Psalmii 122

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” 2Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime! 3Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr-o bucată! 4Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului. 5Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David. 6Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă. 7Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea, în casele tale domneşti! 8Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău. 9Din pricina Casei Domnului Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.