1 Praznicul Azimelor, numit Paștile, se apropia.

Praznicul. [Uneltirea trădării, Luca 22,1-6 = Matei 26,1-5. 14-16 = Marcu 14,1.2.10.11 = Ioan 12,10.11. Comentariu major: Matei].


2 Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
3 Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.

Satana a intrat. Acţiunea lui Iuda nu era o surpriză pentru Isus (vezi Ioan6,64.70.71). Acesta a fost cel dintâi contact al lui Iuda cu conducătorii iudei cu scopul de a-L trăda pe Domnul şi Învăţătorul său (vezi la Matei 26,14). Ioan face aceeaşi observaţie cu privire la experienţa lui Iuda la data celui de-al treilea şi ultimul contact cu conducătorii iudei, în noaptea trădării (cap. 13,2.27).

Zis şi. [Supranumit, KJV], Literal, numit.


4 Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.

Căpeteniile. [Căpitanii, KJV]. Titlul mai complet era căpeteniile străjerilor Templului [căpeteniile Templului] (v. 52). Aceştia erau evident conducătorii gărzilor Templului.


5 Ei s-au bucurat și au căzut la învoială să-i dea bani.
6 După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără știrea norodului.

Fără ştirea. [În lipsa, KJV]. Vezi la Matei 26,15.16.


7 Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paștile, a venit.

A venit. [Pregătirea pentru Paşte, Luca 22,7-13 = Matei 26,17-19 = Marcu 14,12-16. Comentariu major: Matei].


8 Și Isus a trimis pe Petru și pe Ioan și le-a zis: „Duceți-vă de pregătiți-ne paștile, ca să mâncăm.”

Petru şi Ioan. Numai Luca identifică pe cei doi ucenici trimişi cu această misiune.


9 „Unde voiești să pregătim?”, L-au întrebat ei.
10 El le-a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va ieși înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra

Când veţi intra. Se pare că Petru şi Ioan urmau să găsească la intrarea sau aproape de intrarea în cetatea pe omul desemnat.


11 și spuneți stăpânului casei: „Învățătorul îți zice: „Unde este odaia pentru oaspeți în care să mănânc paștile cu ucenicii Mei?”
12 Și are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți paștile.”
13 Ei au plecat și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit paștile.
14 Când a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli.

Ceasul. [Serbarea Paştelui, Luca 22,14-16 = Matei 26,20 = Marcu 14,17. Comentariu major: Luca. Vezi diagrame p. 232, 233]. Adică ceasul mesei pascale, pregătirea căreia este relatată în v. 7-13. Aceasta avea loc joi noaptea. Notaţi că Isus a instituit rânduiala creştină a Sfintei Cine în cursul mesei obişnuite (vezi nota adiţională la Matei 26, nota 1).

A şezut. Mai degrabă, S-a întins. Pentru o descriere a aranjamentului mesei şi a paturilor la ospăţul oriental antic vezi la Marcu 2,15. La cea dintâi masă de Paşte participanţii trebuiau să stea în picioare când mâncau, gata să plece din Egipt. După intrarea în Ţara Făgăduinţei, însă, ei n-au mai stat în picioare, ci au şezut sau erau întinşi. În timp ce postura lor cea dintâi indica graba lor de a pleca, postura lor fiind întinşi pe pat acum arăta calm şi siguranţă în ţara făgăduită lor.

Apostolii. [Doisprezece apostoli, KJV]. Aceasta s-a dovedit a fi ultima ocazie când toţi cei doisprezece erau laolaltă într-un singur loc. Obiceiul cerea ca să fie prezenţi cel puţin 10 dar nu mai mulţi de 30 pentru a mânca împreună Paştele. La ocazia aceasta erau de faţă 13.


15 El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paștile acestea cu voi înainte de patima Mea;

Am dorit mult. [Cu dorinţă, KJV]. Expresia cu dorinţă am dorit este un idiom ebraic caracteristic însemnând: Am dorit foarte mult. Expresii idiomatice similare apar în Ioan 3,29 (se bucură foarte mult), Fapte 4,17 (să-i ameninţăm) şi în alte locuri din NT. Ele sunt foarte obişnuite în LXX. Aceasta era cea din urmă ocazie la care Isus putea să fie împreună cu iubiţii ucenici înainte de agonia trădării, judecării şi crucificării. Momentul acesta, culminarea lucrării Sale pământeşti, fusese tot timpul înaintea Lui când lucrase între oameni. De aproape un an Isus căutase cu sârguinţă să pregătească pe urmaşii Săi pentru evenimentele acestei ore finale a vieţii Sale (vezi la Matei 16,21; 20,17; etc.)

Paştele acesta. Al patrulea Paşte în decursul lucrării lui Isus (vezi p. 193, 247; diagrama 5, p.

229), al treilea prăznuit cu ucenicii în Ierusalim. Nu toţi, însă, fuseseră de faţă ca membri ai acestui grup la amândouă ocaziile anterioare – Paştele anilor 28 şi 29 d.Hr. – care au avut loc înainte de alegerea şi numirea celor doisprezece în vara anului 29 d.Hr. Aceasta era precis masa pascală pe care Isus şi cei doisprezece o prăznuiau acum împreună cu ocazia aceasta (vezi note adiţionale la Matei 26; nota 1: DA 642, 652; GC 399).

Înainte de patima Mea. De repetate ori Isus vorbise ucenicilor Săi de suferinţele Sale (vezi la Matei 16,21; 20,17). Proorocii VT vorbiseră adesea de suferinţele lui Mesia (vezi Psalmii 22;Isaia 53; etc.). Isus trebuia să calce pe cărarea suferinţei în tot cursul ei până la cruce pentru a Se califica în calitatea de căpetenie a mântuirii noastre (vezi Evrei 2,10). Fără de cruce nu putea să fie coroană (vezi 1 Petru 1,11). Este privilegiul nostru, ca urmaşi ai umilului Isus, să avem parte de suferinţele Lui (vezi 2 Corinteni 1:7; Filipeni 3,10; 1 Petru 4,13; DA 225).


16 căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.”

Nu le voi mai. Acesta a fost ultimul sezon de paşte în care urmaşii lui Hristos puteau să participe cu sens. Perdeaua sfâşiată în Templu în clipa morţii lui Hristos pe cruce (vezi la Matei 27,51) a fost semnul cerului să simbolurile sistemului religios iudaic ajunseseră să fie perimate atunci când Hristos, către care arătau toate aceste lucruri (vezi COL 2,17), Şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Isus era pe punctul de a înlocui simbolurile trecutului mort cu simbolurile vii ale propriului Său trup şi ale sângelui Său vărsat (vezi Luca 22,19.20; DA 652).

Mânca. Literal, nu –l voi mai mânca, şi anume Paştele (vezi v. 15).

Împlinirea. Celebrarea finală şi deplină a eliberării de păcat urma să aibă loc în împărăţia slavei despre care Hristos le spusese deja ucenicilor (vezi la Matei 25,31). Această declaraţie din partea lui Isus este probabil o referire la ospăţul nunţii Mielului (vezi Apocalipsa 19,7-9), ţinut în amintirea faptului că Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic a început să împărăţească (vezi

v. 1-6). Pentru comentarii asupra unei sărbători religioase solemne ca simbol al fericirii celor

mântuiţi în împărăţia veşnică vezi la Luca 14,15.16. Împărăţia lui Dumnezeu. Vezi la Matei 25,31.


17 Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi;

Împărţiţi-l. [Cina Domnului, Luca 22,17-20 = Matei 26,26-29 = Marcu 14,22-25. Comentariu major: Matei] Adică, bând pe rând din aceeaşi cupă, când era trecută de la unul la altul.


18 pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței, până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.”
19 Apoi a luat pâine; și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
20 Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.

Tot astfel. Aceasta se referă la luarea vinului, mulţumirea pentru el şi distribuirea lui.


21 Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.

Mâna. [Trădătorul descoperit, Luca 22,21-23 = Matei 26,21-25 = Marcu 14,18-21 = Ioan 13,21-30. Comentariu major: Matei şi Ioan]. Luca relatează naraţiunea Cinei Domnului înainte de aceea a lui Iuda ca trădător, în timp ce Matei şi Marcu inversează ordinea aceasta. Raportul lui Luca este în ordinea cronologică (vezi la Matei 26,21).

Vânzătorului. [Celui care trădează, KJV]. Literal, care este în curs de a trăda. Iuda deja se întâlnise cu conducătorii iudei şi căzuse de acord să-L trădeze pe Isus lor (vezi la Matei 26,14.15). Trădarea era deja în desfăşurare.

Cu Mine la masa aceasta. [Cu Mine pe masă, KJV]. Mâinile ucenicilor erau probabil pe masă, ca să zicem aşa. Afirmaţia aceasta nu identifică pe Iuda ca trădător, ci numai afirmă că trădătorul era unul dintre aceia care erau întinşi în jurul mesei.


22 Negreșit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!”
23 Și au început să se întrebe unii pe alții cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
24 Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare.

Ceartă. [Spălarea picioarelor ucenicilor, Luca 22,24-30 = Ioan 13,1-20. Comentariu major: Ioan]. Literal, dispută, implicând un spirit combativ şi poftă de dispută. Acest curent din adânc al certei pare să se fi desfăşurat în tot cursul mesei pascale. Relatarea din Luca explică ocazia care a dat naştere rânduielii umilinţei, relatată de Ioan. Având în vedere evenimentele care atât de curând urmau să aibă loc, era ceva tragic ca ucenicii să se certe cu privire la rang într-o împărăţie imaginară pe care Hristos nu venise să o întemeieze. De fapt, tocmai părerea greşită a ucenicilor cu privire la natura împărăţiei lui Hristos, ca şi cu alte ocazii anterioare (vezi Matei 18,1; 20,21; Marcu 9,33-35; Luca 9,46-48), dăduse naştere la discuţia cu privire la mărirea relativă. Pentru concepţiile false cultivate de iudei şi în oarecare măsură chiar şi de ucenici după înviere cu privire la natura împărăţiei mesianice vezi la cap. 24,19. Iuda îşi luase cu de la sine putere un loc de onoare, la stânga lui Isus şi Ioan era la dreapta (DA 644).

Cel mai mare. Pentru comentariu vezi la Matei 18,1-10; 20,25.26. Ucenicii se gândeau la rangul lor în împărăţia pe care ei credeau că Hristos era aproape să o statornicească pe pământ.


25 Isus le-a zis: „Împărații Neamurilor domnesc peste ele; și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători.

Domnesc. [Exercită domnie, KJV]. Vezi la Matei 20,25.26.

Binefăcători. Literal, făcători de bine.


26 Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește.

Cel mai mare. [Cel care este cel mai mare, KJV]. Vezi la Matei 20,26.

Cel mai mic. [Cel mai tânăr, KJV. În viaţa de familie orientală fraţii mai tineri sunt obişnuiţi să ţină seama de sfatul fraţilor mai vârstnici. În felul acesta Hristos spunea: Cel mai mare să ia poziţia de supunere.

Cârmuieşte. [Principal, KJV]. Sau conducător.


27 Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă.

Ca cel ce slujeşte. Isus arată la propriul Său exemplu de serviciu plin de lepădare de sine pentru alţii. Acelaşi spirit care determinase pe Hristos să lucreze pentru nevoile fizice şi spirituale ale omenirii ar trebui să conducă la lucru viaţa tuturor acelora care vor să fie ucenicii Lui.


28 Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.

Rămas necontenit. Cuvintele acestea dau ideea de loialitate persistentă şi conştientă. În ciuda evidentelor lor nedesăvârşiri ucenicii, în general, fuseseră sinceri şi credincioşi în devotarea lor faţă de Hristos.

Încercările. [Ispitele, KJV]. Sau, încercări (vezi la Matei 6,13).


29 De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,

Vă pregătesc. Aceasta urma să fie răsplata pentru loialitatea lor (vezi Apocalipsa 3,21; 22,12; cf. Luca 12,32; 2 Timotei 2,12; vezi la Luca 19,17).


30 ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.”

Să mâncaţi şi să beţi. Pentru comentariu vezi la Matei 8,11; Luca 14,15; cf. Matei 19,28. Să şedeţi pe scaune de domnie. Vezi la Matei 19,28.


31 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.

Simone, Simone. [O avertizare pentru Petru şi cei zece, Luca 22,31-38 = Matei 26,31-35 = Marcu 14,27-31. Cf. la Ioan 13,36-38. Comentariu major: Matei]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea cuvintelor, Domnul a zis. Repetarea lui Simon dă accent la ceea ce vrea să spună Isus.

Satana v-a cerut. [Satana v-a dorit, KJV]. El deja o făcuse cu Iuda (vezi Iov 1,12; 2,6). V-a. Pluralul în textul grec. Isus Se adresează lui Petru, dar cuvintele Lui erau pentru toţi ucenicii.


32 Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.”

Eu M-am rugat. Ce mângâiere să ştim că Domnul are un interes atât de personal faţă de problemele şi ispitele noastre ca persoane. Nu la mult timp după aceasta Isus Şi-a înălţat glasul către Tatăl în rugăciune. Ucenicii Lui – cu toţii – alcătuiau povara acelei rugăciuni a Lui (vezi Ioan 17,2.9.15.17).

Tine. În contrast cu voi [v-a] (vezi la v. 31), cuvântul tine este la singular, înfăţişând natura interesului personal al lui Isus pentru fiecare din urmaşii Lui – aici, îndeosebi, Petru.

Să nu se piardă. Gr. ekleipo, a părăsi sau a da greş, a ceda care exprimă ideea a da complet greş. Cuvântul nostru eclipsă derivă de la ekleipo.

Întoarce. Gr. epistrepho, a se întoarce sau a se reîntoarce, de unde a se reforma. Isus lasă să se înţeleagă că Petru va apostazia cu adevărat. Dar acesta nu este sfârşitul întâmplării, deoarece el urma să se întoarcă. Experienţa amară prin care Petru urma să treacă în curând, ca rezultat al tăgăduirii Domnului său, a săvârşit în el o transformare clar vizibilă pentru ceilalţi colegi ucenici (vezi DA 713, 812).

Să întăreşti pe fraţii tăi. Curajul lui Petru pentru adevăr mărturiseşte cu privire la temeinicia convertirii lui şi, de asemenea, cu privire la felul în care lucrarea lui s-a dovedit plină de tărie şi curaj faţă de credincioşi din Ierusalim şi din împrejurimile lui (vezi Fapte 2,14; 3,12-15; 4,8-13; 5,29-33; etc.).


33 „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.”

Gata să merg. Vezi la Matei 26,33.35.


34 Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.”

Petre. Isus Se adresează aici lui Petru cu numele pe care El Însuşi i-l dăruise (vezi la Ioan 1,42).


35 Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei.

Când v-am trimis. Isus reaminteşte celor doisprezece de timpul când i-a trimis doi câte doi prin oraşele Galileii (vezi la Matei 10,1.5.9.10).

Aţi dus voi lipsă? Forma din textul grec lasă să se înţeleagă că Isus aştepta un răspuns negativ. Ucenicii fuseseră primiţi cordial, cel puţin în cele mai multe cazuri. La data turneului evanghelistic la care se face referire aici, Isus era în culmea popularităţii Sale în Galilea şi oamenii erau cât se poate de bucuroşi să-i primească pe reprezentanţii Lui.


36 Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; și cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie.

o sabie.

Acum dimpotrivă. [Dar acum, KJV]. Situaţia se schimbase. Perioada popularităţii în Galileea se sfârşise cu un an mai înainte (vezi la Ioan 6,66). De aici înainte, când ucenicii proclamau Evanghelia, ei urmau să întâlnească bănuială şi duşmănie. Ei nu se puteau aştepta la ospitalitatea plăcută şi generoasă de care se bucuraseră înainte. Adesea persecuţia urma să se dovedească a fi soarta lor (vezi la Matei 10,16-28; Ioan 16,33).

Sabie. Gr. machaira, însemnând de obicei sabia romană scurtă (vezi la cap. 2,35). Pe lângă înţelesul lui obişnuit, machaira este folosit în LXX-a pentru a traduce ebraicul ma’akeleth, un cuţit de măcelărie, de la cuvântul ma’akal, hrană. Poate că aici e steintenţionat înţelesul din urmă, cuţit de măcelărie.

Haina. Gr. himation, mantaua sau haina din afară (vezi la Matei 5,40).

Să-şi cumpere o sabie. Limbajul aparent figurat pe care Isus îl foloseşte aici a fost adesea înţeles greşit. Când ucenicii au mers într-o lume ostilă s-au găsit adesea în împrejurări, în care, din punct de vedere omenesc, armele ar fi fost cât se poate de folositoare. Dar întregul raport al cărţii Faptelor nu relatează nici un caz în care vreunul din apostoli să fi folosit sau măcar să fi purtat o armă. Putem fi siguri că dacă Isus ar fi intenţionat ca ei să facă aşa ceva, ei ar fi făcut-o. Un ceas sau două mai târziu, chiar în noaptea aceea, când Petru a încercat să folosească o sabie (vezi la Matei 26,51-53), Isus a mustrat chiar acţiunea lui şi a lămurit faptul că creştinul, ca şi Învăţătorul său, nu trebuie să se sprijine pe arme pentru protecţie. Creştinul nu trebuie să combată forţa cu forţă (vezi la Matei 5,39).

Noi nu apărăm Evanghelia dătătoare de viaţă omorând oameni pentru care a murit Hristos. Dovada supremă a iubirii creştine este dispoziţia de a muri pentru alţii (vezi Ioan 15,13). Dorinţa sau intenţia de a lua viaţa celor care s-ar putea să fie în dezacord cu noi este dovada spiritului lui Satana, care de la început a fost un ucigaş (Ioan 8,44). Persecuţia este întotdeauna lucrarea diavolului şi este săvârşită de aceia care se predau dominaţiei lui. Unica armă pe care creştinul se poate simţi liber să o folosească în apărarea credinţei sale este sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6,17; vezi Evrei 4,12; vezi la Matei 26,52). Astfel, având în vedere învăţăturile personale ale lui Hristos şi raportul NT al metodelor apostolice în înaintarea Evangheliei, tragem concluzia că Hristos vorbeşte aici în mod figurat, avertizându-i pe ucenici cu privire la persecuţia pe care ei şi convertiţii lor urmau să o sufere şi nu despre folosirea literală a armelor de orice fel.


37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Și lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.”

Celor fărădelege. [Infractorilor, KJV]. Gr. anomoi, călcători de lege, literal cei fără lege. Vezi Isaia 53,12 pe care Isus îl citează aici. Gata să se împlinească. [Au un sfârşit, KJV]. Adică, se împlinesc.


38 „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Și El le-a zis: „Destul!”

Iată aici două săbii. Ucenicii L-au înţeles evident greşit pe Isus şi au luat drept literal ceea ce El spusese despre la procurarea de săbii. Mustrarea aspră făcută lui Petru o oră şi ceva mai târziu (vezi la Matei 26,51.52) este dovadă clară că Isus nu intenţiona ca cuvintele Sale să fie luate literal.

Destul. Nu este clar dacă Isus Se referă aici la cele două săbii la care Petru atrăsese atenţia cu puţin timp mai înainte sau dacă El Se referă la discuţie ca un tot. Aici Isus a tratat probabil subiectul pe scurt, întrucât acesta nu era timpul pentru a discuta acest punct aparte. Lucruri mai importante erau la îndemână. Poate Isus vrea să spună: deajuns cu această [discuţie].


39 După ce a ieșit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

Ca de obicei. [Retragerea la Ghetsemani, Luca 22,39 = Matei 26,30 = Marcu 14,26. Comentariu major: Matei]. Literal, după obiceiul [Lui].


40 Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.”

Rugaţi-vă. [Ghetsemani, Luca 22,40-53 = Matei 26,36-56 = Marcu 14,32-52 = Ioan 18,1-12. Comentariu major: Matei]. Ca să nu cădeţi în ispită. Pentru comentariu vezi la Matei 6,13; 26,41.


41 Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage,

O aruncătură de piatră. Numai Luca notează acest detaliu.


42 zicând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
43 Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

Un înger. Acesta era Gabriel, care a slujit personal lui Hristos în repetate rânduri (vezi la cap. 1,19). Comparaţi experienţa lui Isus la sfârşitul întâlnirii Sale cu Satana în pustie (vezi la Matei 4,11).

Să-L întărească. [Întărindu-L, KJV]. După a treia ocazie de rugăciune şi după ce luase marea decizie de a face drumul complet până la cruce, Isus a căzut muribund la pământ de unde Se ridicase parţial, după ce gustase suferinţele morţii pentru fiecare om (DA 693, 694). Îngerul puternic a venit spre a-L întări pentru orele de suferinţă care se găseau între El şi cruce şi, după ce fusese întărit, El a apărut calm şi senin, fără nici o urmă din violenta criză recentă vizibilă pe faţa Lui (DA 694). Tocmai în felul acesta El a întâmpinat gloata care venise să-L aresteze.


44 A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge care cădeau pe pământ.

Chin ca de moarte. Pentru natura acestui chin de moarte vezi la Matei 26,28.

Picături. Gr. thromboi, picături mari sau cheaguri. Pentru referiri la cazuri istorice de persoane ai căror pori au transpirat o transpiraţie sub formă de sânge vezi International Critical Commentary, la Luca 22,44.

Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea v. 43, 44, majoritatea dovezilor favorizează reţinerea lor.


45 După ce S-a rugat, S-a sculat și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare
46 și le-a zis: „Pentru ce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.”
47 Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Și cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
48 Și Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”

Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10.


49 Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple și au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
50 Și unul din ei a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea dreaptă.
51 Dar Isus a luat cuvântul și a zis: „Lăsați-i! Până aici!” Și S-a atins de urechea omului aceluia și l-a vindecat.

Lăsaţi! Până aici! [ Îngăduiţi până aici, KJV]. Nu este clar din Luca dacă Isus se adresează ucenicilor, instruindu-i să lase evenimentele să-şi urmeze cursul lor sau poruncindu-le să înceteze să acţioneze în forţă şi violenţă (vezi v. 50) sau dacă cere celor care veniseră să-L aresteze să permită vindecarea urechii lui Malhu. Potrivit cu DA 696, El a vorbit soldaţilor romani care Îl ţineau bine.

S-a atins de urechea omului aceluia. [S-a atins de urechea lui, KJV]. Aceasta era a doua dovadă de divinitate dată celor care veniseră să-L aresteze pe Isus, prima fiind arătarea slavei îngereşti (vezi la Ioan 18,6). Dacă actul pripit al lui Petru nu ar fi fost prompt remediat, el ar fi putut fi prezentat înaintea Sinedriului şi înaintea lui Pilat ca dovadă că Isus şi ucenicii Lui erau oameni primejdioşi şi o ameninţare pentru naţiune. Aşa cum stăteau lucrurile, autorităţile n-au făcut nici o menţiune despre incident la judecată deoarece ar fi trebuit să admită că fusese săvârşită o minune de vindecare.


52 Isus a zis apoi preoților celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului și bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Ați ieșit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege?

Căpeteniile. Vezi la v. 4.


53 În toate zilele eram cu voi în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.”

Ceasul vostru. Adică ceasul în care le era îngăduit să facă ceea ce voiau cu Isus. Oamenilor şi îngerilor răi li se părea că acum, în cele din urmă, Isus era în ghearele lor.

Întunericului. Era noaptea, un timp corespunzător pentru planurile lor sinistre, un timp potrivit pentru ca ei să execute lucrarea. Dar întunericul spiritual care le înfăşura inima era mai mare decât întunericul nopţii. Fără stânjenire, oamenii aceştia răi aduceau la îndeplinire voia demonilor şi dădeau frâu liber urii care era în inima lor.


54 După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus și L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe.

După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus. [Judecarea din timpul nopţii înaintea Sinedriului, Luca 22,54-65 = Matei 26,57-75 = Marcu 14,53-72 = Ioan 18,25-27. Comentariu major: Matei] Ar trebui să se reţină că Luca redă judecata şi tăgăduirea lui Petru în ordine strict cronologică (cf. p. 192).


55 Au aprins un foc în mijlocul curții și au șezut jos. Petru s-a așezat și el printre ei.

Curţii. [Sală, KJV]. Gr. aule, curte (vezi la Matei 26,58).


56 O slujnică l-a văzut cum ședea la para focului, s-a uitat țintă la el și a zis: „Și omul acesta era cu El.”

La para focului. Literal, către lumină şi anume, lumina focului (vezi DA 710).


57 Dar Petru s-a lepădat și a zis: „Femeie, nu-L cunosc.”
58 Peste puțin, l-a văzut un altul și a zis: „Și tu ești unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.”
59 Cam după un ceas, un altul întărea același lucru și zicea: „Nu mai încape îndoială că și omul acesta era cu El, căci este galileean.”

Întărea. Adică, stăruia să afirme sau insista cu putere.


60 Petru a răspuns: „Omule, nu știu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoșul.
61 Domnul S-a întors și S-a uitat țintă la Petru. Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoșul te vei lepăda de Mine de trei ori.”

Domnul S-a întors. Numai Luca relatează incidentul acesta patetic.


62 Și a ieșit afară și a plâns cu amar.
63 Oamenii care păzeau pe Isus Îl batjocoreau și-L băteau.
64 L-au legat la ochi, Îl loveau peste față și-L întrebau, zicând: „Prorocește, cine Te-a lovit?”
65 Și rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri.

Multe alte batjocuri. [Multe alte lucruri, KJV]. Incidentele menţionate sunt numai ilustraţii ale multor lucruri pe care Isus le-a suferit de la autorităţi şi de la gloată (vezi la Ioan 21,25).


66 Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoții cei mai de seamă și cărturarii s-au adunat împreună și au adus pe Isus în soborul lor. Ei I-au zis:

Când s-a făcut ziuă. [Judecata din timpul zilei înaintea Sinedriului, Luca 22,66-71 = Matei 27,1 = Marcu 15,1. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 225; diagrama p. 233.] Judecata din timpul nopţii înaintea unor membrii selecţionaţi ai Sinedriului (vezi la Matei 26,57-75), ţinută noaptea în casa marelui preot, n-a fost o sesiune oficială în ciuda faptului că s-au ascultat mărturiile şi s-a luat o hotărâre. Era nevoie să se facă o convocare oficială a unei adunări a Sinedriului îndată ce soarele a răsărit, cam pe la 5,30 a.m. la data aceea a anului la latitudinea Ierusalimului. Din această cauză punctele principale ale judecăţii din timpul nopţii trebuiau să fie repetate. De aceea, judecata din timpul zilei seamănă în părţile ei principale cu judecata din timpul nopţii. Faptul că sesiunea de noapte era o adunare a Sinedriului este arătat în afirmaţia când s-a făcut ziuă Sinedriul s-a adunat din nou (DA 714).

Preoţii cei mai de seamă. Vezi la Matei 2,4; 26,3.

Cărturarii. Vezi p. 55.

Au adus pe Isus. [L-au dus, KJV]. Adică din camera de gardă de la palatul marelui preot la sala de consiliu a Sinedriului.

Sinedriul. [Consiliu, KJV]. Gr. sunedrion, literal şedere împreună, deci, adunare. Într-un sens special sunedrion-ul era Sinedriul. Termenul este folosit aici fără îndoială într-un sens tehnic, pentru a se referi la Marele Sinedriu din Ierusalim (vezi p. 67).


67 „Dacă ești Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veți crede;

Eşti Tu Hristosul? Sesiunea din timpul nopţii deja considerase răspunsul pe care Hristos îl dăduse la această întrebare ca un motiv corespunzător pentru a-L condamna la moarte (vezi la Matei 26,63-66). Întrebarea a fost repetată pentru ca să audă toţi. Mulţi membrii ai Sinedriului care nu fuseseră de faţă la sesiunea din timpul nopţii erau acum prezenţi (vezi DA 714), deşi Nicodim şi Iosif din Arimatea nu fuseseră convocaţi (DA 539, 699).

Dacă vă voi spune. Isus deja le spusese odată, cu o oră şi ceva mai devreme (vezi la Matei 26,64).


68 și dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde, nici nu-Mi veți da drumul.

Dacă vă voi întreba. Adică, să discute chestiunea într-un fel raţional, pentru dovedirea lucrurilor. Ei nu erau interesaţi de realităţi în acest caz şi refuzau să discute dovezile. Isus discutase dovezile mesianităţii Lui, probabil chiar în sala aceasta, cu doi ani mai înainte (vezi la Ioan 5,17-47; mai ales v. 31-39).

Nici nu-Mi veţi da drumul. Ei erau hotărâţi să nu-L elibereze pe Isus, oricât de convingătoare ar fi fost dovezile în favoarea Lui (vezi la Matei 26,59).


69 De acum încolo, Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu.”

De acum încolo. [După aceasta, KJV]. Adică, la a doua Lui venire (vezi Apocalipsa 1,7). Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10; vezi nota adiţională la Ioan 1. Dreapta. Pentru comentariu vezi la Matei 26,64.


70 Toți au zis: „Ești Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu?” Și El le-a răspuns: „Așa cum o spuneți; da, sunt.”

Aşa cum o spuneţi: da, sunt. [Voi spuneţi că Eu sunt, KJV]. Isus recunoaşte adevărul afirmaţiei lor. Acesta este un simplu fel idiomatic de a zice: Da (vezi Marcu 14,62; Matei 26,64). Fiul Omului este Hristosul (Luca 22.67). Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10).


71 Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înșine am auzit-o din gura Lui.”

Ce nevoie mai avem? Vezi la Matei 26,65.66. Aceasta era a treia condamnare a lui Isus din partea conducătorilor iudei şi a urmat imediat a treia scenă de abuz şi batjocorire (DA 714). Dacă nu ar fi fost prezenţa restrictivă a soldaţilor romani, Isus ar fi fost omorât fără îndoială de gloată chiar în prezenţa Sinedriului.

Dacă Isus nu ar fi fost ceea ce El pretindea că este, conducătorii iudei ar fi avut pe deplin dreptate. Dar din cauză că El era tot ce susţinea, ei erau veşnic şi iremediabil greşiţi.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1–5 DA 645 7–18 DA 642–651 14–23 DA 652–661 15–18 DA 643 19 DA 653 24 DA 643; GC 348 26, 27 Ed 268 27 Ed 103 30 GC 427 31 4T 246 31, 32 DA 713, 812; EW 166; MB 119; ML 94; PK 175; 4T 529 31–34 Ed 89 32 AA 63, 515; COL 156; CT 255; Ev 345; EW 170; 1T 379, 469; 2T 317; 3T 560; 5T 570 35 DA 273; GW 114; MH 480 39–53 DA 685–697 40 DA 690 41 GW 178; PK 48 42 CH 375; EW 167; MH 230 43 DA 693, 694; 2T 206; 4T 542 43, 44 EW 167; 1T 240 44 DA 689, 694, 734, 759; EW 49; 1T 158; 2T 203, 204; 4T 82, 534 48 DA 696; GC 263 50–51 DA 696 53 DA 697 54–71 DA 698–715 57 DA 711 58–62 3T 416 61 EW 169, 194 61, 62 COL 154; Ed 89 62 4T 488 64 EW 170 67–71 DA 714