Apocalipsa 11:7-13 7Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.

Când îşi vor isprăvi mărturisirea. Adică la sfârşitul celor 1260 de zile (vezi Apocalipsa 11,3; vezi comentariul de la Daniel 7,25).

Fiara. Gr. to therion, „fiara sălbatică”. Până în acest moment Ioan nu a vorbit despre nici o fiară. Totuşi, cuvântul „fiara” pare să sugereze că cititorul va pricepe despre care fiară este vorba. Au fost prezentate două interpretări ale acestui simbol.

Comentatorii care susţin că substantivul „fiara” implică o identificare anterioară, deoarece în Apocalipsa nu se găseşte o astfel de identificare, o găsesc în Daniel, unde fiara cea mai importantă este fiara a patra din capitolul 7 al acestei cărţi. În plus, ei atrag atenţia asupra faptului că cea din Daniel a apărut din mare, iar cea de aici „se ridică din Adânc [abussos]”, care este asociat în Vechiul Testament cu marea (vezi comentariul de la Apocalipsa 9,1). Conform acestei opinii, puterea simbolizată prin fiara a patra din Daniel, în deosebi în faza ei de mai târziu, ar fi puterea care îi omoară pe cei doi martori.

Alţi comentatori consideră că această fiară este o putere care caută să distrugă Scripturile (simbolizate prin cei doi martori), la sfârşitul perioadei de 1260 de zile, în anul 1798 d.Hr. (vezi comentariul de la Daniel 7,25). Întrucât în această perioadă ateismul era foarte popular în Franţa, iar spiritul antireligios al vremii milita, în mod firesc, împotriva folosirii Scripturii şi a credinţei în ea, Prima Republică Franceză a fost identificată cu fiara din pasajul de faţă. În general, adventiştii de ziua a şaptea au susţinut ultima părere.

Adânc. Gr. abussos (vezi comentariul de la cap. 9,1; vezi şi comentariul anterior, de la „fiara”). În ceea ce priveşte Franţa, s-a considerat că imaginea fiarei ridicându-se din adânc arată că naţiunea nu are nici o temelie – era o putere ateistă. S-a manifestat o nouă formă a puterii satanice (vezi GC 269).

Îi va omorî. Adică va încerca să distrugă Cuvântul lui Dumnezeu. Cu privire la felul în care Franţa a luptat împotriva religiei, vezi comentariul de la v. 9.

8Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.

Trupurile. Dovezile textuale sunt împărţite între forma de plural şi cea de singular a acestui cuvânt. Totuşi, forma de singular ar fi folosită cu sens colectiv, ca şi în cazul cuvântului „gură”, în v. 5.

Vor zăcea. A lăsa un trup mort neîngropat a fost din totdeauna considerat drept o insultă revoltătoare (compară cu Psalmi 79,2.3). Vezi comentariul de la Apocalipsa 11,9.

Cetăţii celei mari. Faptul că despre această cetate se spune că este oraşul „unde a fost răstignit şi Domnul lor [‘nostru’, KJV]“ se pare că o identifică cu Ierusalimul, „sfânta cetate” din v. 2. Totuşi, mulţi comentatori au înţeles propoziţia „unde a fost răstignit şi Domnul“ în mod figurat, aşa cum, fără îndoială, ar trebui înţelese şi numele Sodoma şi Egipt. Prin urmare, ei identifică cetatea cea mare cu Franţa, care, spre sfârşitul perioadei celor 1260 de ani, manifesta caracteristicile simbolizate prin aceste cuvinte. În general, adventiştii de ziua a şaptea susţin ultimul punct de vedere.

Duhovnicesc. Gr. pneumatikos, adică nu literal, ci un simbol spiritual (compară cu Isaia 1,10).

Sodoma. Sodoma este simbolul degradării morale (Ezechiel 16,46–55). Aceasta era situaţia Franţei în timpul Revoluţiei Franceze.

Egipt. Această ţară era cunoscută pentru refuzul ei de a accepta existenţa adevăratului Dumnezeu şi pentru sfidarea poruncilor divine. Faraon a spus: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui ...? Eu nu cunosc pe Domnul...” (Exodul 5,2). Această atitudine era caracteristică şi conducătorilor Revoluţiei din Franţa.

Răstignit. Adică L-au răstignit în persoana urmaşilor Săi, mulţi dintre ei fiind ucişi în persecuţiile din Franţa.

9Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.

Oameni din orice norod, din orice seminţie. Adică alte naţiuni. Acestea aveau să vadă războiul dus de Franţa împotriva Bibliei.

Trei zile şi jumătate. Ţinând cont de principiul interpretării profetice, conform căruia o zi reprezintă un an, „trei zile şi jumătate” ar fi echivalentul a trei ani şi jumătate. Adventiştii de ziua a şaptea, care în general consideră că fiara din v. 7 reprezintă Prima Republică Franceză (1789–1801), în special în termenii înclinaţiei ei antireligioase, consideră că această profeţie s-a împlinit în timpul Revoluţia Franceză, în scurta perioadă în care ateismul s-a aflat în culmea ascensiunii. Această perioadă poate fi socotită de la 26 noiembrie 1793, când un decret emis la Paris a desfiinţat religia, până la 17 iunie 1797, când se spune că guvernul francez a înlăturat restricţiile împotriva practicării religiei.

La fel ca şi în privinţa altor porţiuni ale Apocalipsei, chestiunea celor „trei zile şi jumătate” a prilejuit apariţia unor diferenţe considerabile între părerile comentatorilor. Acest lucru este adevărat nu doar din pricina unor anumite probleme ale simbolismului în sine, ci şi din cauza dificultăţii de a fixa anumite date precise în istoria agitatei perioade a Revoluţiei Franceze. Din fericire însă stabilirea exactă a acestei perioade de timp nu este absolut necesară pentru a înţelege în mare perioadele profetice importante din Biblie sau pentru a înţelege ideea centrală a profeţiei din care face ea parte.

10Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.

Locuitorii de pe pământ. Vezi comentariul de la cap. 3,10.

Se vor bucura. Gr. euphraino, „a se bucura”, „a se veseli”. Euphraino este tradus „veseleşte-te” în Luca 12,19. Scăpaţi acum de chin, adică de mărturia condamnatoare a celor doi martori nelegiuiţi, ei îşi liniştesc conştiinţa, bucurându-se.

Îşi vor trimite daruri. Acesta este un semn al bucuriei (vezi Estera 9,22).

Chinuiseră. Îi chinuiseră prin puterea de condamnare a proorociei lor (vezi v. 3). Puţine chinuri sunt mai mari decât cel al unei conştiinţe vinovate. Atunci când adevărul şi neprihănirea sunt prezentate constant înaintea păcătosului încăpăţânat, adesea ele devin de nesuferit pentru el.

11Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.

După cele trei zile şi jumătate. Adică la sfârşitul perioadei în care trupurile martorilor au zăcut neîngropate, expuse privirii publice (vezi comentariul de la v. 9).

Duhul de viaţă. Adică un duh care este viaţă. Expresia greacă folosită aici este întrebuinţată în LXX pentru a traduce ebraicul ruach chayyim, „suflare de viaţ㔠(Genesa 6,17; 7,15). Evreii considerau că suflarea şi viaţa sunt practic acelaşi lucru. Prin urmare, a spune că un om a primit suflare de viaţă însemna a spune că a primit viaţă (vezi Genesa 2,7).

De la Dumnezeu. Dumnezeu, Dătătorul vieţii, îi învie pe martorii Săi credincioşi.

S-au ridicat în picioare. Compară cu 2 Regi 13,21; Ezechiel 37,10.

O mare frică a apucat. O conştiinţă vinovată, care îi chinuise pe nelegiuiţi în timpul profetizării celor doi martori (vezi comentariul de la v. 10), se face din nou prezentă. Cei care s-au bucurat de moartea celor doi martori stau acum înspăimântaţi, privind miracolul învierii lor.

12Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.

Din cer un glas. Vorbitorul nu este identificat, dar probabil că este Dumnezeu.

Suiţi-vă aici! Martorii nu doar că sunt înviaţi de către Dumnezeu, dar sunt şi invitaţi să intre în cer. Astfel, în timp ce „vrăjmaşii lor” îi privesc, ei sunt complet îndreptăţiţi şi răzbunaţi pentru toate chinurile pe care le-au suferit, iar adevărul profeţiei pe care au proclamat-o timp de 1260 zile este demonstrat în faţa tuturor. Glasul lui Dumnezeu Însuşi i-a invitat la cer, chiar înaintea ochilor celor care căutaseră să-i nimicească.

S-a considerat că această înălţare a martorilor simbolizează popularitatea remarcabilă de care s-au bucurat Scripturile începând cu prima parte a secolului al XIX-lea. La scurt timp după Revoluţia Franceză s-au înfiinţat diferite societăţi biblice naţionale. Printre acestea, deosebit de însemnate au fost Societatea Biblică pentru Britania şi Străinătate, întemeiată în 1804, şi Societatea Biblică Americană, înfiinţată în 1816. Acestea, împreună cu altele, au răspândit Scriptura pe întreaga faţă a pământului, în peste o mie de limbi. Astfel, în ultimele două secole, în loc să fie dată uitării în ce priveşte călăuzirea spirituală, Biblia a ajuns să se bucure de cea mai mare răspândire.

S-au suit într-un nor. Atunci când Isus Şi-a luat rămas bun de la ucenicii Săi, „un nor L-a ascuns din ochii lor” (Faptele Apostolilor 1,9). Tot aşa, cei doi martori sunt duşi la cer cu un nor. Simbolul acesta descrie în mod potrivit înălţarea Scripturilor în perioada de după suprimarea lor în Franţa (vezi comentariul de la Apocalipsa 11,9; compară cu Daniel 4,22).

Vrăjmaşii lor i-au văzut. Vezi comentariul precedent, la „Suiţi-vă aici!”.

13În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.

În clipa aceea. Adică aproape imediat după înălţarea martorilor.

Un mare cutremur. Simbolul unui cutremur este deseori folosit în Scripturi pentru a descrie frământarea şi răsturnarea care vor caracteriza lumea imediat înainte de a doua venire (vezi Marcu 13,8; Apocalipsa 16,18). Aplicând profeţia la Franţa, comentatorii văd în acest cutremur o imagine a situaţiei care a zguduit naţiunea către sfârşitul secolului al XVIII-lea.

A zecea parte. Acesta nu este cutremurul care va avea loc la sfârşitul pământului, deoarece numai o parte din cetate (vezi comentariul de la v. 2, 8) s-a prăbuşit atunci (vezi şi cap. 16,18). Cutremurul acesta este doar o pedeapsă trecătoare care îi înspăimântă şi îi aduce la supunere pe unii din cei care şi-au adus lor slavă cu prilejul uciderii martorilor. Unii aplică cuvintele „a zecea parte din cetate” la întreaga Franţă, pe baza faptului că această naţiune era unul din cei „zece împăraţi” care aveau să se ridice după căderea Imperiului Roman (Daniel 7,24). Alţii identifică această cetate cu Roma papală şi Franţa cu una din cele zece subîmpărţiri ale ei.

Şapte mii. Este un număr relativ mic de oameni, dar suficient pentru a-i determina pe supravieţuitori să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, pe ai Cărui martori i-au dispreţuit.

De oameni. Gr. onomata anthropon, literal, „nume de oameni”. Unii consideră că aici onomata are sensul de „persoane” (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 3,16). Alţii aplică onomata la titluri, slujbe sau ordine care au fost suprimate în timpul Revoluţiei Franceze.

Dumnezeului cerului. Acest titlu apare frecvent în cartea Daniel (vezi Daniel 2,18.19.37.44, compară cu Ezra 5,11.12; 6,9; 7,12).

Deschide Biblia