Psalmii 39

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.” 2Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare. 3Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis: 4„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.” 5Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire) 6Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. 7Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea. 8Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun! 9Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi. 10Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale. 11Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire) 12Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei. 13Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!