Psalmii 104

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! 2Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. 3Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului. 4Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori. 5Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. 6Tu îl acoperiseşi cu Adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi, 7dar la ameninţarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă, 8suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu. 9Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul. 10Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi. 11Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici. 12Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri. 13Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale. 14Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: 15vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima. 16Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El. 17În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi; 18munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. 19El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună. 20Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; 21puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu. 22Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor. 23Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara. 24Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale. 25Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari. 26Acolo în ea umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. 27Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. 30Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului. 31În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! 32El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă. 33Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. 34Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. 35Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!