Apocalipsa 1:10 10În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,

Ziua Domnului. Gr. kuriake hemera. Au fost făcute diferite încercări pentru a explica această expresie, care apare doar aici în Scriptură. Unii interpreţi au echivalat-o cu expresia ziua Domnului, folosită de profeţii Vechiului Testament (vezi Ioel 2,11.31; Ţefania 1,14; Maleahi 4,5; compară cu Faptele Apostolilor 2,20). Luate singure, cuvintele ar putea fi interpretate astfel. Cei care explică expresia în felul acesta atrag atenţia asupra faptului că Apocalipsa se concentrează asupra marii zi finale a Domnului şi asupra evenimentelor care duc la ea (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,1). A fi în ziua Domnului în Duhul ar putea fi interpretat ca însemnând a fi purtat în viziune de-a lungul vremii pentru a fi martor la evenimentele legate de ziua Domnului.

Totuşi, există suficiente motive pentru a respinge această interpretare. În primul rând, când arată clar către marea zi a Domnului, în greceşte expresia ziua Domnului este întotdeauna hemera tou kuriou sau hemera kuriou (1 Corinteni 5,5; 2 Corinteni 1,14; 1 Tesaloniceni 5,2; 2 Petru 3,10). În al doilea rând, contextul (Apocalipsa 1,9.10) dă de înţeles că ziua Domnului se referă mai degrabă la timpul când a avut Ioan viziunea, nu la subiectul viziunii. Astfel, Ioan arată locul unde se găsea, ostrovul care se cheamă Patmos (v. 9), motivul pentru care se afla acolo, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu (v. 9), şi starea sa în timpul viziunii, în Duhul. Toate aceste expresii au de-a face cu împrejurările în care a fost dată viziunea şi este logic să tragem concluzia că a patra face acelaşi lucru, arătând momentul descoperirii. Cea mai mare parte a interpreţilor sunt de acord cu această concluzie.

Deşi unică în Scriptură, expresia kuriake hemera are o lungă istorie în limba greacă post-biblică. Ca şi forma prescurtată, kuriake ea este folosită de obicei de părinţii bisericeşti pentru prima zi a săptămânii, iar în limba greacă modernă kuriake este cuvântul uzual pentru duminică.

Echivalentul său latin, dominica dies, este o denumire comună pentru aceeaşi zi şi a trecut în diferite limbi moderne, ca în spaniolă, domingo, în franceză, dimanche, şi în română, duminică. Din acest motiv mulţi învăţaţi susţin că expresia kuriake hemera, din pasajul de faţă, se referă de asemenea la duminică, şi că Ioan nu doar că a primit viziunea în prima zi a săptămânii, dar a şi recunoscut-o ca fiind ziua Domnului, probabil pe baza faptului că în această zi a înviat Hristos din morţi.

Există însă atât motive negative cât şi pozitive pentru a respinge această interpretare. În primul rând este principiul recunoscut, al metodei istorice, şi anume că o interpretare trebuie făcută ţinând cont doar de dovezile care îi sunt anterioare în timp sau contemporane, nu prin date istorice care provin dintr-o perioadă ulterioară. Acest principiu este de o importanţă deosebită în problema studierii expresiei ziua Domnului, aşa cum apare în pasajul de faţă. Deşi în scrierile părinţilor bisericeşti ea apare frecvent cu sensul de duminică, prima dovadă concludentă a unei asemenea întrebuinţări nu se găseşte decât în ultima parte a secolului al II-lea, în lucrarea apocrifă Evanghelia după Petru, (9, 12; ANF, vol. 9, p. 8), unde ziua învierii lui Hristos este denumită ziua Domnului. Întrucât documentul acesta a fost scris la trei sferturi de veac după ce a scris Ioan Apocalipsa, el nu poate constitui o dovadă că pe vremea lui Ioan expresia ziua Domnului se referea la duminică. Sar putea da numeroase exemple pentru a arăta rapiditatea cu care cuvintele îşi pot schimba înţelesul. Prin urmare, sensul de aici al expresiei ziua Domnului este stabilit mai corect prin referirea la Scriptură, nu la literatura ulterioară.

Un argument pozitiv este faptul că deşi Scriptura nu identifică nicăieri duminica ca având vreo legătură religioasă cu Domnul, ea recunoaşte de repetate ori că ziua a şaptea, Sabatul, este ziua Sa specială. Biblia spune că Dumnezeu a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea (vezi Genesa 2,3); că a declarat-o ca monument de aducere aminte al actului Său de a crea (vezi Exodul 20,11); a numit-o ziua Mea cea sfântă (vezi Isaia 58,13) şi că Isus S-a numit pe Sine Domn al Sabatului (vezi Marcu 2,28), în sensul că în calitate de Domn asupra oamenilor, El este Domn şi asupra a ceea ce a fost făcut pentru om, Sabatul. Aşadar, interpretată în acord cu dovezile anterioare şi contemporane apostolului Ioan, este clar că expresia ziua Domnului nu poate face referire decât la o singură zi, şi aceasta este Sabatul zilei a şaptea. Vezi 6T 128; AA 581.

Descoperirile arheologice au adus lumină în plus asupra expresiei kuriake hemera. În papirusurile şi inscripţiile din perioada imperială a istoriei romane, găsite în Egipt şi Asia Mică, cuvântul kuriakos (forma masculină a lui kuriake era folosit pentru tezaurul imperial şi pentru serviciul imperial. Lucrul acesta este logic dat fiind faptul că în greacă împăratul roman era adesea numit kurios, domn, şi, prin urmare, tezaurul şi slujba lui erau tezaurul domnului, respectiv slujba domnului. Astfel, în limbajul oficial roman, kuriakos era un cuvânt obişnuit pentru cele care aparţineau împăratului. O asemenea inscripţie provine din anul 68 d.Hr., aşa că este clar că această întrebuinţare a lui kuriakos era obişnuită pe vremea lui Ioan (vezi Adolf Deissmann, Light From the Ancient East pp. 357–361).

Pe aceeaşi inscripţie apare o aluzie la o zi care şi-a primit numele în cinstea împărătesei Iulia, sau Livia, cum este ea cunoscută mai bine.

Pe alte inscripţii, atât din Egipt cât şi din Asia Mică, termenul sebaste echivalentul grecesc al lui Augustus apare frecvent ca nume al unei zile. După cât pare acestea sunt referiri la zile speciale de cinstire a împăratului (vezi Deissmann, op. cit.). Unii au sugerat că expresia kuriake hemera, aşa cum e folosită de Ioan, se referă şi ea la o zi imperială. Lucrul acesta este îndoielnic din două motive. În primul rând, deşi existau zile imperiale şi deşi termenul kuriakos era folosit pentru alte lucruri care aparţineau împăratului, nu s-a găsit până acum nici o împrejurare în care cuvântul kuriake să fie aplicat la o zi imperială. Bineînţeles că aceasta nu este o dovadă finală, deoarece este un argument al tăcerii. Al doilea argument care poate fi adus împotriva faptului că Ioan foloseşte expresia kuriake hemera pentru a denumi o zi imperială, pare să fie într-adevăr concludent. Este vorba de faptul cunoscut că atât iudeii din secolul întâi (vezi Josephus Flavius War vii, 10. 1 [418, 419]) cât şi creştinii, cel puţin în secolul al doilea (vezi Martyrdom of Polycarp 8), i-au refuzat lui Caesar numele de Kurios, domn. Deci este foarte greu de crezut că Ioan s-a referit la o zi imperială ca fiind ziua Domnului, mai ales într-un timp când el şi semenii săi creştini erau foarte persecutaţi pentru că refuzau să-i ofere împăratului închinarea cuvenită doar lui Dumnezeu (vezi Introducerea, cadrul istoric). Pare mai rezonabilă ideea că Ioan a ales expresia kuriake hemera pentru Sabat, ca un mijloc subtil de a proclama faptul că, după cum împăratul avea zile speciale devotate cinstirii sale, aşa şi Dumnezeul lui Ioan, pentru care el suferea acum, avea ziua Sa. În ce priveşte originea păzirii duminicii şi a denumirii ei ca ziua Domnului, vezi comentariul de la Daniel 7,25. Vezi AA 581, 582.

În Duhul. Literal, în spirit, aici însemnând o stare de extaz. Ioan a ajuns să nu-şi mai dea seama de lucrurile de pe pământ şi să fie conştient doar de impresiile primite de la Duhul Sfânt. Percepţia prin simţurile naturale a făcut loc pe deplin percepţiei spirituale.

Ca sunetul unei trâmbiţe. Comparaţia cu trâmbiţa sugerează intensitatea vocii.

Vezi imaginea cu insula Patmos

Vezi imaginea cu biserica şi mănăstirea de pe insula Patmos

Vezi imaginea cu altarul lui Zeus din Pergam reconstituit

Vezi imaginea cu ruinele altarul lui Zeus din Pergam

Vezi imaginea cu teatrul din Pergam

Deschide Biblia