1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa și cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în țara Moabului.

Pe vremea Judecătorilor. Istorioara care urmează să fie spusă este fixată în timp pe vremea cuprinsă de cartea Judecătorilor. La încheierea naraţiunii ni se spune că Boaz şi Rut au devenit străbunicii lui David (cap. 4,13-22). În Matei 1,5, Rahab este enumerată ca mamă a lui Boaz. Dacă aceasta este Rahab din Ierihon, evenimentele din cartea lui Rut au avut loc în perioada timpurie a Judecătorilor. Se poate că, după căderea Ierihonului, Rahab s-a căsătorit cu un izraelit victorios, poate unul dintre iscoadele care veniseră în căminul ei. Când Rut a însoţit-o pe Naomi la întoarcerea ei la Betleem, Boaz nu mai era un tânăr, pentru că el a lăudat-o pe Rut pentru că n-a umblat după tineri, săraci sau bogaţi (cap. 3:10). Având în vedere că intrarea în Canaan a avut loc probabil în anul 1405 î.Hr. şi că Judecătorii au stăpânit asupra lui Israel cam de pe vremea morţii lui Iosua până la înălţarea pe tron a lui Saul în 1051 î.Hr., este posibil că evenimentele acestei naraţiuni au avut loc cam pe la 1300 î.Hr. (vezi cele despre Matei 1,5).

O foamete. Timp de secole, Palestina fusese expusă la secetă periodică (vezi cele despre Geneza 12,10; vezi şi Geneza 26,1; 45,5-11). Dumnezeu făgăduise ploaie la vreme potrivită; faptul că lipsea acum înseamnă necredincioşie din partea lui Israel (Levitic 26,3.4; comp. cu 1 Regi 17,1; 18,18). O secetă care a afectat teritoriul lui Iuda nu avea să afecteze neapărat şi podişul Moabului, de la est de Marea Moartă. Moabul era binecuvântat cu o îmbelşugată aprovizionare cu apă, un pământ bogat şi vegetaţie semitropicală. Locuitorii lui vorbeau o limbă înrudită îndeaproape cu aceea a evreilor.

Să locuiască. După cum făcuse şi Avraam (Geneza 12,10), Isaac (Geneza 26,1) şi Iacob (Geneza 46,1-4), pentru acelaşi motiv, familia lui Elimelec a plecat să locuiască în ţara Moabului).

Moab. Moabiţii erau descendenţi din Lot, şi astfel înrudiţi cu israeliţii. Pentru originea lor, vezi cele despre Geneza 19,36.37; pentru relaţiile de mai târziu cu israeliţii, vezi cele despre Numeri 22,2-4.


2 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului, și-au așezat locuința acolo.

Elimelec. Numele acesta, care înseamnă Dumnezeul meu este împărat, reflectă evlavie din partea părinţilor lui Elimelec. El poate să sugereze că, pe vremea naşterii lui Elimelec, unii israeliţi discutau deja să numească un împărat ca şi neamurile din jurul lor.

Dacă este aşa, părinţii acestui băiat au arătat clar că ei erau de partea acelora care recunoşteau că Dumnezeu însuşi era singurul împărat de drept al lui Israel.

Naomi. Părinţii tinerei femei care a devenit soţia lui Elimelec au numit-o pe fetiţa lor plăcerea mea. De obicei, părinţii evrei se bucurau în mod deosebit de naşterea unui fiu, dar părinţii acestei fetiţe şi-au exprimat bucuria din inima lor la naşterea unei fetiţe.

Mahlon. Cu privire la înţelesul acestui nume există unele deosebiri de vederi, cât şi cu privire la acela al fratelui său. Unul dintre sensurile posibile ale lui Mahlon este bolnăvicios. Unii puteau susţine că moartea lui timpurie confirmă acest înţeles al numelui.

Chilion. Este posibil ca acest nume să însemne pironind. Se poate că atât acest băiat, cât şi fratele lui să nu se fi arătat viguroşi la naştere.

Efratiţi. Efrata era un vechi nume al Betleemului, casa pâinii (vezi Geneza 35,19 şi Matei 1,5). De aceea, băştinaşii acestui oraş aveau să se numească efratiţi. Aici este adăugat Iuda la Betleem spre a deosebi acest Betleem de cel din Zabulon (Iosua 19,15).


3 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei.
4 Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, și cealaltă Rut, și au locuit acolo aproape zece ani.

Şi-au luat neveste. Probabil că Mahlon şi Chilion s-au căsătorit după moartea tatălui lor. Aceasta n-a fost cu totul numai în interesul lor propriu, pentru că soţiile aveau să fie de un folos real şi pentru Naomi; de asemenea fiii născuţi lor aveau să perpetueze numele tatălui lor decedat.

Orpa. Unii cred că numele Orpa înseamnă ciuf; poate că, atunci când fusese copil, avusese pe frunte o buclă de păr, bătătoare la ochi. Alţii sugerează că Orpa este de la efra, pui de cerb sau cerboaică, cu o uşoară transpunere de litere. Rădăcina arabă înrudită înseamnă bogat ornamentat cu păr.

Rut. Cât priveşte înţelesul acestui nume, vezi p. 423. Numele nu mai apare în altă parte a VT.


5 Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat.

A rămas. Folosit aici de traducători într-un sens arhaic. Noi am spune deposedată de. Nu este nici un motiv a conchide că suferinţa care a venit asupra lui Naomi era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcat. Ideea de suferinţă ca pedeapsă era răspândită printre iudei (vezi Ioan 9,2). Trebuia corectată această falsă părere că Moise a scris ceea ce probabil a fost prima carte scrisă a VT – cartea lui Iov. Moise însuşi a suferit dezamăgire timp de 40 de ani în Madian înainte ca Dumnezeu să-l considere pregătit să conducă pe Israel. Tot aşa, suferinţele lui Naomi au pregăti-o să o conducă pe Rut în Ţara Făgăduinţei – atât la figurat, cât şi la propriu. Caracterele noastre pot fi pregătite pentru slujire şi cetăţenie în Împărăţia Lui atunci când Dumnezeu îngăduie suferinţa.


6 Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine.

S-a sculat. Adică s-a pregătit să plece. Naomi s-a sculat din calamitatea care se abătuse pe neaşteptate asupra ei în ţara Moabului. Curajul de a face aşa a venit când a auzit că Dumnezeu binecuvântase într-adevăr pe popor dându-le pâine.


7 Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

Şi a pornit. Fie ca şi despre noi să se spună, cum s-a spus despre Naomi, că ne-am ridicat de unde suntem şi ne-am întors paşii în direcţia unde doreşte Dumnezeu ca noi să mergem. Să pornim şi noi la drum pentru Canaanul ceresc. Şi găsindu-ne pe cale, poate că este privilegiul nostru să luăm pe cineva cu noi care va spune, Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu (v. 16).


8 Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine!

Întoarceţi-vă. Nu trebuie să înţelegem greşit acţiunea lui Naomi. Cele trei văduve erau deja pornite pe cale (v. 7). Poate că, la sosirea la hotarele Moabului, pe Naomi a impresionat-o sacrificiul pe care îl făcuseră Orpa şi Rut părăsind patria şi prietenii lor. Ceea ce a îndemnat-o pe Naomi să insiste ca fiecare din ele să se întoarcă la casa părinţilor ei a fost iubirea neegoistă pentru nurorile ei. Obiceiul oriental le-a legat de ea, dar ea a refuzat să forţeze pretenţia pentru serviciul lor. Ea nu voia să le oblige să înceapă o viaţă nouă într-o ţară străină, ci le-a lăsat libere să se recăsătorească şi să-şi întemeieze propriile cămine. Ele nu trebuia să-şi consacre viaţa lor spre a purta de grijă mamei soţilor lor decedaţi, cum de obicei era de aşteptat de la ele. Naomi a fost o soacră ideală; Ea n-a forţat nici măcar pretenţiile ei legitime asupra nurorilor ei, ci le-a lăsat complet libere să aleagă ele singure. Făcând aşa, Naomi se prezintă ca o pildă pe care toate soacrele ar face bine să caute s-o ajungă.


9 Să vă dea Domnul să găsiți odihnă fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns;

Să găsiţi odihnă. Ceea ce înseamnă ca să puteţi găsi un cămin (RSV). Odihna despre care vorbea Naomi nu era de găsit în căminul mamelor lor, ci în propriul cămin – fiecare în casa unui bărbat. Când iudeii vorbeau despre o femeie care găseşte odihnă, ei se refereau la căsătoria lor (vezi şi Rut 3,1). Cuvintele care urmează ale lui Naomi către nurorile ei explică mai mult intenţia lui Naomi. Ea nu mai era în situaţia să le procure soţi, aşa cum prevedea legea căsătoriei levitului (vezi Geneza 38,8–11; Deuteronom 25,5–10; Matei 22,23–26). Cuvântul tradus odihnă este noach, de la verbul care înseamnă a aşeza jos, a rămâne. Noach este ebraicul pentru Noe.


10 și i-au zis: „Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.”

Noi vom merge. Obiceiul social avea să le oblige pe cele două femei tinere să rămână cu Naomi şi să facă planurile despre cum avea să dea ea directive. Versetele 11 şi 12 cuprind un obicei în plus, cel care cere ca un bărbat să se căsătorească cu nevasta fratelui său şi prin aceasta să perpetueze numele şi familia fratelui (vezi Deuteronom 25,5-10).


11 Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri?

Pentru ce să veniţi voi? Deşi era de datoria lor să meargă, Naomi a înţeles aici că era datoria lor să aleagă, şi nu a ei. Ea în mod implicit a renunţat la pretenţiile ei legale faţă de ascultarea lor şi în mod amabil a lăsat pe seama lor hotărârea. Fără îndoială că aceasta a reprezentat un sacrificiu enorm din partea ei, pentru că ea era prea bătrână ca să se mărite din nou (v. 12) şi, în desfăşurarea normală a lucrurilor, ea trebuia să se aştepte ca cele două tinere femei să se îngrijească de ea şi să-i slujească la bătrâneţe ei.


12 Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii,

Întoarceţi-vă. Pentru a treia oară face Naomi apel la Orpa şi la Rut să se întoarcă (vezi v. 8, 11). Naomi vorbea serios despre problemă. Acest al treilea apel a fost suficient să o convingă pe Orpa (v. 14), dar Rut a refuzat amabil chiar când a fost făcut şi al patrulea (v. 15).

Sunt prea bătrână. După câte se pare, Naomi a simţit abătându-se asupra ei slăbiciunile bătrâneţii, şi nu s-a simţit în stare să facă faţă sarcinii întemeierii unui cămin nou şi creşterii de copii. S-ar părea, de asemenea, că dezamăgirile vieţii s-au năpustit din greu asupra ei (vezi v. 20). Cu toate acestea, ea se resemnase cu soarta ei; ea era sigură şi încrezătoare că Dumnezeu se va îngriji (vezi Psalm 37,25).


13 ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.”

Aţi mai aştepta? Orpa şi Rut aveau să fie trecute de jumătatea vieţii înainte ca fiii născuţi lui Naomi – dacă s-ar căsători imediat şi ar naşte fii – să ajungă la maturitate.

Sunt amărâtă. Cu toată tristeţea inimii ei (vezi v. 20), gândurile lui Naomi s-au îndreptat spre tristeţea celor două nurori ale ei, care sunt, la urma urmei, în aceeaşi situaţie ca şi a ei înşişi. Naomi se teme că este prea bătrână să mai întemeieze un alt cămin (v. 12), dar ele sunt tinere şi toată viaţa le stă înainte (vezi Ioel 1,8). Mai ales Rut este numită o na'arah, o femeie tânără, nu numai de către Boaz (cap. 2,5.6), ci şi de către locuitorii cetăţii Betleemului (cap. 4:12). După cât s-ar părea, ea de abia intrase în anii maturităţii vieţii. Oare să fie distrusă întreaga lor viaţă, raţiona Naomi, numai pentru a uşura propria ei durere şi pentru a se îngriji de nevoile ei?

Decât voi (în engl. for your sakes). Aici este taina frumuseţii de caracter a lui Naomi, a apelului ei către Rut – gândul ei era întotdeauna la alţii. Deşi Naomi simţea amarnic propriile pierderi (v. 20), totuşi experienţa nu i-a îndepărtat privirea de la viaţă. Simţul ei de apreciere era încă echilibrat. În viaţa ei era reflectată asemănarea cu Hristos, care şi-a dat propria viaţă pentru ei (Ioan 17,19). A căuta binele altora este marele principiu care este legea vieţii universului (DA,

p. 21). Nu există putere mai mare decât influenţa exercitată de o viaţă neegoistă. Un creştin amabil şi politicos este cel mai puternic argument care poate fi adus în favoarea creştinismului (GW , p.122).


14 Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacra sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea.

Iarăşi au plâns. Compară cu v. 9. În parte pentru necazul lor reciproc din cauza văduviei lor, în parte din cauza tensiunii emoţionale pricinuită de hotărârea care trebuia luată acum.

S-a ţinut. Ori a se lipi de ea. Rut nu putea suporta să fie despărţită de aceea a cărei frumuseţe de caracter inspirase sufletului ei idealuri atât de înalte şi care îi dăduse ceva pentru care ea socotea că se merită să trăieşti – chiar dacă ea nu-şi va mai avea niciodată căminul ei. Fericită este acea soacră astăzi care atrage mai degrabă decât să le respingă pe nurorile ei. Fiecare soacră poate studia şi medita cu folos asupra caracterului lui Naomi. Ea este personajul cel mai de seamă a acestei istorisiri.


15 Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta.”

S-a întors. Deşi, atrasă spre Naomi ca şi Rut, Orpa s-a simţit mai strâns legată de Moab. Întoarcerea lui Orpa, a făcut ca hotărârea lui Rut să fie mai dificilă, pentru că acum ea stătea singură.

La dumnezeii ei. Dumnezeul moabiţilor era Chemoş (vezi cele despre Numeri 21,29). Se poate ca Orpa să fi adoptat vremelnic religia soţului ei, Chilion, (vezi Rut 4,10), dar dacă a fost aşa, acum ea s-a întors la idolatrie.


16 Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

Nu sta de mine. Cuvintele acestea reprezintă răspunsul definitiv al lui Rut la sugestia lui Naomi ca să urmeze exemplul lui Orpa şi să se întoarcă la poporul ei. Răspunsul lui Rut este ideea de bază a întregii cărţi. Nu este numai iubirea lui Rut pentru soacra ei ceea ce o face să se ţină de Naomi. Rut a descoperit că este credinţa lui Naomi ceea ce face din ea o femeia minunată. Rut ia în mod definitiv hotărârea ei pentru Dumnezeul cel adevărat. Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. O declaraţie de iubire şi devoţiune mai sublimă nu poate fi găsită nicăieri în literatură.

Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Singura cunoştinţă a lui Rut despre Dumnezeul cel adevărat era ceea ce putuse ea să vadă reflectat în Naomi şi ceilalţi membri ai familiei lui Naomi. În felul acesta, Se descoperă pe Sine Dumnezeu oamenilor – printr-o demonstrare a puterii iubirii Lui care lucrează în viaţa păcătoşilor de rând. Puterea transformatoare a iubirii divine este argumentul cel mai bun în favoarea adevărului. Fără aceasta, mărturisirea noastră nu este mai bună decât o aramă sunătoare sau chimval zângănitor (1 Corinteni 13,1).


17 unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!”

Facă-mi Domnul ce a vrea. Aici Rut foloseşte numele sacru de Iehova. Ea se jură şi invocă pedeapsa Dumnezeului israeliţilor dacă ea va lăsa să o despartă altceva decât moartea de Naomi. Originalul ebraic are articolul hotărât pentru moarte. Rut se referă la moartea care-i ajunge pe toţi.

Rut foloseşte formula ebraică obişnuită pentru jurământ, ceva care apare mereu, mereu în VT. În 1 Samuel 3,17 Eli invocă pedeapsa lui Dumnezeu împotriva lui Samuel dacă el avea să ascundă de Eli ceva din ceea ce îi arătase Dumnezeu când l-a chemat pe Samuel pe nume. Experienţa aceasta marchează începutul slujirii ca profet a lui Samuel. Dacă Samuel a scris cartea lui Rut, după cum cred mai degrabă comentatorii biblici conservatori, atunci această asemănare de limbă devine deosebit de semnificativă. Ea mai apare şi în 1 Samuel 25,22, unde însuşi David foloseşte formula aceasta ca jurământ că el îl va nimici pe Nabal şi tot ceea ce aparţine casei lui. David mai foloseşte formula aceasta în jurământul lui de a-l face pe Amasa căpetenie a oştirii (2 Samuel 19,13). O parafrazare a ceea ce a spus Rut ar suna cam aşa: Jur pe Dumnezeul cel adevărat că numai moartea mă va despărţi de tine. Rut a trecut încercarea supremă! Ea s-a dovedit a fi mai mult o iudaică sinceră decât fusese o moabită. Avusese loc o schimbare în timpul asocierii ei cu Naomi, şi ea ştia că are să se simtă mult mai mulţumită şi mai acasă în ţara străină a lui Israel decât în ţara binecunoscută a Moabului şi între prietenii ei vechi. Cunoştinţa adevăratului Dumnezeu leagă inimile oamenilor mai aproape unul de altul decât o fac legăturile de rasă sau de rudenie.


18 Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.

Hotărâtă. Într-adevăr, la Rut se observă o nobilă trăsătură de caracter! Nici îndemnul lui Naomi, nici pilda lui Orpa n-a putut să schimbe hotărârea lui Rut de a alege soarta lui Naomi şi pe Dumnezeul lui Naomi.


19 Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Și când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor, și femeile ziceau: „Naomi este aceasta?”

Au ajuns la Betleem. Nu ştim unde au stat Naomi şi familia ei în Moab, nici dacă ea a intrat în Moab dinspre nord sau dinspre sud. În orice caz, întoarcerea la Betleem a însemnat o coborâre de cca. 4500 de picioare (1,372 m) din ţinuturile înalte ale Moabului până la nivelul Mării Moarte, şi

o urcare de cca. 3.750 de picioare (1,143,3 m) până la Betleem – într-o călătorie de circa 75 de mile (120 km). Cât de repede au putut să călătorească Rut şi Naomi, şi cât de multe au putut căra cu ele, nu ştim. Dar, în acele vremuri, femeile erau obişnuite să călătorească pe jos, şi să care poveri mult mai grele decât ar putea crede că pot să ducă acum femeile din ţările apusene.

Cetatea s-a pus în mişcare. Deşi Naomi lipsise poate vreo zece ani, ea mai avea încă mulţi prieteni şi rude în Betleem. La urma urmei, acesta era căminul ei. În vremurile biblice, orice oraş înconjurat de ziduri era numit cetate – chiar dacă el putea să fie foarte mic după standardul modern (vezi cele despre Iosua 6,1-3). Iosua enumeră 124 de astfel de cetăţi (cap. 15,21-62). Sar părea că Betleemul avea un zid în jurul lui, pentru că se face amintire despre o poartă unde erau tranşate treburile cetăţii (Rut 4,1).

Naomi este aceasta? Întrebarea pusă de locuitorii cetăţii Betleem nu înseamnă neapărat că ei au avut dificultăţi în a o recunoaşte, cu toate că experienţele prin care trecuse ea poate că au afectat apreciabil şi înfăţişarea ei. În răspunsul ei, Naomi a vorbit despre amărăciunea (v. 20) întristării ei (v. 21), mai ales în privinţa faptului că ea a plecat în belşug şi s-a întors acasă cu mâinile goale (v. 21). Naomi nu s-a referit atât de mult la averea materială, cât la faptul că s-a întors singură. De aceea când cei din cetate au întrebat: Naomi este aceasta, ei spuneau de fapt: Naomi este aceasta care se întoarce singură ca văduvă? Părea de necrezut să fi murit nu numai, ci chiar şi ambii ei fii.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

16 COL, p. 290, 301; PK, p. 19


20 Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceți Naomi; ziceți-mi Mara căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.
21 La plecare eram în belșug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat?”
22 Astfel s-au întors din țara Moabului Naomi și nora sa Rut, moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzului.