2 Cronici 32:25-31 25Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.

S-a îngâmfat. Despre îngâmfarea lui Ezechia cu prilejul vizitei solilor babilonieni şi exprimarea neplăcerii Domnului, vezi 2 Regi 20,12-19 şi Isaia 39.

26Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.

N-a venit. Primind mustrarea lui Isaia, Ezechia s-a smerit şi a acceptat voia Domnului. Pocăinţa aceasta nu e raportată în Regi sau Isaia, dar este raportată amânarea sentinţei care fusese pronunţată, împreună cu răspunsul plin de recunoştinţă al lui Ezechia (2 Regi 20,19; Isaia 39,8). Ca urmare a pocăinţei lui Ezechia, lovitura din partea Babilonului n-a venit decât pe vremea lui Nebucadneţar, un secol mai târziu.

27Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori;

Bogăţii şi multă slavă. Compară cu 2 Regi 20, 13 şi Isaia 39,2.

28hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi staule pentru oi.

De grâu, de must şi de untdelemn. Acestea sunt de repetate ori amintite împreună ca roade importante ale ţării şi ca semne ale binecuvântărilor Cerului (2 Cronici 31,5; Numeri 18,12; Deuteronom 7,13; Neemia 5,11; Ieremia 31,12 etc; cf. Apocalipsa 6,6).

29Şi-a zidit cetăţi şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii.

Căci Dumnezeu îi dăduse. Dumnezeu le dă oamenilor putere să câştige bogăţie şi Îşi deschide mâna Sa îmbelşugată ca ei să poată avea parte de comorile Lui (vezi Genesa 24,35; 1 Cronici 29,12; Iov 42,12; Proverbe 10, 22).

30Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon şi le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.

A astupat şi gura de sus a apelor. Vezi 2 Cronici 32,4 şi 2 Regi 20,20.

31Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.

Solii. Compară cu 2 Regi 20,11-13; Isaia 39,1.2.

Se întreba de minunea care avusese loc. Mişcarea în sens invers a umbrei pe cadranul solar (2 Regi 20,11; Isaia 38,8) a fost un fenomen deosebit de interesant pentru astrologii şi astronomii Babiloniei şi trebuie să fi fost un subiect de cercetare specială din partea solilor. Manifestarea acestei minuni îi oferea lui Ezechia ocazia neobişnuită să mărturisească despre puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Dacă Ezechia ar fi fost credincios şi ar fi povestit reprezentanţilor veniţi de la Merodac-baladan exact cum avusese loc întâmplarea aceasta şi cum Dumnezeu făcuse o minune atât de vindecare, cât şi în natură, bărbaţii aceştia s-ar fi putut întoarce în Babilonia cu o solie care ar fi făcut cunoscut multora din ţara aceea idolatră adevărata natură a lui Dumnezeu. În felul acesta s-ar fi deschis calea pentru a-i ajuta pe mulţi să-L cunoască şi să se închine Dumnezeului care a făcut cerul şi pământul.

Ca să-l încerce. Punerea la încercare nu era pentru informarea lui Dumnezeu, ci pentru folosul lui Ezechia. Mândria care îl împinsese pe rege spre greşeala lui prinsese deja rădăcini în inima lui şi dacă nu era ţinută sub control ar fi dus la distrugerea lui. În îndurare Lui, Dumnezeu a îngăduit ca să apară anumite circumstanţe care i-au descoperit lui Ezechia adevărata stare a inimii sale. Experienţa ilustrează felul cum lucrează Dumnezeu la modelarea caracterului omului. Adesea oamenii nu-şi dau seama de defectele naturii lor. Doar atunci când sunt confruntaţi cu diferite încercări, aceste slăbiciuni devin evidente.

Dacă o încercare îşi îndeplineşte scopul, aşa încât sufletul să fie bine "trecut prin şcoală" [exercitat, KJV] (Evrei 12,11), s-ar putea să nu mai fie necesară o altă punere la probă în privinţa aceea. Dacă sufletul se răzvrăteşte când e mustrat, pot fi trimise alte încercări sau puneri la probă, până când fie are loc schimbarea, fie cazul este abandonat fiind fără speranţă (Osea 4,17). De aceea, creştinul poate să prindă curaj în încercare. Faptul că e chemat să sufere încercarea dovedeşte faptul că Domnul vede în el ceva preţios şi vrednic de modelare. Dacă n-ar fi fost în el nimic care ar fi putut proslăvi Numele Lui, Dumnezeu n-ar irosi timp ca să-l înnobileze (vezi 7T 214). Compară cu Iov 23,10.

Deschide Biblia