Apocalipsa 14:6-7 6Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

Am văzut. Începe o nouă scenă. Din punct de vedere cronologic, evenimentele prezentate în viziunea aceasta le preced pe cele prezentate în viziunea din v. 1–5.

Un alt. Gr. allos, un altul de acelaşi fel. Pot fi citate importante dovezi textuale pentru omiterea acestor cuvinte. Au fost deja menţionaţi mulţi îngeri (cap. 1,1.20; 5,2; 7,1; etc.), aşa că identificarea „un altul” nu este necesară.

Înger. Aceasta este o viziune simbolică. Îngerul îi reprezintă pe sfinţii lui Dumnezeu angajaţi în lucrarea de proclamare a Evangheliei veşnice, în special trăsăturile menţionate în acest verset, la vremea când „a sosit ceasul judecăţii” (v. 7). Este adevărat, în acelaşi timp, că îngerii adevăraţi îi ajută pe oameni în lucrarea de vestire a Evangheliei, dar nu aceasta este ideea care predomină aici.

Mijlocul cerului. Îngerul din cap. 8,13 a fost de asemenea văzut zburând prin mijlocul cerului. Această zonă a cerului pe unde zboară el indică natura mondială a lucrării şi a soliei sale. Lucrarea creşte şi se amplifică până în momentul în care este adusă în văzul şi în auzul întregii omeniri.

Evanghelie. Gr. euaggelion (vezi comentariul de la Marcu 1,1).

Veşnică. Gr. aionios (vezi comentariul de la Matei 25,41). În alte locuri din Scriptură se vorbeşte despre Evanghelia „slavei” (2 Corinteni 4,4; 1 Timotei 1,11), dar numai aici este folosit cuvântul „veşnic” în legătură cu Evanghelia harului lui Dumnezeu. Există o singură Evanghelie care-i poate mântui pe oameni. Şi ea va continua să existe atâta timp cât vor mai fi oameni care trebuie mântuiţi. Nu va exista niciodată o altă Evanghelie.

S-o vestească. Gr. euaggelizo, „a proclama veşti bune”, un verb legat de euaggelion (vezi mai sus, la „Evanghelie”). Compară cu folosirea lui euaggelizo la Romani 1,15; 10,15.

Locuitorilor pământului. Aşa cum este arătat mai departe, aici este vorba de o proclamare mondială a Evangheliei.

Oricărui neam. Universalitatea acestei solii este accentuată de aceste cuvinte şi de cele care urmează.

Seminţii. Sau „trib”.

7El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Glas tare. Solia primului şi a celui de-al treilea înger sunt proclamate cu „glas tare” (v. 9). Glasul tare indică faptul că mesajul va fi proclamat astfel încât toţi să îl poată auzi. Este accentuată în acelaşi timp şi importanţa soliei.

Temeţi-vă. Gr. phobeo, „a se teme”, „a onora”. Phobeo nu este folosit aici în sensul de a fi speriat de Dumnezeu, ci în sensul de a veni înaintea Lui cu respect şi teamă sfântă. Acest cuvânt transmite ideea loialităţi absolute faţă de Dumnezeu, a supunerii depline faţă de voia Sa (vezi comentariul de la Deuteronom 4,10).

Dumnezeu. Solia cu privire la temerea de Dumnezeu este potrivită mai ales în perioada reprezentată de predicarea acestui înger, deoarece atunci oamenii se închină la zeii materialismului şi ai plăcerii şi la multe alte invenţii ale lor.

Slavă. Gr. doxa (vezi comentariul de la Romani 3,23). Aici doxa înseamnă, fără îndoială, „onoare”, „laudă”, „omagiu”. Compară cu Psalmi 115,1; Isaia 42,12; 2 Petru 3,18; Iuda 25.

Ceasul. Sau „timpul”, nu o oră propriu-zisă. Compară cu folosirea acestui cuvânt în Ioan 4,21.23; 5,25.28; Apocalipsa 14,15. Aşadar, este posibil să înţelegem prin „ceasul judecăţii Lui” perioada când va avea loc judecata, nu neapărat momentul precis când începe ea. În felul acesta, se poate spune că solia primului înger a fost proclamată în anii de dinaintea lui 1844, chiar dacă lucrarea propriu-zisă a judecăţii nu începuse încă (vezi mai jos, comentariul la „judecăţii”).

Judecăţii. Gr. krisis, „actul judecăţii”, în contrast cu krima, „sentinţa judecăţii” (vezi comentariul de la cap. 17,1). Comentatorii adventişti de ziua a şaptea consideră că judecata menţionată aici este cea care a început în 1844, reprezentată de curăţirea sanctuarului de pe pământ (vezi comentariul de la Daniel 8,14). Că aici nu se face referire la judecata executivă de la venirea lui Hristos, când toţi îşi vor primi răsplata, este dedus din faptul că soliile celor trei îngeri (Apocalipsa 14,6–12) precedă cea de-a doua venire a lui Hristos (v. 14). În plus, solia cu privire la judecată este însoţită de un apel şi de o avertizare care descoperă faptul că ziua mântuirii nu a trecut. Oamenii încă se pot întoarce la Dumnezeu şi pot scăpa de mânia care va veni. Istoric, propovăduirea lui William Miller şi a asociaţilor săi, în perioada anilor 1831–1844, cu privire la încheierea celor 2300 de zile în anul 1844, poate fi considerată începutul soliei primului înger (vezi F. D. Nichol, The Midnight Cry, p. 284). Dar acea solie a fost valabilă mereu de atunci încoace şi va continua să fie până când harul se va închide şi oamenii nu vor mai avea ocazia să fie mântuiţi.

Închinaţi-vă. Gr. proskuneo, „a aduce omagiu”, „a adora”, „a se închina”. Închinarea adusă lui Dumnezeu este pusă în contrast cu cea adusă fiarei (cap. 13,8.12) şi icoanei ei (v. 15). În criza care este aproape să vină, locuitorii pământului vor fi obligaţi, ca şi cei trei tineri evrei la curtea babiloniană, să aleagă între închinarea adusă adevăratului Dumnezeu şi cea adusă dumnezeilor mincinoşi (Daniel 3). Solia primului înger are menirea să-i pregătească pe oameni să facă alegerea cea bună şi să stea tari în timpul crizei.

A făcut cerul şi pământul. Creatorul universului este adevăratul şi singurul Dumnezeu Căruia trebuie să I se aducă închinare. Nici un om sau înger nu este vrednic închinare. Aceasta este doar prerogativa lui Dumnezeu. Calitatea de Creator este o caracteristică distinctivă a adevăratului Dumnezeu în contrast cu zeii mincinoşi (Ieremia 10,11.12). Apelul de a-I aduce închinare lui Dumnezeu în calitate de Creator a devenit, din cauza rapidei răspândiri a teoriei evoluţioniste, deosebit de potrivit în anii de după predicarea iniţială a primei solii îngereşti. În plus, chemarea de la închinare în faţa Dumnezeului cerului în calitatea Sa de Creator al tuturor lucrurilor cuprinde în sine obligaţia de a da atenţia cuvenită semnului creaţiunii – Sabatul Domnului (vezi comentariul de la Exodul 20,8–11). Dacă Sabatul ar fi fost ţinut aşa cum a intenţionat Dumnezeu, el ar fi servit ca o pavăză puternică împotriva necredinţei şi a teoriei evoluţioniste (vezi Faptele Apostolilor 14,15; PP 336). Sabatul va fi un element foarte controversat în criza finală (vezi comentariul de la Apocalipsa 13,16).

Deschide Biblia