1 În vremea aceea, nu era împărat în Israel; și seminția daniților își căuta o moșie ca să se așeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorți nicio moștenire în mijlocul semințiilor lui Israel.

o moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel.

Nu era împărat în Israel. Probabil că autorul doreşte să explice că acţiunea ilegală a daniţilor a putut să aibă loc numai pentru că nu exista împărat suveran pentru a păstra legalitatea şi ordinea.

Până în ziua aceea. Teritoriul atribuit al lui Dan era ţara de jos dintre mare şi munţi, dar daniţii n-au fost în stare să-l ia de la locuitorii băştinaşi. Ei au fost obligaţi de canaaniţi să se întoarcă în ţinutul muntos (cap. 1,34).


2 Fiii lui Dan au luat dintre ei toți, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Țorea și din Eștaol să iscodească țara și s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceți-vă și cercetați țara.” Ei au ajuns pe muntele lui Efraim, la casa lui Mica, și au rămas peste noapte acolo.

Din familiile lor. Adică, din tribul sau seminţia lor.

Dintre ei toţi (în engl. from theie coasts). Mai bine din frontirele lor, adică din toate părţile teritoriului sau aşezării lor. Se pare că a fost o delegaţie care reprezenta toate părţile seminţiei lor.

Din Ţorea. Vezi cap. 13,2; 25.

Să iscodească. Ei n-au văzut nici o perspectivă de a putea cuceri teritoriul atribuit lor; de aceea ei au trimis pe unii din seminţia lor să caute un loc unde s-ar putea stabili cu uşurinţă. Făcând aşa, ei au mers împotriva planului de la început al lui Dumnezeu, care le dăduse moştenirea lor în mijlocul moştenirii lui Iuda. Încrederea în Dumnezeu avea să-i facă în stare să izgonească pe locuitorii ţării. Migrarea spre nord era o recunoaştere publică a lipsei lor de bunăvoinţă de a urma planul lui Dumnezeu.

Au rămas... acolo. Au obţinut o găzduire peste noapte acolo.


3 Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit, s-au apropiat și i-au zis: „Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Și ce ai aici?”

Au cunoscut glasul. Aceasta poate să însemne fie că ei îl cunoscuseră pe levit mai înainte de a veni în casa lui Mica şi au recunoscut glasul lui, fie că l-au recunoscut pe levit după felul cum vorbea, în timp ce făcea slujba în capela particulară. Dacă era nepotul lui Moise (vezi cele despre v. 30), levitul poate să fi fost bine cunoscut.


4 El le-a răspuns: „Mica face cutare și cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, și eu îi sunt preot.”
5 Ei i-au zis: „Întrebă pe Dumnezeu, ca să știm dacă vom avea noroc în călătoria noastră.”

Întreabă. Aflând că Levitul avea obiecte pentru consultarea zeităţii, un efod şi terafimi, iscoadele danite au cerut ca el să-L întrebe pe Domnul dacă călătoria lor de cercetare se va dovedi plină de succes.


6 Și preotul le-a răspuns: „Duceți-vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului.”

Sub privirea Domnului. Cu alte cuvinte, călătoria voastră este sub privegherea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. Cuvântul pentru Domnul folosit aici este Yahweh (Iehova). Levitul practica închinarea la Dumnezeul evreilor în forme de închinare oprite de legea mozaică.


7 Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniților, liniștit și fără grijă; în țară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns, stăpânind peste ei; erau departe de sidoniți și n-aveau nicio legătură cu alți oameni.

Lais. Numit Leşem în Iosua 19,47. După ce daniţii l-au luat, numele lui a fost schimbat în Dan (Judecători 18,29). Sub acest nume, el a fost adesea amintit în Vechiul Testament în expresia de la Dan până la Beer-Şeba. El era cea mai nordică aşezare a lui Israel (Judecători 20,1; 1 Samuel 3,20; 2 Samuel 3,10 etc.). El era aproape de poalele muntelui Hermon în vecinătatea izvoarelor râului Iordan. Era cam la 30 de mile de Tir la apus şi la peste 40 de mile de Damasc înspre nord-est.

Fără grijă. Ebraicul beţach în siguranţă sau siguri. Locuitorii Laişului erau atât de izolaţi de neamurile turbulente, încât este vădit că nu şi-au clădit ziduri mari pentru ocrotire, nici nu-şi apăraseră cetea punând străjeri.

În felul sidoniţilor. Sidonienii nu erau un popor căruia să-i placă războiul, ci s-au devotat comerţului.

Departe de. În mile reale nu erau prea departe, dar între ei se afla un lanţ de munţi.

Nici o legătură. Erau mulţumiţi să locuiască departe, izolaţi, să trăiască o viaţă independentă.


8 S-au întors la frații lor în Țorea și Eștaol, și frații lor le-au zis: „Ce veste ne aduceți?”
9 „Haidem”, au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor; căci am văzut țara și iată că era foarte bună. Ce! Stați și nu ziceți nimic? Nu fiți leneși și porniți să puneți stăpânire pe țara aceasta.

Foarte bună. Compară cu Numeri 14,7; Iosua 2,23.24. Iscoadele au adus un raport unanim cu privire la posibilitatea de migrare spre Laiş şi au îndemnat la acţiune imediată.


10 Când veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără frică. Țara este mare, și Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ.”
11 Șase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Țorea și Eștaol, încinși cu armele lor de război.

Şase sute de oameni. N-a migrat întreaga seminţie, ci poate că numai membri cei mai întreprinzători şi cei care nu aveau pământ convenabil. Având în vedere că cei 600 de oameni şi-au luat cu ei familiile (v. 21), probabil că grupa toată număra între 1500-2000 de oameni.


12 S-au suit și au tăbărât la Chiriat-Iearim, în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan.

Chiriat-Iearim. Care înseamnă cetatea pădurilor. De pe vremea lui Eusebiu (sec. al V-lea d.Hr.) a fost identificată cu Tell el-Azhar, aproape de modernul Karyat el-Inab, la 8 mile (12,8 km) de Ierusalim pe drumul spre Iafa. Chiriat-Iearim a fost la început una dintre cetăţile gabaoniţilor (Iosua 9,17). Pe vremea lui Samuel el a fost locuit mai ales de oameni din seminţia lui Iuda.

Mahane-Dan. Adică tabăra lui Dan (vezi cap. 13,25).


13 Au trecut de acolo pe muntele lui Efraim și au ajuns până la casa lui Mica.

Casa lui Mica. Probabil Bet-Mica, ca nume propriu. Poate că în jurul casei şi sanctuarului lui Mica s-a dezvoltat o aşezare şi satul a ajuns să fie cunoscut ca Bet-Mica. Daniţii migratori au tăbărât, în drumul lor spre nord, prin apropiere.


14 Atunci cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească țara Lais, au luat cuvântul și au zis fraților lor: „Știți că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Vedeți acum ce aveți de făcut.”

Casele acestea. Termenul ar putea fi echivalent cu satul acesta.

Vedeţi. Adică, vedeţi ce aveţi de făcut pentru a obţine efodul, terafimii şi chipul cioplit în posesia Daniţilor. Din cele ce urmează era vădit că au hotărât ca o grupă să se angajeze în conversaţii cu levitul, în timp ce alţii aveau să se strecoare în altar şi să-şi însuşească în folosul lor obiectele religioase.


15 Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, și l-au întrebat de sănătate.

L-au întrebat de sănătate. În mod literal, l-au întrebat de sănătate (engl. saluted). O construcţie asemănătoare se întâlneşte în 2 Samuel 11,7, unde David a întrebat cum mergea războiul.


16 Cei șase sute de oameni din fiii lui Dan, încinși cu armele lor de război, stăteau la intrarea porții.

Intrarea porţii. Evident că exista un zid protector în jurul micului sat, cel puţin în jurul casei şi altarului lui Mica. Grosul grupei daniţilor s-au angajat cu levitul în discuţie la poartă (v. 17).


17 Și cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească țara, s-au suit și au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni, încinși cu armele lor de război.

Cei cinci oameni. Între timp, cele cinci iscoade care fuseseră în casă mai înainte şi cunoşteau locul de jur-împrejur s-au strecurat neobservate şi au furat obiectele religioase din altarul lui Mica.


18 Când au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le-a zis: „Ce faceți?”

Ce faceţi? Când cei cinci oameni s-au întors la poartă cu obiectele de cult, preotul a strigat uimit: Ce faceţi?


19 Ei au răspuns: „Taci, pune-ți mâna la gură și vino cu noi; să ne fii părinte și preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și unei familii din Israel?”

La gură. Punerea degetului pe buze este unul dintre gesturile cele mai universale (vezi Iov 21,5; 29,9; Proverbe 30,32).


20 Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și s-a unit cu ceata poporului.

S-a bucurat. Perfidia acestui levit este vrednică de notat. În primul rând, el a trădat închinarea curată specificată în Legea lui Moise ca să slujească înaintea idolului lui Mica de dragul banilor ce i s-au oferit. Acum el îl părăseşte pe binefăcătorul lui, care-l tratase ca pe un fiu (cap. 17,11), şi-i însoţeşte cu bucurie pe cei care luaseră ceea ce nu le aparţinea. Trebuie să reţinem că nici unul dintre personajele naraţiunii n-au fost deloc exemple. Mica însuşi era un hoţ. Levitul era un mercenar. Daniţii erau piraţi ilegali.

Unit cu (în engl. in the midst). După cât s-ar părea pentru ascundere şi ocrotire.


21 Au pornit iarăși la drum și au plecat, punând înaintea lor copiii, vitele și calabalâcurile.

Copiii. Că aceasta a fost o migrare regulată cuprinzând femei şi copii este scos la iveală numai pe această cale incidentală. Calabalâcurile. Adică, bagaje, unelte de gospodărie, efecte etc.

Înaintea lor. De asemenea, este clar că femeile şi copiii au fost puşi în faţa oamenilor înarmaţi, deoarece daniţii se pare că s-au aşteptat la urmărire. Femeile nu sunt amintite, deşi este foarte sigur că erau prezente (vezi Geneza 34,29; 2 Cronici 20,13).


22 După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns și au urmărit pe fiii lui Dan.

În casele. Furtul chipurilor era privit ca o pierdere a satului întreg, nu numai a lui Mica.

S-au strâns. În mod literal, chemaţi afară, adică au fost chemaţi la arme.


23 Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors și au zis lui Mica: „Ce ai, și ce înseamnă gloata aceasta de oameni?”

S-au întors. Probabil că fără să oprească marşul lor.


24 El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe care mi-i făcusem, mi i-ați luat împreună cu preotul și ați plecat: ce-mi mai rămâne? Cum puteți dar să-mi spuneți: „Ce ai?”

Dumnezeii mei. Mica nu şovăie să numească chipurile şi terafimii ca dumnezei ai lui. Deşi mărturisea a fi un închinător al lui Iehova (vezi cap. 17,2.3), el păstra mult din concepţia păgână despre zeităţi.

Pe care mi-i făcusem. Expresia este înfiorătoare venind de pe buzele unui israelit.

Să-mi spuneţi. Mica era supărat pentru pretenţia nevinovăţiei lor şi încercarea lor de a înlătura chestiunea ca şi când ar fi fost o glumă. Evident că forţa daniţilor a fost mai mare cu mult decât aceea a lui Mica, altfel daniţii n-ar fi acţionat cu astfel de obrăznicie (vezi v. 26).


25 Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ți auzim glasul; căci altfel niște oameni amărâți se vor arunca asupra voastră, și te vei pierde și pe tine și pe cei din casa ta.”

Oameni amărâţi. În mod literal, oameni cu amărăciunea sufletului, adică oameni cu înclinaţii crude şi temperament iute. De fapt, daniţii au spus: Lăsaţi-ne în pace cu plângerile voastre ca să nu-i provocaţi pe oamenii cu temperament iute dintre noi să vă atace. Vezi 2 Samuel 17,8, unde temperamentul lui David şi al însoţitorilor lui a fost comparat cu o ursoaică căreia i s-au luat puii.


26 Și fiii lui Dan și-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors și a venit acasă.
27 Au ridicat, dar, ce făcuse Mica și au luat pe preotul care era în slujba lui și s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut prin ascuțișul sabiei și au ars cetatea.

Liniştit şi în pace. Raportul dat de iscoade a fost (adevărat) corect. Daniţii nemiloşi i-au surprins pe oamenii din Lais, care au fost nepregătiţi pentru rezistenţă. Cetatea a fost luată şi arsă până în temelii.


28 Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, și locuitorii ei n-aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea și au locuit în ea;

Departe de Sidon. Nefericita colonie era prea departe de Sidon, care probabil că era cetatea-mamă, spre a obţine vreun ajutor, şi, având în vedere că locuitorii Laisului după cât se pare nu făcuseră nici o ligă cu nici una din seminţiile sau cetăţile arameice, nu au existat forţe prietene spre a le veni în ajutor.

Valea. Probabil depresiunea prin care curg apele Iordanului superior pe la poalele celor mai de jos şesuri ale Libanului, la nord de lacul Hule.

Bet-Rahob. Care înseamnă casa uliţii. Un mic sat cu oameni de limbă arameică, conform cu cele din 2 Samuel 10,6.8.

Au zidit cetatea. Pe ruinele înnegrite ale Laisului, daniţii au clădit din nou cetatea. Acesta era obiceiul în vremurile din vechime. Cetăţile erau clădite lângă izvoare de apă şi pe cele mai înalte puncte care corespund scopurilor de ocrotire. Prin urmare, au fost alese aceleaşi locuri pentru cetăţi succesive.


29 au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.

Dan. Ei au numit noua lor cetate de căpetenie după numele seminţiei lor, care, la rândul ei, a fost numită după Dan, pe care l-a născut lui Iacob, Bilha, roaba Rahelei.

Cetatea lui Dan din nord este amintită în cântarea Deborei (cap. 5,17). Aceasta arată clar că migraţiunea descrisă în cap. 17 şi 18 a avut loc în cele mai timpurii vremuri ale Judecătorilor. Probabil că ea a avut loc pe vremea bătrânilor care au urmat după Iosua, înainte de slujba de judecător a lui Otniel. Migrarea aceasta şi idolatria descrisă în legătură cu ea au fost zugrăvite de autorul judecătorilor ca o ilustrare a apostaziei şi ilegalităţii epocii care a dat naştere la invazii şi asupriri succesive.


30 Au înălțat pentru ei chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până pe vremea robirii țării.

Ionatan. Aceasta este prima dată când i se dă numele Levitului care l-a slujit mai întâi pe Mica apoi pe seminţia lui Dan.

Moise (în engl. Manase). Unele dintre manuscrisele LXX şi Vulgata redau Moise, în loc de Manase. Este adevărat că Gherşon era fiul lui Moise, afară de cazul că se referă la altul, iar nu al lui Manase (Exod 2,22; 18,3). În ebraică, (neţinând seama de punctele vocalelor) singura deosebire dintre cuvintele Moise şi Manase este că cuvântul pentru Moise nu are litera n. Este interesant de observat că în manuscrisele şi Bibliile ebraice, editate de către masoreţi, litera n este inserată în nume într-un fel foarte curios, fiind suspendată deasupra rândului, arătând cu putere că a fost, probabil, adăugată mai târziu.

Biblia ebraică prezintă şi alte cazuri de litere suspendate (Psalm 80,14; Iov 38,13.15). Rabini şi învăţaţi evrei din vechime, precum şi învăţaţi moderni, atât iudei, cât şi ne-iudei afirmă că această literă a fost introdusă în numele lui Moise de către rabini sau scribi spre a-l schimba în Manase şi astfel să cruţe reputaţia lui Moise, descoperind faptul că nepotul lui a fost un preot renegat al renumitului idol din sanctuarul de la Dan. Talmudul spune că Ionatan a fost nepotul lui Moise, dar pentru că el a făcut faptele lui Manase, împăratul de mai târziu al lui Iuda, Scriptura îl repartizează la familia lui Manase.

Din întâmplare, dacă aşa cum evident se pare, Ionatan a fost nepotul lui Moise, marea antichitate a evenimentului din cap. 18 este susţinută de faptul că levitul care l-a slujit pe Mica a fost despărţit de Moise numai de o singură generaţie.

Robirii. Probabil că aceasta se referă la o transportare neraportată a seminţiilor nordice de către vreo putere străină, cum ar fi statele arameice învecinate cu Siria. Aceasta s-ar putea referi cu greu la ducerea în captivitate a seminţiilor nordice de către Asiria pe vremea lui Tiglat-Pileser, pentru că versetul următor în descrierea aceleiaşi perioade spune că perioada a fost în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo (vezi 1 Samuel 1,24).


31 Au așezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo.