Neemia 2

Copyright © Radio Vocea Speranței

1În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. 2Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică 3şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?” 4Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor 5şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” 6Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme. 7Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, 8şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oştii şi nişte călăreţi. 10Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel. 11Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile. 12După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream. 13Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc. 14Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine. 15M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am întors. 16Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi. 17Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!” 18Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună. 19Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?” 20Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”