Apocalipsa 10:8-11 8Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”

Glasul. Fără îndoială că este vorba de glasul care i-a interzis lui Ioan să scrie cele ce fuseseră declarate de către cele şapte tunete (v. 4), aşa cum este arătat de repetarea cuvintelor „din cer” şi „din nou”.

Du-te de ia. Ioan este chemat să ia parte la viziune.

Cărticica. Vezi comentariul de la v. 2.

Deschisă. Vezi comentariul de la v. 2.

Din mâna. Vezi comentariul de la v. 2.

Mare… pământ. Vezi comentariul de la v. 2.

9M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Să-mi dea. Ioan este pus în situaţia de a-şi exprima dorinţa de a lua cartea. El îndeplineşte rolul celor care au proclamat solia despre a doua venire în anii 1840–1844. Deşi au greşit în ce priveşte timpul evenimentului pe care-l proclamau, totuşi ei au fost conduşi de Dumnezeu şi au ajuns să simtă că solia despre apropiata venire este scumpă sufletelor lor. Calculul cu privire la timpul prezis în profeţia din Daniel 8,14 a fost corect (vezi comentariul de acolo), dar au greşit în ceea ce priveşte natura evenimentului care urma să aibă loc la sfârşitul celor 2300 de zile.

Mănânc-o. Compară cu simbolismul din Ezechiel 3,1 (compară cu Ieremia 15,16). A mânca acea carte poate fi un simbol pentru înţelegerea deplină a soliei cuprinse în sulul cel mic. Experienţa lui Ioan, din Apocalipsa 10,10, este o descriere adecvată a ceea ce se întâmpla cu credincioşii adventişti pe măsură ce înţelegeau tot mai bine sensul celor trei solii îngereşti (cap. 14,6–12), în legătură cu adevărata împlinire a profeţiei celor 2300 de zile.

Va amărî pântecele. Vezi comentariul de la v. 10. Ordinea elementelor din v. 9 şi 10 este o formă familiară a paralelismului ebraic (vezi comentariul de la cap. 1,2; 9,17).

„Îţi va amărî pântecele …”

„În gura ta va fi dulce ca mierea …”

În gura mea a fost dulce ca mierea …”

„Mi s-a umplut pântecele de amărăciune”.

În gura ta va fi dulce. Vezi comentariul de la v. 10.

10Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.

Am luat. Vezi comentariul de la v. 9.

Dulce ca mierea. Compară cu Ezechiel 3,3. Ca şi în experienţa lui Ezechiel, soliile lui Dumnezeu pentru servii Săi au fost adesea un amestec de dulceaţă şi de amărăciune, deoarece ele pot descoperi atât iubirea cât şi judecăţile Sale. Profeţii lui Dumnezeu au gustat atât din extazul viziunii divine cât şi din amărăciunea de a transmite oamenilor soliile de mustrare.

Într-un anumit sens, experienţa pe care a avut-o Ioan în viziune poate fi considerată reprezentativă pentru cea a credincioşilor adventişti din anii 1840–1844. Atunci când au auzit pentru prima oară solia iminentei reveniri a lui Hristos, ea a fost „dulce ca mierea”. Dar când Hristos nu a venit, aşa cum L-au aşteptat, experienţa lor a fost cu adevărat amară. Vezi şi comentariul de la v. 9.

Mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Vezi mai sus, la „dulce ca mierea”.

11Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”

Trebuie să prooroceşti din nou. Compară cu Ezechiel 3,1.4. Deşi faptul că Ioan a mâncat sulul a sfârşit prin a-i amărî pântecele, Hristos, „îngerul” din v. 1 şi 9, îl asigură pe profet că trebuie să proorocească din nou. În limba greacă poziţia cuvântului tradus „trebuie” este accentuată. Ioan, ca reprezentant al credincioşilor adventişti de după dezamăgire, primeşte marea însărcinare de a vesti încă o solie. O mare lucrare rămâne de făcut. Ei trebuie să pornească şi să vestească solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14,9–12.

Cu privire la. Sau „înaintea“. În acest context, ambele sensuri sunt potrivite. Soliile sunt atât „cu privire la multe noroade…” cât şi „înaintea multor noroade”.

Multe noroade. Pe măsură ce înţelegeau mai bine cea de-a treia solie îngerească, credincioşii adventişti au ajuns să îşi dea seama că mesajul acesta era pentru lume, că trebuia proclamat înaintea multor „noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.” Această convingere a avut ca rezultat unul din cele mai extinse programe de evanghelizare a omenirii din câte a cunoscut istoria creştină, atunci când adventiştii de ziua a şaptea au pornit să vesteasc㠄oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (cap. 14,6) solia care le-a fost încredinţată.

Deschide Biblia