Judecători 20

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Toţi copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa. 2Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, care scoteau sabia. 3Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: „Spuneţi cum s-a întâmplat această nelegiuire?” 4Atunci levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul şi a zis: „Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibeea lui Beniamin, ca să rămânem peste noapte acolo. 5Locuitorii din Ghibeea s-au sculat împotriva mea şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gând să mă omoare; au siluit pe ţiitoarea mea până când a murit. 6Mi-am luat ţiitoarea şi am tăiat-o în bucăţi, pe care le-am trimis în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvârşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel. 7Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă şi luaţi o hotărâre aici!” 8Tot poporul s-a sculat ca un singur om şi a zis: „Niciunul din noi să nu se ducă în cortul lui şi nimeni să nu se întoarcă acasă. 9Iată acum ce vom face cetăţii Ghibeea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţi. 10Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr-o mie şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor pentru ca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibeea din Beniamin, potrivit cu toată mişelia pe care a făcut-o ea în Israel.” 11Astfel toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om. 12Seminţiile lui Israel au trimis nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să-i spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s-a făcut între voi? 13Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibeea ca să-i omorâm şi să curăţăm răul din mijlocul lui Israel.” Dar beniamiţii n-au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel. 14Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor şi s-au strâns la Ghibeea ca să lupte împotriva copiilor lui Israel. 15Numărul beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi a fost de douăzeci şi şase de mii de oameni care scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibeea, care alcătuiau şapte sute de oameni aleşi. 16În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi care nu se slujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr şi nu dădeau greş. 17S-a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s-au găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toţi bărbaţi de război. 18Şi copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel şi au întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Cine din noi să se suie întâi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?” Domnul a răspuns: „Iuda să se suie întâi.” 19Copiii lui Israel au pornit dis-de-dimineaţă şi au tăbărât la Ghibeea. 20Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, înaintea cetăţii Ghibeea. 21Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibeea şi în ziua aceea au culcat la pământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel. 22Poporul, bărbaţii lui Israel, s-au îmbărbătat şi s-au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întâi. 23Şi copiii lui Israel s-au suit şi au plâns înaintea Domnului până seara; au întrebat pe Domnul şi au zis: „Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă împotriva lui.” 24Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua. 25Şi în aceeaşi zi, beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibeea şi iarăşi au culcat la pământ optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele. 26Toţi copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; au plâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului. 27Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul – acolo se găsea atunci chivotul legământului lui Dumnezeu, 28şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu – şi au zis: „Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin sau să mă las?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.” 29Atunci Israel a pus nişte oameni la pândă în jurul cetăţii Ghibeea. 30Copiii lui Israel s-au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s-au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibeea, ca şi în celelalte dăţi. 31Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, care suie: unul la Betel şi altul la Ghibeea prin câmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel. 32Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!” Dar copiii lui Israel ziceau: „Să fugim şi să-i tragem departe de cetate, la drumul mare.” 33Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile şi s-au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, care stăteau la pândă, s-au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibeea. 34Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibeea. Lupta a fost aprigă, şi beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă. 35Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele. 36Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sunt bătuţi, căci aceştia făceau loc beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe care-i puseseră la pândă împotriva cetăţii Ghibeea. 37Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibeea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei. 38După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros. 39Atunci bărbaţii lui Israel s-au întors în luptă. Beniamiţii le omorâseră aproape treizeci de oameni şi ziceau: „Negreşit, iată-i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintâi luptă!” 40Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer. 41Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s-au înspăimântat, văzând prăpădul care avea să-i ajungă. 42Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel şi au fugit pe calea care duce în pustiu. Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc. 43Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, până în faţa cetăţii Ghibeea înspre soare-răsare. 44Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici. 45Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustiu, la stânca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit până la Ghideom şi au ucis din ei două mii. 46Întreg numărul beniamiţilor care au pierit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cinci de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici. 47Şase sute de oameni erau cei ce dăduseră dosul şi fugiseră spre pustiu, la stânca Rimon; acolo au rămas patru luni. 48Bărbaţii lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin şi i-au trecut prin ascuţişul sabiei, de la oamenii din cetăţi până la dobitoace şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe care le-au găsit în cale.