Psalmii 45

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! 2Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. 3Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava – 4da, slava ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! 5Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului. 6Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al Împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. 7Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă. 8Smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu corzi. 9Printre preaiubitele tale sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. 10Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! 11Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Şi, fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale. 12Şi fiica Tirului şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta. 13Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur. 14Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine. 15Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei şi intră în casa împăratului. 16Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara. 17Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.