1 Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!

INTRODUCERE - Psalmul 24, unul din imnurile pentru stabilirea Ierusalimului ca cetate a marelui Împărat (vezi Psalm 30; 101; 132,1-9) pare să aibă un fundal istoric în evenimentele din 2 Samuel 6 şi 1 Cronici 15. David cucerise fortăreaţa iebusită Sion (2 Samuel 5,6-10) şi acum s-a hotărât să aducă chivotul de la locul lui de odihnă temporar, din casa lui Obed-Edom din Chiriat-Iearim, în cortul pe care îl pregătise pentru acesta în cetatea Ierusalim. Ca urmare a pus la punct o ceremonie pentru ocazia aceea, în care Psalmul 24 a fost cântat ca parte a ritualului solemn (vezi PP 707, 708). Unii au considerat că David a compus psalmul acesta anume pentru ocazia aceasta. Totuşi, lucrul acesta nu se afirmă. Cuvintele v 7-10 ale psalmului au fost cântate de două coruri de îngeri, când Cerul a primit pe adevăratul Fiu al lui David, la înapoierea în Ierusalimul ceresc (vezi DA 833; EW 187, 190, 191).

Imnul are două părţi. Cu prilejul folosirii lui iniţiale, partea întâi a fost fără îndoială cântată la poalele dealului pe care era aşezat Ierusalimul, înainte ca procesiunea să înceapă să urce (v. 1-6), iar a doua parte a fost cântată în faţa porţilor cetăţii, chiar înainte de marea intrare (v. 7-10). Cele două strofe ale primei părţi s-ar putea să fi fost cântate de coruri alternative; apelurile, întrebările şi răspunsurile celei de a doua părţi, de către două coruri după metoda antifonală. Versetele 7-10 apar în corul plin de inspiraţie "Porţi, ridicaţi-vă capetele" din oratoriul Mesia al lui G.F. Haendel, partea a doua, care transpune maiestuos caracterul antifonal al psalmului.

Acest poem elaborat a fost numit o extensie vechi-testamentară a ideii care a stat la baza afirmaţiei lui Isus: "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!" (Matei 5,8). Cerinţa fundamentală a cetăţeniei în împărăţia lui Dumnezeu este curăţia. Numai cei cu inima curată vor intra în Ierusalimul de sus. Dreptatea facilitează intrarea pe porţile cerului (vezi Psalm 118,19.20).

Potrivit cu tradiţia, Psalmul 24 era cântat ca parte a închinării de dimineaţă din Templu, în ziua întâi a săptămânii. Lucrul acesta e sugerat de LXX, care are ca titlu: "Un psalm al lui David, al primei zile a săptămânii". Cuvintele acestui psalm sunt folosite şi la slujbele din Sabat de dimineaţă şi de după-amiază în sinagoga modernă, înainte ca Tora să fie readusă în chivot.

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 627.

Vezi harta următoare.

1. Al Domnului este pământul. Dumnezeu are un asupra pământului, asupra a tot ce cuprinde el şi asupra tuturor locuitorilor lui, întrucât este Creatorul şi Stăpânul întregului pământ. Această concepţie anulează exclusivismul iudeilor sau al seamurilor. Versetul este un exemplu desăvârşit de paralelism sinonim, a doua parte echilibrând, repetând şi dezvoltând ideea din partea întâi.


2 Căci El l-a întemeiat pe mări și l-a întărit pe râuri.

Pe mări. O imagine scoasă probabil din raportul creaţiunii. La început, pământul era acoperit complet de apă (Genesa 1,2). Apoi glasul Creatorului a poruncit ca apele să fie adunate la un loc şi uscatul să se arate (Genesa 1,9). Compară cu expresia "apele mai de sus decât pământul" ["apa de sub pământ", KJV] (Exod 20,4).


3 Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? –

Cine va putea să se suie? Compară cu Psalmul 15.


4 Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună și nu jură ca să înșele.

Mâinile nevinovate. [Mâinile curate, KJV]. Nepătate de nelegiuire. Întrucât mâinile sunt instrumentele acţiunii, a avea mâini curate înseamnă a fi drept (vezi Iov 17,9; Psalm 18,24).

Inima curată. Adevărata religie nu constă doar din împlinirea exterioară a ceremoniilor religioase. Ea conduce inima şi aduce curăţie în gând şi sinceritate în motive.

Nu-şi dedă sufletul. "Suflet" înseamnă "persoană" (vezi la Psalm 3,2; 16,10).

Minciună. [Vanitate, KJV]. Ebr. shaw', "deşertăciune", uneori folosit pentru idoli ca fiind lipsiţi de vreo valoare (Ieremia 18,15); de asemenea pentru păreri false, jurământ mincinos sau luare în deşert a Numelui lui Dumnezeu (Exod 20,7). Omul evlavios ţine cont doar de ce este adevărat şi real.

Nu jură ca să înşele. Compară cu porunca a noua (Exod 20,16).


5 Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.

Binecuvântarea Domnului. Prietenia şi favoarea lui Dumnezeu sunt dreptul aceluia care are caracterul menţionat. Starea după voia Lui. [Neprihănire, KJV]. Dumnezeu îl consideră un drept, fiind tratat potrivit cu adevăratul lui caracter.


6 Iată partea de moștenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută fața Ta, Dumnezeul lui Iacov. – (Oprire)

A celor. [Generaţia, KJV]. Cuvântul ebraic înseamnă "popor", "neam", "tip de om" (vezi Psalm 14,5). Expresia "a căuta pe Dumnezeu" este folosită pentru a descrie adevărata religie a inimii (vezi Psalm 9,10; 14,2; 63,1). Ea include dorinţa fierbinte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Lui Iacov. [O, Iacov, KJV]. LXX redă astfel expresia aceasta: "care caută faţa Dumnezeului lui Iacov."


7 Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei! –

Ridicaţi-vă capetele. Procesiunea se apropie de porţile Sionului, este pe punctul de a intra în cetate şi rosteşte un apel de a primi pe Împăratul slavei. Vezi la Marcu 16,9. Porţi veşnice. Sugerează constantă. Ierusalimul urmează să fie locaşul permanent al chivotului.


8 „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte.

Cine este acest împărat al slavei? Întrebarea aceasta a fost cântată ca răspuns către cei care ceruseră străjerilor de pe zidurile cetăţii să deschidă porţile (vezi PP 707). Răspunsul urmează. Împăratul slavei este Iehova, puternic şi tare, un Dumnezeu al puterii, Creator şi Stăpân al pământului, care Îşi arată puterea prin înfrângerea duşmanilor Lui.


9 Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei! –

Ridicaţi-vă capetele. Repetarea apelului întăreşte cele rostite şi intensifică ritualismul explicit al poemului. O ceremonie este în curs de desfăşurare. Poezia ebraică se delectează cu repetiţia sau cu ceva aproape de repetiţie de dragul sublinierii (vezi v. 7).


10 „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei! – (Oprire)

Cine este acest Împărat? Vezi la v. 8.

Domnul oştirilor. Dumnezeu cârmuieşte peste un univers de făpturi şi de lucruri create, dispuse în ordine sau aranjate precum oştirile pentru bătălie. Domnia Lui este universală. Locuitorii universului de toate rangurile şi de toate categoriile recunosc cârmuirea Lui. "Oştirile" este folosit uneori pentru corpurile cereşti (vezi Genesa 2,1; Deuteronom 17,3), uneori pentru îngeri (Iosua 5,14; Psalm 103,21; 148,2). La primul răspuns al purtătorilor chivotului (Psalm 24,8), porţile par să fi rămas închise în faţa alaiului în aşteptare. La acest al doilea răspuns, "Domnul oştirilor", în loc de "Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte", pare să fie un fel de parolă monumentală, care descuie porţile cetăţii. Efectul ritualic este intensificat. Vezi şi 1 Samuel 17,45; 2 Samuel 6,2; Isaia 1,9.

Psalmul se încheie în perfect acord cu ideea de început: numai Dumnezeu este Stăpânul universului; doar EL trebuie să fie recunoscut pretutindeni. Ceremonia instalării chivotului pe muntele Domnului oferă o ocazie potrivită pentru proclamaţia aceasta.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 �

ChS 168; CS 72, 186; TM 198; 1T 536; 2T 652; 3T 549; 5T 311; 7T 212; WM 278

3 �

PP 506

3.4 �

CH 82, 101; LS 66; ML 72, 129; 2T 307, 459

4 �

EW 16, 58; ML 341; TM 426, 443; 1T 60; 2T 552; 3T 207; 7T 212

7 �

EW 187, 190

7-9 �

PP 476; SR 236

7-10 �

AA 38; DA 833; PP 707; SR 239

8 �

EW 190

9.10 �

EW 191