Plângerile lui Ieremia 4

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Vai! cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor! 2Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului! 3Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struţii din pustiu. 4Limba sugarului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă. 5Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi! 6Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea. 7Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul. 8Dar acum, înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul. 9Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri din lipsa roadelor câmpului! 10Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu. 11Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile. 12Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului. 13Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi! 14Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor. 15„Depărtaţi-vă, necuraţilor!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Când fugeau pribegind încoace şi încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!” 16În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni. 17Şi acolo ni se sfârşeau ochii şi aşteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuşi nu ne-a izbăvit. 18Ne pândeau paşii ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul! 19Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustiu. 20Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” – 21Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului care locuieşti în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli! 22Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea şi îţi va da pe faţă păcatele. –