1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”

INTRODUCERE - Psalmul 39 este o elegie de penitenţă pe care Ewald a numit-o "cea mai frumoasă dintre elegiile Psalmilor". El este exprimarea impresionantă a unui suflet care nu este în stare la să-şi spună durerea. Incapabil să-şi reprime mereu frământările inimii, în final, psalmistul îşi revarsă inima înaintea lui Dumnezeu. În psalmul acesta există doar o singură licărire de lumină, mărturisirea de credinţă: "În Tine îmi este nădejdea" (v. 7). Ca şi Iov, psalmistul este preocupat de problema suferinţei sub conducerea unui Dumnezeu bun..

Cu privire la preambul vezi p. 616, 627.

1. Ziceam. [Am zis, KJV]. David s-a hotărât să nu greşească în vorbire (vezi Iacov 3,2; cf. Iov 2,10). Frâu. Ebr. machsom, "botniţă", de la rădăcina chasam, tradus "lege" ["a pune botniţă", KJV] în Deuteronom 25,4. Compară cu Iacov 3,2-4.

Înaintea mea. Psalmistul nu dorea ca plângerea lui să-l facă pe cei nelegiuit şi mai ostili faţă de Dumnezeu (vezi Psalm 73,15). Oamenii răi întrebuinţează greşit şi interpretează greşit îndoielile noastre.


2 Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.

Mut. Compară cu Psalm 38,13.

Nu era mai puţin mare. [Era aţâţată, KJV]. Este posibil ca sentimentele reprimate să se amplificate (vezi Ieremia 20,9). Exprimarea lor aduce uşurare.


3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:

Atunci am zis. În cele din urmă, focul sentimentelor sale adunate s-a aprins, iar el a rupt tăcerea. Versetele 4-13 sunt expresia sentimentelor sale, care sunt doar prezentate în v. 1-3.


4 „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.”

Sfârşitul. Natura frământărilor din mintea psalmistului este expusă în partea întâi a acestui verset. Psalmistul doreşte să înţeleagă în mod corespunzător scurtimea şi incertitudinea vieţii omeneşti, pentru ca să poată afla odihnă în siguranţa purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Cât de trecător sunt. [Cât de slab sunt, KJV]. Compară cu Iov 3.


5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)

Cât un lat de mână. Literal "ca lăţimea de mână", care înseamnă, evident, câteva zile. Latul

de palmă era una din mică dintre măsuri, fiind egală cu aproximativ 7,4 cm (vezi vol. I, p. 165).

Viaţa. [Vârsta, KJV]. Ebr. cheled, aici durata vieţii. Compară cu Psalm 90,4-6.

Oricât de bine s-ar ţinea. Literal, "stând tare". Viaţa este atât de scurtă şi noi realizăm atât de

puţin în timpul scurtei noastre vieţi, încât este natural ca noi toţi să ne întrebăm câteodată de ce ne-a făcut Dumnezeu aşa.

Oprire. [Selah, KJV]. Vezi p. 629.


6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua.

Umbră. Ebr. selem, "chip", aici un chip trecător.

Se frământă degeaba. Omul este neastâmpărat, plin de nelinişte, activ, dar ce realizează (vezi Iacov 4,13.14)?

Strânge la comori. Psalmistul vede fantomele numite oameni cum cheltuiesc cea mai mare parte a energiilor adunând comori şi în acelaşi timp recunoscând că ei nu au control asupra averilor după moarte (vezi Iov 27,16-19; Ecl. 2,18.21).


7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Acum. Are loc o bruscă trecere de la ideea zădărniciei vieţii prezente a omului la cea că Dumnezeu este izvorul speranţelor omului. Aceasta este singurul licăr de lumină din cadrul elegiei.


8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

De toate fărădelegile mele. Psalmistul crede că iertarea va aduce izbăvire din necaz, deoarece consideră că necazul este rezultatul fărădelegii.

Nebun. Ebr. nabal, tradus deseori "nebun" (2 Samuel 3,33; Psalm 14,1; 53,1; etc.). Psalmistul ţine la onoarea lui Dumnezeu. El crede că dacă Dumnezeu nu-l scapă, va fi de ocara pentru cel care nu se teme de Dumnezeu şi care se va bucura de dovada vizibilă că pe Dumnezeu nu-L interesează soarta omului.


9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

Mut. Compară cu v. 2.

Căci Tu lucrezi. Psalmistul a încercat să-şi rezolve problema printr-o supunere oarbă faţă de voinţa lui Dumnezeu. Mulţi încearcă să rezolve problema suferinţei în acelaşi fel. Ei încearcă să se convingă că dacă Dumnezeu trimite pedeapsă, ea trebuie să fie dreaptă şi bună. Ca şi psalmistul, ei nu înţeleg adevărata raţiune a suferinţei (vezi Psalm 38,3). În loc să-L recunoască pe Satana ca adevăratul autor al bolii şi suferinţei şi pe Dumnezeu ca pe Cel care combate uneltirile vrăjmaşului spre binele celui în cauză (vezi DA 471), ei consideră că boala şi moartea vin de la Dumnezeu, ca pedeapsă aplicată în mod tiranic din cauza fărădelegii.


10 Abate-Ți loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

A bate. E potrivit să ne rugăm ca loviturile vrăjmaşului să fie îndepărtate (vezi 2 Corinteni 12,8), dar ar trebui să ne supunem deplin voinţei lui Dumnezeu (vezi Luca 22,42). Numai Dumnezeu poate să judece cazul având în vedere toate aspectele marii lupte implicate în cazul respectiv. Este responsabilitatea să îndepărtăm orice obstacol din calea planurilor pe care le are cerul pentru noi şi apoi să lăsăm rezultatele pe seama lui Dumnezeu. Dacă loviturile nu sunt înlăturate, ar trebui să spunem împreună cu Pavel: "Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine" (2 Corinteni 12,9).

Loviturile. Ebr. nega' (vezi la Psalm 38,11).


11 Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

Îl loveşti. Vezi la Psalm 38,3.

Ca molia. Vezi Isaia 51,8; Osea 5,12.

Oprire. [Selah, KJV]. Vezi p. 629.


12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei.

În faţa lacrimilor mele. Versetele 12 şi 13 descriu cererea finală a psalmistului. Străin. Compară cu Genesa 15,13; Exod 2,22. Pribeag. Ebr. toshab, "cineva care se aşează într-o ţară pentru o anumită perioadă, dar nu devine cetăţeanul ei". (vezi 1 Cronici 29,15). Cu toţi părinţii mei. Vezi Genesa 47,9; Evrei 11,13-15.


13 Abate-Ți privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu!

Mută-ţi privirile de la mine. [Cruţă-mă, KJV]. Literal, "întoarce-ţi privirea de la mine". Nu continua să mă faci să sufăr. În contrast cu rugăciunea obişnuită ca Dumnezeu să privească spre el şi să-l ajute, psalmistul se roagă acum ca Dumnezeu să binevoiască să îndepărteze ceea ce pentru el sunt priviri aducătoare de pedeapsă.

Să răsuflu. [Să prind iarăşi putere, KJV]. Literal, "să se lumineze faţa".

Nu mai fiu. Compară cu Psalm 6,5; Iov 14,1-12. Psalmul se sfârşeşte într-o notă de întristare profundă, susţinând unitatea de idei aproape neîntreruptă a elegiei (vezi v. 7).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3CS 18; MB 69; 2T 504

6�

COL 258

11�

FE 331