Psalmii 78

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 2Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 3Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 4nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. 5El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 8Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! 9Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, 10pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. 11Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase. 12Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan. 13A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. 14I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. 15A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe. 16A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri. 17Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu. 18Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. 19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustiu? 20Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” 21Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, 22pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. 23El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor: 24a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer. 25Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature. 26A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. 27A plouat peste ei carne, ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării; 28le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor. 29Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. 30Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, 31când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel. 32Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui. 33De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năprasnic. 34Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu; 35îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor. 36Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba. 37Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său. 38Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii. 39El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce. 40De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustiu! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! 41Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel. 42Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş, 43de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan. 44Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor. 45Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit. 46Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. 47Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt, cu grindină. 48Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului. 49El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. 50Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei; 51cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham. 52Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustiu. 53Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor. 54Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat. 55Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor. 56Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui. 57Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte ca un arc înşelător, 58L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor. 59Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel. 60A părăsit Locuinţa Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni. 61Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului. 62A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui. 63Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. 64Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit. 65Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, 66şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară. 67Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim; 68ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte. 69Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci. 70A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi. 71L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel. 72Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.