Plângerile lui Ieremia 3

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui. 2El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină. 3Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua. 4Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele. 5A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. 6Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. 7M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele. 8Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea. 9Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările. 10Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns. 11Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit. 12Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui. 13În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui. 14Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei. 15M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. 16Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă. 17Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea. 18Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” – 19Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă! 20Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine. 21Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: 22bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, 23ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! – 24„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. 25Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. 26Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. 27Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. 28Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; 29să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; 30să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări. 31Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. 32Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: 33căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor. 34Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări, 35când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt, 36când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul? 37Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? 38Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele? 39De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! 40Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. 41Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând: 42„Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat! 43În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. 44Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră. 45Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. 46Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. 47De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.” 48Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. 49Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz, 50până ce Domnul va privi din cer şi va vedea. 51Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele. 52Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre. 53Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine. 54Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!” 55Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. 56Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.” 57În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!” 58Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa! 59Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate. 60Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea. 61Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea, 62cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea. 63Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură. 64Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor! 65Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor! 66Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”