1 Samuel 24:6-10 6Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” 7Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.

A oprit pe oamenii săi. Poate că oamenii lui, întocmai ca şi ucenicii mai târziu, priveau înainte la poziţiile de cinste pe care aveau să le ocupe când împărăţia lui David avea să fie întemeiată. Ei ajunseseră să nu mai fie mulţumiţi cu hrana slabă şi cu zilele şi nopţile de veghe şi fugă. Acum, fiindcă Saul era în mâinile lor, au crezut că, în sfârşit cauza este câştigată. Erau nerăbdători să pună capăt îndelungatei lor vegheri. David i-a corectat scuzându-se chiar şi pentru mica libertate pe care şi-o luase tăind o bucată din haina împăratului. Probabil că el le-a spus, aşa cum a spus mai târziu împăratul, că singura cale către adevăratul succes este de a aştepta vremea hotărâtă de Dumnezeu.

Avraam a aşteptat sfatul lui Dumnezeu şi a fost în măsură să-l elibereze pe Lot, un bărbat care s-a încrezut în propria lui înţelepciune. Moise a refuzat onoarea Egiptului. Totuşi, după 40 de ani de încercări, devine proorocul Celui Prea Înalt. Cum altfel poate un om care intră în laboratorul vieţii să se dea pe sine pentru Hristos (vezi DA 297), să facă lucrările lui Dumnezeu?

8După aceea, David s-a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a uitat înapoi, şi David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

S-a plecat cu faţa. Pătrunzătoarea lui pricepere spirituală şi adânca lui iubire de dreptate l-au oprit pe David să urască pe Saul, criticându-l de faţă cu alţii şi atacându-l cu prima ocazie. David nu simţea nevoia unei aşa-numite indignări îndreptăţite faţă de tratamentul pe care l-a primit. Cât priveşte atitudinea lui Saul faţă de el, David a putut să lase aceasta în seama lui Dumnezeu, care face toate lucrurile bine. În sufletul lui era o încredere calmă că Dumnezeu era cu el, iar în inima lui era milă pentru împăratul lui. Nimeni n-ar fi fost mai fericit ca David dacă Saul şi-ar fi răstignit eul şi şi-ar fi umilit inima înaintea Domnului. În sinceritatea sufletului său, probabil că David dorea cu ardoare ca Saul să aibă aceeaşi experienţă de părtăşie cu Dumnezeu pe care o avea el. De aceea, ascultarea lui nu era o formalitate. El s-a plecat cu inima plină de respect faţă de slujba de împărat şi compătimire pentru bărbatul din această slujbă.

Hristos acceptase pe Iuda ca pe unul dintre cei doisprezece. El îl trimisese în misiuni ale îndurării şi mijlocirii. El îl văzuse cum se transforma treptat într-un oponent critic, egoist şi împotrivitor al întregului Său plan. Totuşi Hristos îl iubea şi ar fi fost fericit să-l facă unul dintre conducătorii bisericii Sale (vezi DA 294, 295, 717). În cele din urmă, S-a plecat în faţa lui Iuda cu toată compătimirea sufletului Său şi, spălându-i picioarele, a făcut un apel tăcut să-şi predea inima Aceluia care a venit nu să I se slujească, ci ca El Însuşi să slujească. Pavel se afla în faţa lui Agripa apărându-şi noul fel de viaţă. Şi el avusese multe dovezi ale providenţialei purtări de grijă de care se putea prinde. Conducătorii îi făcuseră multe nedreptăţi, dar el nu se gândea la ele. Inima lui era plină de dragoste pentru împărat, care, în cele din urmă, a exclamat: Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin (Fapte 26,28).

9David a zis lui Saul: „De ce asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: „David îţi vrea răul”?

Vorbele oamenilor. Observaţi cât de amabil şi de delicat s-a adresat David împăratului. În loc să-l dojenească pe Saul pentru toate faptele sale, David a privit înapoi la influenţa celor care-şi urmăreau propriile interese care-l îndemnau pe împărat să meargă înainte şi-l foloseau pentru interesul lor propriu. Faptul că Saul era influenţat de astfel de limbi, se poate deduce din cap. 22,7. Ca şi Saul, mulţi conducători au în jurul lor o grupă de oameni care sunt cu el numai pentru pâine şi peşte. Siguranţa poziţiei lor depinde de sprijinul pe care îl pot da conducătorului aflat la putere. Dacă ar fi venit o schimbare de administraţie, ei ar fi fost fără sprijin. Partizanii politici ai lui Saul au înlăturat multele dovezi ale purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de David. Ei n-au dat nici o atenţie preţuirii lui Ionatan pentru fiul lui Isai. Cu toate că mulţi erau convinşi de faptele greşite ale lui Saul, din motive personale l-au sprijinit şi au ponegrit numele lui David (vezi Psalmii 55,3; 56,6.6; 57,4 etc.). Faptul că David era dintr-o altă seminţie poate să fi avut un amestec în rapoartele rele care au fost răspândite peste tot.

10Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat şi am zis: „Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.”

Să te omor. Cititorii superficiali ai Scripturilor cred că există un astfel de contrast între filosofia ochi pentru ochi a unor pasaje din Vechiul Testament şi filozofia iubirii propuse în scrierile Noului Testament. Dar aici, cu secole înainte de vremurile Noului Testament, faptele lui David ilustrează acelaşi spirit promovat de Hristos în fericirile de pe munte (Matei 5,11). Oamenii lui David erau gata să iubească pe prietenii lor, dar nutreau ură faţă de vrăjmaşii lor. În mijlocul unor astfel de atitudini, David a dat dovadă de respect faţă de cel mai rău vrăjmaş al lui (vezi Matei 5,43-48).

Deschide Biblia