Isaia 57

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit. 2El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui. 3„Dar, voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei! 4De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii 5care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor? 6În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta? 7Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe. 8Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei şi iei seama la semnul lor. 9Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor. 10Oboseşti mergând, şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea. 11Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine. 12Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi! 13Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” – 14Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!” 15Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite. 16Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut. 17Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui. 18I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. 19Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui! 20Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.” 21Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. –