1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2 „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curățării lui. Să-l aducă înaintea preotului.

Legea cu privire la cel lepros. Curăţirea unui lepros este arătată mai amănunţit decât curăţirea oricărei alte întinări. Deoarece leprosul era exclus nu numai de la sanctuar, ci şi din tabără, existau două ceremonii cuprinse în reintegrare. Prima îl îndreptăţea să intre din nou în tabără şi să se alăture fraţilor lui. A doua, după o săptămână, era îndeplinită în curtea Cortului Întâlnirii şi îl integra pe deplin în toate privilegiile legământului.


3 Preotul să iasă afară din tabără și să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,

Afară din tabără. Prima ceremonie, care îi acorda leprosului dreptul să intre în tabără, avea loc afară din tabără.


4 preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curățat, două păsări vii și curate, lemn de cedru, cârmâz și isop.

Două păsări. Probabil că acestea erau vrăbii. Ele trebuiau să fie păsări nedomestice, pentru că o pasăre domestică nu avea să zboare aşa cum cerea simbolismul (v.7). Unii comentatori compară pe cele două păsări cu cei doi ţapi folosiţi la serviciul Zilei de Ispăşire, un ţap pentru Domnul, şi celălalt ţap pentru Azazel. La această opinie se fac obiecţiuni întemeiate. Nu se spune nimic despre ispăşire în legătură cu păsările. Curăţirea este amintită, dar trebuie să ne amintim că păsările nu erau folosite pentru curăţire. Omul fusese deja declarat ca curat. În cazul păsărilor nu exista o stropire de sânge pe altar pentru ispăşire. De fapt, ceremonia nu avea loc la sanctuar, ci afară în câmp. Păsările nu erau dintre folosite pentru jertfe, ci erau păsări sălbatice. Sângele folosit era sânge amestecat cu apă, un strop sau doi într-un vas destul de mare pentru a cuprinde lemnul de cedru care, după Talmud, era lung de un cot. Era deci o soluţie foarte slabă, o soluţie semnificativă şi, după cât se pare, care nu avea proprietăţi simbolice de ispăşire. Nu se spune că păsările sunt o jertfă pentru păcat, sau pentru vină, sau ardere de tot, de mulţumire, sau jertfă de mâncare. De fapt, ele nu erau jertfe. Când ceremonia era terminată, omului nu-i era îngăduit să meargă la sanctuar. El nu putea merge nici până la cortul lui. Numai după şapte zile îi era îngăduit să aducă jertfa de mâncare, pentru vină şi arderea de tot. În acel timp era făcută ispăşirea ( v.18-21, 29, 31).


5 Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.
6 Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul și isopul, și să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.

Lemn de cedru. Nu suntem informaţi cu privire la însemnătatea lemnului de cedru, isop şi cârmâz. Poate că aroma lemnului de cedru sugerează aroma tămâii care era folosită numai la sanctuar. Isopul era simbolul curăţeniei (Psalmi 51,7). Cârmâzul, o banderolă de lână împletită în două, folosită la legarea isopului cu cedrul, deoarece amândouă erau muiate în sânge.


7 Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățat de lepră. Apoi să-l declare curat și să dea drumul păsării celei vii pe câmp.

Să dea drumul păsării celei vii. Totuşi, înainte de a da drumul păsării, preotul stropea persoana de şapte ori ca să fie curăţit, şi-l declara curat. Apoi, îi poruncea omului să-şi spele hainele, să se radă şi să se spele. După aceasta putea să intre în tabără. Probabil că era însoţit în tabără de un grup de oameni plini de bucurie. Dar încă nu era reintegrat pe deplin. El nu adusese jertfă. Nu fusese încă la sanctuar. Nu putea să intre nici măcar în cortul său. Doar că fusese găsit curat şi era fericit.

Ceremonia alcătuia un frumos tablou despre ce Dumnezeu făcuse şi va mai face pentru lepros. Este junghiată o pasăre sălbatică şi o alta este muiată în sângele ei şi lăsată liberă. Aceasta este tabloul leprosului vrednic de moarte şi al eliberării lui. Într-adevăr, el fusese gata să moară. Dar a fost vindecat şi minunea vindecării înfăptuită pentru el este simbolic înrudită cu sângele şi apa. Era doar o urmă de sânge, o picătură sau două, dar sângele este stropit asupra lui şi leprosul este declarat curat. Adevărata jertfă încă nu a fost adusă. Omul nu a fost încă la altar. Sângele păsării sălbatice nu avea nici o însuşire de curăţire. În curând, preotul va lua un miel şi ispăşirea va fi făcută (vezi notele suplimentare).


8 Cel ce se curăță trebuie să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; și va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână șapte zile afară din Cort.
9 În ziua a șaptea, să-și radă tot părul, capul, barba și sprâncenele: tot părul să și-l radă; să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, și va fi curat.
10 A opta zi, să ia doi miei fără cusur și o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, și un log (pahar) de untdelemn.

A opta zi. La o săptămână după prima ceremonie din afara taberei (vers 3-8), leprosul

apărea la uşa sanctuarului pentru ritualurile finale.

Trei zecimi dintr-o efă. Trei omeri, sau aproximativ 5,5 litri.

Un log de untdelemn. Aceasta ar fi aproximativ 1/3 litru.


11 Preotul care face curățarea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăță și toate lucrurile acestea, la ușa Cortului întâlnirii.
12 Preotul să ia unul din miei și să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca dar legănat.

Jertfă pentru vină. Este de observat că în cazul curăţirii unui lepros se cerea o jertfă pentru vină şi că nu se aminteşte jertfa de mulţumire care însoţea de obicei jertfa pentru vină. Motivul pentru care se cerea o jertfă pentru vină este departe de a fi clar. O astfel de jertfă trebuia să fie adusă în toate cazurile în care era necesară o restituire, altfel, se cerea o jertfă pentru păcat. Se poate pune întrebarea: Ce făcuse leprosul ca să restituie? Se pare că acolo unde era adusă o jertfă pentru vină în locul unei jertfe pentru păcat, cel care trebuia să fie curăţat îşi punea mâinile asupra animalului şi îşi mărturisea păcatele. Deşi acest lucru nu este amintit aici, fără îndoială că se făcea (vezi Levitic 5,5; Numeri 5,7).

La jertfa pentru vină pentru curăţirea unui lepros erau 5 puncte caracteristice:

(1) Animalul prezentat nu trebuia să fie de o valoare indicată, ca la jertfa pentru vină obişnuită (Levitic 5,16; 6,6). (2) Aceasta era legănată, în timp ce jertfa pentru vină obişnuită nu era legănată. (3) Aceasta era legănată de preot, în timp ce jertfa de legănat obişnuită era legănată de aducător ale cărui mâini erau conduse de preot (cap. 7,30). (4) Era legănat animalul întreg (cap. 14,12), fapt valabil doar într-un alt caz (cap. 23,20). (5) Aducerea jertfei era însoţită de untdelemn.

Motivul propus de cele mai multe ori pentru a explica jertfa pentru vină în locul unei jertfe pentru păcat este acela că Domnul a fost deposedat de serviciile leprosului pe tot parcursul anilor bolii lui. Dar acesta fapt putea fi adevărat numai dacă persoana a făcut înadins ceva care l-a făcut incapabil pentru slujire. Dacă cineva trăieşte în aşa fel încât îşi deteriorează sănătatea, Îl lipseşte pe Dumnezeu de slujba pe care I-o datorează. După natura cazului, un astfel de om trebuie să aducă o jertfă pentru vină şi să facă o restituire în măsura posibilului. Prea mulţi dau cei mai buni ani ai lor lumii, iar când sunt bătrâni şi bolnavi se întorc la Dumnezeu. Dumnezeu va primi şi pe unul ca acesta, dar ei L-au lipsit pe Dumnezeu şi omenirea de serviciul pe care ar fi putut şi ar fi trebuit să-l dea, dacă I-ar fi consacrat viaţa mai devreme.


13 Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfele de ispășire și arderile de tot, adică în Locul Sfânt; căci, la jertfa pentru vină, ca și la jertfa de ispășire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru preasfânt.
14 Preotul să ia din sângele jertfei de ispășire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui și pe degetul cel mare de la piciorul drept.

Marginea urechii drepte. Partea aceasta a ritualului era asemănătoare cu aceea a consacrării preotului şi poate că avea aceeaşi însemnătate (cap. 8,23).


15 Preotul să ia untdelemn din log și să toarne în palma mâinii stângi.
16 Preotul să-și înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi și să stropească din untdelemn de șapte ori cu degetul înaintea Domnului.

Untdelemnul. Această parte a ceremoniei este specifică ritualului de curăţire pentru lepră. Sângele şi untdelemnul sunt folosite împreună (cap. 8,30), dar nu untdelemnul singur.


17 Din untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sângelui de la jertfa pentru vină.
18 Iar untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăță; și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului.
19 Apoi preotul să aducă jertfa de ispășire; și să facă ispășire pentru cel ce se curăță de întinăciunea lui. În urmă să înjunghie arderea de tot.

Jertfa pentru păcat. După jertfa pentru vină, urma jertfa pentru păcat şi arderea de tot. Jertfa pentru vină a afectat ispăşirea (v.18). Tot trecutul neglijat fusese iertat. În cele din urmă, preotul aducea jertfa pentru păcat şi arderea de tot care o însoţea.


20 Preotul să aducă pe altar arderea de tot și darul de mâncare; și să facă ispășire pentru omul acesta, și va fi curat.
21 Dacă este sărac și nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat, și să facă ispășire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare, și un log de untdelemn.

Dacă este sărac. Un om sărac putea să înlocuiască cei doi miei ceruţi pentru jertfa pentru păcat şi pentru arderea de tot cu două turturele sau doi pui de porumbel. Totuşi mielul pentru jertfa pentru vină nu putea fi înlocuit. Acesta trebuia să fie oferit indiferent dacă era bogat sau sărac. De asemenea, era şi o reducere a cantităţii de făină cerute, pentru că era primită o zecime din făină în loc de trei zecimi, ca în cazul din versetul 10. Logul de untdelemn rămânea acelaşi. Cu aceste excepţii, ritualul continua aşa cum este descris în versetele 10-20. Omul primea iertare pentru toate delictele trecute şi ispăşirea era extinsă. El era reintegrat în adunare cu depline drepturi de membru şi putea să participe la diferitele servicii religioase.


22 Să ia și două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispășire, celălalt ca ardere de tot.
23 În ziua a opta, să aducă pentru curățarea lui toate aceste lucruri la preot, la ușa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului.
24 Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină și logul cu untdelemn; și să le legene într-o parte și într-alta, ca dar legănat, înaintea Domnului.
25 Să înjunghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare al piciorului drept.
26 Preotul să toarne untdelemn în palma mâinii stângi.
27 Preotul să stropească de șapte ori cu degetul de la mâna dreaptă, înaintea Domnului, din untdelemnul care este în mâna stângă a lui.
28 Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină.
29 Ce mai rămâne din untdelemn în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăță, ca să facă ispășire pentru el înaintea Domnului.
30 Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,
31 unul ca jertfă de ispășire, și altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare; și preotul să facă ispășire înaintea Domnului pentru cel ce se curăță.
32 Aceasta este legea pentru curățarea celui ce are o rană de lepră și nu poate să aducă tot ce este rânduit pentru curățarea lui.”
33 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și a zis:
34 „După ce veți intra în țara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din țara pe care o veți stăpâni,

Voi trimite. Aceasta poate sau nu poate să însemne un act direct de la Dumnezeu. În Biblie se găsesc multe astfel de expresii în care este clar că nu se referă la un act al lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu hrăneşte păsările (Luca 12,24). Când trimite o plagă într-o casă, poate fi un act direct al lui Dumnezeu, sau poate fi rezultatul greşelii omului de a clădi cu înţelepciune.


35 cel cu casa să se ducă să spună preotului și să zică: „Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.”
36 Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deșarte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul și să cerceteze casa.
37 Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sunt niște gropișoare verzui sau roșiatice, părând mai adânci decât zidul,
38 să iasă din casă și, când va ajunge la ușă, să pună să încuie casa șapte zile.
39 În ziua a șaptea, preotul să se întoarcă în ea. Și dacă va vedea că rana s-a întins pe zidurile casei,
40 să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană și să le arunce afară din cetate, într-un loc necurat.
41 Să pună să răzuiască toată partea dinăuntru a casei, și tencuiala răzuită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat.
42 Să ia alte pietre și să le pună în locul celor dintâi; și să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.
43 Dacă rana se va întoarce și va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzuit și tencuit din nou casa,
44 preotul să se întoarcă în ea. Și dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.
45 Să dărâme casa, lemnele și toată tencuiala casei; și să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat.
46 Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă va fi necurat până seara.
47 Cine se va culca în casă să-și spele hainele. Cine va mânca în casă de asemenea să-și spele hainele.
48 Dacă preotul, care s-a întors în casă, vede că rana nu s-a întins, după ce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.
49 Pentru curățarea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz și isop.

Pentru curăţirea casei. Casa nu numai că trebuia să fie curăţită cu sângele păsării şi cu apă curgătoare, ci şi cu lemn de cedru şi cu isop şi cârmâz (v.52).

Note suplimentare pentru capitolul 14

Poziţia faţă de lepră, ducând la excluderea din tabără, fără îndoială că îşi are originea ei în caracterul specific al bolii. Lepra adevărată era asociată mai ales cu moartea, cu care de obicei se termina, şi în stadiile de mai târziu era un fel de moarte vie, în care diferitele membre ale corpului mureau sau cădeau. Spre sfârşit, leprosul era un spectacol al morţii şi ilustra plata păcatului. Din cauza aceasta, lepra a fost considerată în decursul vremii atât de către iudei, cât şi de către creştini, ca fiind un simbol al păcatului şi a rezultatelor lui.

Cineva care era trimis afară din tabără ca suspect de lepră putea să cheme un preot, dacă avea cea mai slabă indicaţie că s-a refăcut. Dacă era chemat, preotul era dator să meargă, dar putem presupune că în acest caz o făcea aceasta cu scârbă. Având simţământul că nu avusese loc nici o îmbunătăţire, el era ispitit să devină neliniştit şi să răspundă în silă. El avea nevoie de răbdare, în aşa fel ca să nu piardă niciodată simţământul de compătimire de care avea atâta nevoie leprosul. El trebuia să înveţe a nu se feri de lepros, ci să-i fie milă de el şi să-l ajute. Aceasta este o învăţătură pentru slujitorii lui Dumnezeu de astăzi. Ca şi preotul din vechime, slujitorul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să aibă milă (Evrei 5,2).

Lepra nu era deosebit de dureroasă, ci spaima şi oroarea ei trebuie să fi afectat întreaga viaţă a suferindului. Tot aşa şi păcatul poate să nu fie simţit atât de amar şi omul cu greu îşi poate da seama de natura lui vătămătoare. Lepra era corozivă şi pătrundea aproape pe nesimţite şi pe nevăzute, până ce ducea la ulcere şi carne crudă şi îndepărta părţi ale corpului. Tot aşa mănâncă şi păcatul viaţa şi frumuseţea spirituală, chiar dacă pe dinafară nu există o dovadă evidentă a stării lăuntrice. În cele din urmă, boala erupea în afară, iar omul ajungea un schelet viu, o masă de putreziciune teribilă. Tot aşa face şi păcatul până când, în cele din urmă, chipul lui Dumnezeu în om este practic şters. După cum lepra se termina cu moartea, tot cu moartea termină şi păcatul. S-ar părea deci că lepra este o boala special menită să simbolizeze păcatul în diferitele lui aspecte, aşa cum nici o altă boală n-ar putea să o facă.

Comentariile lui Ellen G. White

4-7 PP 275

45-47 MH 278


50 Să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare.
51 Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul și pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate și în apa curgătoare și să stropească de șapte ori casa.
52 Să curețe casa cu sângele păsării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cârmâzul.
53 Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispășire pentru casă, și ea va fi curată.
54 Aceasta este legea pentru orice rană de lepră și pentru râia de cap,
55 pentru lepra de pe haine și de pe case,
56 pentru umflături, pentru pecingini și pentru pete:
57 ea arată când un lucru este necurat și când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.”