Apocalipsa 14:12 12Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Răbdarea. Gr. hupomene (vezi comentariul de la Romani 5,3). Aici ar fi mult mai potrivită traducerea „răbdarea statornică”. Contextul atrage atenţia asupra înfricoşătoarei lupte cu fiara şi cu icoana acesteia. Va fi făcută orice încercare de a forţa rămăşiţa să se unească cu mişcarea condusă de cea de-a doua fiară, inclusiv ameninţarea cu boicotul şi moartea (Apocalipsa 13,11–17). În acelaşi timp, Satana va folosi toate „amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2,10; compară cu Matei 24,24), pentru a face să pară că această mişcare este condusă de puterea lui Dumnezeu. Prin toate acestea rămăşiţa credincioasă va fi statornică şi îşi va menţine integritatea. Stăruinţa ei merită o deosebită apreciere.

Sfinţilor. Gr. hagioi, literal, „celor sfinţi” (vezi comentariul de la Romani 1,7).

Păzesc poruncile lui Dumnezeu. Această afirmaţie este foarte semnificativă în acest context. Luată captivă prin înşelăciunile Satanei, lumea se va închina înaintea fiarei şi icoanei ei, şi va păzi poruncile şi decretele ei (vezi comentariul de la cap. 13,8). Sfinţii, pe de altă parte, refuză să asculte de cererile ei. Ei păzesc poruncile lui Dumnezeu. Punctul cel mai controversat va fi cea de-a patra dintre cele Zece Porunci. Există un acord general între creştini că celelalte nouă porunci sunt de o obligativitate universală, dar încă de timpuriu în era creştină oamenii au început să lase la o parte Sabatul zilei a şaptea şi să facă din prima zi a săptămânii o zi de închinare (vezi comentariul de la Daniel 7,25). Astăzi, creştinii păzitori ai duminicii prezintă diferite motive pentru care ţin prima zi a săptămânii în locul celei de-a şaptea şi pentru care se simt liberi să ignore cerinţele poruncii originale. Unii susţin că cele zece porunci au fost desfiinţate o dată cu toate legile Vechiului Testament. Alţii pretind că elementul timp din porunca a patra este de natură ceremonială, dar că porunca de a păzi o zi din şapte este o obligaţie morală. Pentru aceste concepţii nu există suport biblic. Concepţia romană este că Biserica Romei, pe temeiul autorităţii divine, a transferat sfinţenia zilei de odihnă. Protestantul nu poate accepta această poziţie, deoarece pentru el Biblia şi numai Biblia este regula de credinţă. În cele din urmă problema aceasta va cunoaşte o criză, atunci când Babilonul cel mare va domina statul, transformând păzirea duminicii într-o lege civilă, încercând să-i pedepsească pe toţi dizidenţii. Despre această problema se vorbeşte la Apocalipsa 13,12–17 (vezi comentariul de acolo, în deosebi cel de la v. 12, 16). În acel ceas întunecos copiii lui Dumnezeu se vor agăţa de Biblie şi vor refuza să se închine oricărei alte puteri în afară de Hristos. Dintre multele caracteristici care ar fi putut fi menţionate, profetul a fost condus să scoată în evidenţă două trăsături predominante: păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus.

Credinţa lui Isus. Sau „credinţa în Isus”. În versiunea greacă ambele înţelesuri sunt posibile, deşi în general este preferat cel din urmă. Pentru diferenţa dintre aceste sensuri şi importanţa credinţei pentru experienţa creştină, vezi comentariul de la Romani 3,22. Credinţa lui Isus şi păzirea poruncilor reprezintă două aspecte importante ale vieţuirii creştine. Poruncile lui Dumnezeu sunt o transcriere a caracterului Său. Ele arată care este standardul divin al neprihănirii pe care Dumnezeu l-ar fi dorit ca omul să-l atingă, lucru pe care, în starea sa nerenăscută, acesta nu-l poate realizeze. „Firea pământească… nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu se poate supune” (Romani 8,7). În ciuda celor mai stăruitoare eforturi ale omului, el este lipsit continuu de slava lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 3,23). Dar Isus a venit pentru a reface în om chipul divin. El a venit pentru a le arăta oamenilor cum este Tatăl, şi în acest sens a exemplificat legea morală. Prin puterea Sa oamenii pot fi în stare să păzească cerinţele divine (vezi comentariul de la Romani 8,3.4) şi astfel să reflecte chipul divin.

Astfel, biserica rămăşiţei onorează poruncile lui Dumnezeu şi le păzeşte, dar nu în sens legalist, ci ca o revelaţie a caracterului lui Dumnezeu şi a lui Hristos, care locuieşte în inima adevăratului credincios (Galateni 2,20).

Deschide Biblia