor ieşi din mormintele lor când vor auzi glasul Fiului omului (Ioan 5,28). Astfel pare clar că Mihail nu este altcineva decât Însuşi Domnul Isus Hristos (vezi EW 164; comp. DA 421). Numele Mihail apare în Biblie numai în pasajele apocaliptice (Daniel 10,13.21; 12,1; Iuda 9; Apocalips 12,7). Mai mult, el este folosit numai în împrejurările când Domnul Hristos este în conflict direct cu Satana. Denumirea ebraică însemnând cine este ca Dumnezeu? este concomitent o întrebare şi o provocare. Având în vedere faptul că răzvrătirea lui Satana este în esenţă o încercare de a se instala pe tronul lui Dumnezeu şi a fi ca Cel Prea Înalt (Isaia 14,14), numele Mihail este un nume cât se poate de potrivit pentru Acela care a pornit să îndreptăţească caracterul lui Dumnezeu şi să respingă pretenţiile lui Satana.

Am ieşit biruitor. Sau am rămas acolo [KJV]. LXX, de care se ţine Theodotion, zice: şi l-am lăsat (pe Mihail) acolo. Traducerea aceasta a fost adoptată de diferite versiuni moderne (Goodspeed, Moffatt, RSV), fără îndoială datorită faptului că nu părea clar pentru ce îngerul trebuia să spună că el a fost lăsat cu împăraţii Persiei, când Mihail venise în ajutorul său. Compară cu traducerea aceasta afirmaţia: Dar Mihail veni în ajutorul său, şi apoi El rămase cu împăraţii Persiei (EGW, Material Suplimentar cu privire la Daniel 10,12.13).

Unii văd un alt sens posibil în textul ebraic aşa cum se găseşte el. Lupta descrisă aici a fost în esenţă o luptă între îngerii lui Dumnezeu şi puterile întunericului, căutând să contracareze influenţele care lucrau asupra minţii lui Cir (vezi PK 571, 572). O dată cu intrarea în luptă a lui Mihail, Fiul lui Dumnezeu, puterile Cerului au câştigat biruinţa, iar cel rău a fost constrâns să se retragă. Cuvântul tradus prin a rămas este folosit în altă parte cu sensul de a rămâne pe mai departe când alţii au plecat sau au fost îndepărtaţi. Astfel se foloseşte verbul acesta cu privire la Iacov când a rămas în urmă la pârâul Iaboc (Geneza 32,24), şi cu privire la acei păgâni cărora Israel le-a îngăduit să rămână în ţară (1Regi 9,20). De asemenea este cuvântul aplicat de Ilie la sine însuşi când credea că toţi ceilalţi s-au depărtat de adevărata închinare la Iehova: Am rămas numai eu singur. (1Regi 19,10.14). Aşa cum este folosit de înger în pasajul de faţă, ar putea să însemne că o dată cu venirea lui Mihail, îngerul cel rău a fost constrâns să plece, iar îngerul lui Dumnezeu a fost lăsat acolo să rămână alături de împăraţii Persiei. Biruinţa a fost câştigată în cele din urmă; forţele răului au fost înfrânte (PK 572). Două traduceri care au sugerat aceeaşi idee sunt, aceea a lui Luther, acolo am câştigat biruinţa faţă de împăraţii Persiei, şi a lui Knox, şi acolo, la curtea Persiei, am fost lăsat stăpân pe teren.

Împăraţii Persiei. Manuscrisul ebraic zice: împărăţia Persiei. Vechile versiuni zic: împăratul Persiei.

14Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”

Vremurile de apoi. Ebr. be’acharith hayyamim în partea de la urmă (sau sfârşit) a zilelor. Aceasta este o expresie folosită adesea în profeţia biblică, arătând către partea finală a oricărei perioade a istoriei pe care o are în vedere profetul. În Geneza 49,1 termenul este tradus vremurile care vor veni cu referire la soarta de pe urmă a fiecăreia din cele douăsprezece seminţii în ţara Canaanului; Balaam a aplicat termenul la prima venire a Domnului Hristos (Numeri 24,14); Moise l-a folosit în sensul general al viitorului depărtat, când Israel urma să sufere necazuri (Deuteronom 4,30). Uneori expresia se poate referi sau chiar se referă în mod direct la evenimentele finale ale istoriei. Vezi comentariul la Isaia 2,2.

Vremuri îndepărtate. Îngerul a venit ca să-i spună lui Daniel ce se va întâmpla cu sfinţii în decursul secolelor până la a doua venire a Domnului Hristos. Accentul în partea aceasta finală a versetului este pus asupra faptului că Domnul încă mai are şi alt adevăr de prezentat lui Daniel printr-o viziune. Tradus literal, versetul acesta zice: Şi am venit să te fac să înţelegi ceea ce se va întâmpla poporului tău în partea de la urmă a zilelor, căci încă mai este o vedenie pentru acele zile.

15Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. 16Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere!

Înfăţişarea. Gabriel şi-a acoperit strălucirea şi s-a arătat în chip de om (vezi SL 52).

Vedenia. Unii comentatori consideră că Daniel se referă aici la vedenia din cap. 8 şi 9; alţii cred că descoperirea prezentă a fost cea care l-a frământat atât de mult pe profet. Având în vedere faptul că termenul vedenie atât din v. 1 cât şi din v. 14 pare să se aplice la descoperirea din capitolele 10-12, cum şi pentru că declaraţia lui Daniel de aici din cap. 10,16 este o continuare logică a reacţiei sale (v. 15) faţă de declaraţia îngerului cu privire la vedenie (v. 14), pare logic să tragem concluzia că profetul vorbeşte aici despre vedenia slavei divine la care era martor.

17Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!” 18Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. 19Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.”

Prea iubit. Vezi comentariul la v. 11.

20El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!

Împotriva căpeteniei. Sau cu căpetenia. Traducerile care folosesc cuvântul cu pot fi înţelese fie în sensul că îngerul avea să se lupte alături de căpetenia Persiei, fie că avea să se lupte împotriva lui. Versiunea grecească este la fel de ambiguă. Prepoziţia meta, cu, care este folosită, poate să implice fie alianţa, ca în 1Ioan 1,3, fie ostilitatea, ca în Apocalips 2,16. Totuşi ebraica din pasajul acesta, pare să dea o indicaţie clară a sensului ei. Verbul lacham, a lupta, este folosit de 28 ori în Vechiul Testament, urmat, ca aici, de prepoziţia ‘im, cu. În cazul acesta contextul arată clar că cuvântul trebuie să fie luat în sensul de împotrivă (vezi Deuteronom 20,4; 2Regi 13,12; Ieremia 41,12; Daniel 11,11). Pare sigur, prin urmare, că îngerul, vorbeşte aici de continuarea conflictului dintre el şi căpetenia Persiei. Că lupta aceasta a continuat multă vreme după viziunea lui Daniel se arată în Ezra 4,4-24. Puterile vrăjmaşului au fost ţinute în frâu în tot timpul lui Cir şi în tot timpul fiului său Cambises, care a domnit aproape şapte ani şi jumătate (PK 572).

Căpetenia Greciei. Cuvântul ebraic folosit aici pentru căpetenie, sar, este acelaşi cu cel folosit anterior (vezi comentariul la v. 13). Îngerul îi spusese lui Daniel că se întorcea ca să continue lupta cu puterile întunericului care se luptau să pună stăpânire pe mintea împăratului Persiei. Apoi el a privit mai departe în viitor şi a dat să se înţeleagă că după ce în cele din urmă se va retrage din luptă, se va produce o revoluţie în treburile omenirii. Atâta vreme cât îngerul lui Dumnezeu ţinea liniştite forţele răului care căutau să domine cârmuirea persană, imperiul acela a rezistat. Dar atunci când influenţa divină s-a retras şi stăpânirea conducătorilor naţiunii a fost lăsată în întregime pe seama puterilor întunericului, a urmat repede ruina imperiului. Conduse de Alexandru, oştirile Greciei au cotropit lumea şi au desfiinţat rapid imperiul persan.

Adevărul rostit de înger în versetul acesta revarsă lumină asupra descoperirii următoare. Profeţia următoare, un raport despre războaie după războaie, primeşte o importanţă sporită când este înţeleasă în lumina a ceea ce îngerul spune aici. În timp ce oamenii se luptă între ei pentru putere pământească, în spatele cortinei, ascunsă de ochii omeneşti, se dă o luptă şi mai mare, faţă de care fluxul şi refluxul în treburile omeneşti este doar o reflectare (vezi Ed 173). După cum se arată că poporul lui Dumnezeu a fost ocrotit în decursul frământatei sale istorii – raportată profetic de Daniel – la fel de sigur este că în lupta aceea mai mare, legiunile luminii vor avea biruinţa asupra puterilor întunericului.
21Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail.”

Scris. Ebr. raşam, a înscrie, a scrie.

Cartea. Ebr. Kethub, literal: o scriere, de la verbul Kathab, a scrie. Planurile şi scopurile veşnice ale lui Dumnezeu sunt prezentate aici ca fiind scrise. Compară cu Psalmi 139,16; Fapte 17,26; vezi comentariul la Daniel 4,17.

Nimeni nu mă ajută. Expresia aceasta poate fi tradusă şi, nu este nimeni care să se străduiască. Aceasta nu se poate lua în sensul că toţi erau orbi faţă de lupta aceasta afară de cele două fiinţe cereşti menţionate aici. Lupta era o luptă de care tot cerul era interesat (PK 571). Sensul probabil al pasajului este că Hristos şi Gabriel şi-au asumat lucrarea specială de a lupta cu oştirile lui Satana care căutau să-şi asigure controlul imperiilor pământeşti.

Voivodul vostru. Faptul că se vorbeşte despre Mihail în mod specific drept prinţul sau voivodul vostru (pronumele ebraic este la plural), Îl aşează în viu contrast cu căpetenia Persiei (v. 13 şi 20) şi cu căpetenia Greciei (v. 20). Mihail era luptătorul stând de partea lui Dumnezeu în marea luptă. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 6T 406

2–6SL 49

7, 8 SL 50

8 DA 246; GC 471; MB 15; SC 29

11 GC 470

11–13 SL 51

13 PK 572

15, 16, 19 SL 51

21 DA 99

Imagine a Babilonului antic

Bătălia lui Alexandru cel Mare şi Darius al III-lea

Deschide Biblia