1 Așa vorbește Domnul: „Păziți ce este drept și faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, și neprihănirea Mea este aproape să se arate.

Aşa vorbeşte Domnul. Ideea centrală din cap. 56 este convertirea neamurilor. Pe acest fundal luminos este aşezat tabloul întunecat al lipsei de bunăvoinţă a lui Israel de a le primi. O mare lucrare de reformă este necesară înainte ca Dumnezeu să poată lucra părtăşia cu poporul Său a acestor fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei (Efeseni 2,12). Această lucrare de reformă trebuie să se concentreze în jurul unei reveniri la o credincioasă ţinere a Sabatului. Solia din capitolul acesta are o importanţă deosebită pentru biserica de astăzi.

Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine. Mai bine ţineţi neprihănirea şi faceţi dreptatea. Compară mustrarea hotărâtă din Mica 6,8. Religia nu este doar o teorie; ea este extrem de practică. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie la fel de ortodox în purtare ca şi în doctrină înainte ca Dumnezeu să poată lucra prin el pentru convertirea altora (vezi comentariul la Matei 7,21-27).

Aproape să vină. Dacă Israel ar fi conlucrat pe deplin cu cerinţele lui Dumnezeu, măreţele Lui făgăduinţe nu ar fi întârziat multă vreme. Acelaşi lucru este valabil şi pentru biserica de azi.

Să se arate. Adică, prin împlinirea glorioaselor făgăduinţe de a-l face pe Israel o unealtă pentru convertirea lumii (vezi p. 28-30). Evanghelia nu era numai pentru iudei, ci şi pentru toţi oamenii.


2 Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna ca să nu facă niciun rău!

Păzind Sabatul. Era la fel de important pentru neamurile convertite să ţină cu credincioşie Sabatul (v. 1) cum era şi pentru iudei. Adevărata ţinere a Sabatului este dovada că oamenii Îl recunosc pe Dumnezeu ca Creator şi Răscumpărător al lor şi că ei sunt gata să asculte în mod necondiţionat în toate privinţele de El (vezi comentariul la Isaia 58,13; Ezechiel 20,12.20). Nu este mai puţin esenţial pentru neamuri să recunoască principiile acestea decât a fost totdeauna pentru iudei. Dumnezeu îi crease şi pe unii şi pe alţii, El luase măsuri şi pentru mântuirea unora ca şi pentru a celorlalţi (Romani 1,16.17), şi are aceeaşi pretenţie la ascultarea lor credincioasă. Mai mult, principiile cuprinse în raporturile omului cu Dumnezeu în calitate de Creator şi Răscumpărător nu sunt deosebite în vremurile creştine de ceea ce erau ele în vremurile iudaice, iar ţinerea Sabatului nu este mai puţin importantă astăzi de cum era pe atunci.


3 Străinul care se alipește de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărți de poporul Său!” Și famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!”

Mă va despărţi. Convertitul dintre neamuri nu trebuia să se simtă în nici o privinţă inferior acelora care se născuseră iudei. Şi unul şi altul urmau să împartă în mod egal privilegiile şi responsabilităţile din cadrul legământului.

Copac uscat. Un pom uscat nu putea aduce vreun rod. Eunucii, potrivit legii, nu aveau dreptul să intre în casa Domnului (vezi comentariul la Deuteronom 23,1), adică, să participe la serviciile Templului. Isaia asigură aici astfel de persoane de iubirea şi acceptarea nepărtinitoare a lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să se simtă lepădaţi de Dumnezeu sau dispreţuiţi şi uitaţi în Israel.


4 Căci așa vorbește Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu,

Vor păzi. Vezi comentariul la v. 2. Fără a se ţine seama de condiţiile asupra cărora ei nu au control, cei care iubesc pe Dumnezeu şi-I servesc cu inimă neîmpărţită sunt primiţi de El (vezi Fapte 10,34.35).


5 le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge.

Un nume mai bun decât. După evrei fericirea pământească absolută depindea de a avea unul sau mai mulţi fii prin care să se poată păstra numele şi moştenirea familiei. (vezi comentariul la Matei 1,1). Neavând urmaşi, un eunuc se putea teme că numele şi moştenirea sa se vor pierde în Israel. Totuşi, Dumnezeu făgăduieşte unor astfel de persoane care îi rămân credincioase că numele lor vor fi scrise în cartea vieţii (Apocalips 3,5). Lipsurile fizice nu afectează în nici un fel poziţia unui om înaintea lui Dumnezeu. El este preocupat numai de caracter şi de credincioşia faţă de principiile dreptăţii şi adevărului.

Nume veşnic. Adică unul neafectat de lipsurile fizice sau de alte condiţii care sunt independente de controlul omului.


6 Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu,

Străinii. Cei dintre neamuri urmau să se bucure de aceleaşi drepturi şi privilegii ca şi iudeii. Singura condiţie era supunerea faţă de cerinţele Domnului. Să iubească. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice, să binecuvânteze. Sabatul. Vezi comentariul la v. 2. Versetul acesta este un răspuns concludent pentru aceia care susţin că Sabatul nu este pentru neamuri.


7 îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

La muntele Meu cel sfânt. Adică, să se alipească la împărăţia mesianică (vezi Isaia 11,9; 57,13; Ioel 3,17; comp. Psalmi 48,2). Isaia se referă din nou la glorioasa strângere a neamurilor (vezi p.28-30).

Casa Mea. Dumnezeu intenţiona ca Templul Lui să fie o casă de rugăciune (1Regi 8,30.38.41-43), dar iudeii făcuseră din el o peşteră de tâlhari (Ieremia 7,11; comp. Luca 19,46).

Pentru toate popoarele. Dacă Israel ar fi fost credincios, oameni din toate neamurile ar fi venit la Ierusalim să se închine lui Dumnezeu (vezi p. 28-30), dar din cauza abaterilor lui, Iudeii au fost cu timpul lepădaţi, iar Templul distrus (Ieremia 7,11-15; Matei 23,37.38; 24,1.2). Binecuvântările de care ei ar fi urmat să aibă parte au fost date neamurilor (Isaia 60,3; Matei 1,11; Fapte 13,46.47; vezi p. 35,36).


8 Așa vorbește Domnul Dumnezeu care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: „Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el.”

Cei risipiţi ai lui Israel. Probabil o referire la iudeii, care, prin felul lor de purtare se înstrăinaseră de Dumnezeu; poate şi iudeii din exil (vezi Deuteronom 30,1-3; Psalmi 106,43-45; 147,2.3; Ieremia 29,10-14).

Voi mai strânge şi alte popoare. Adică dintre neamuri (vezi Ioan 10,16).


9 Veniți, toate fiarele de pe câmp, veniți de mâncați, toate fiarele din pădure!

Toate fiarele. Scena se schimbă. Fiarele de pe câmp sunt naţiunile străine care în curând vor devora poporul lui Iuda din cauza păcatelor lui. În contrast cu perspectivele luminoase care aveau să urmeze ascultării, Isaia acum (v. 9-12) descrie starea spirituală vrednică de plâns a conducătorilor şi a poporului şi rezultatele ei (vezi comentariul la v. 1).


10 Toți păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toți sunt niște câini muți, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniți și le place să doarmă.

Păzitorii lui. Aceia a căror responsabilitate era să-i înveţe pe alţii – conducătorii – sunt ei înşişi orbi şi neînstare să înţeleagă primejdia care ameninţă (vezi Ieremia 6,17; vezi comentariul la Matei 15,14; 23,16).

Fără pricepere. În ce priveşte căile lui Dumnezeu. Câini muţi. Conducătorii lui Israel erau lipsiţi chiar şi de inteligenţa unui câine de pază. Ei dormeau mai departe în timp ce primejdia se apropia şi nu dădeau semnalul de alarmă.


11 Totuși sunt niște câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt niște păstori care nu pot pricepe nimic; toți își văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: –

Câini lacomi. În loc să caute binele turmei încredinţată grijii lor, conducătorii lui Israel erau ca nişte câini care mâncau oile pe care ei trebuia să le ocrotească (vezi Ieremia 12,10.11; Ezechiel 34,8). O responsabilitate înspăimântătoare zăcea asupra acestor păstori, a căror preocupare era numai pentru ei înşişi. Dumnezeu îi va considera responsabili pentru pierderea turmei (Ieremia 13,20; Ezechiel 34,9.10).

12. Veniţi. Într-un timp de pericol iminent, cu chemarea deja adresată fiarelor sălbatice, veniţi de mâncaţi (v. 9), păstorii necredincioşi îi invitau pe tovarăşii lor să vină şi să bea (comp. Matei 24, 49; Luca 12,19).

Mâine. Ei se purtau ca şi cum timpul ar fi mers mai departe la nesfârşit, ca şi cum judecata nu ar fi fost aproape (v. 1). Beţia şi petrecerea era ceva continuu şi obişnuit. La descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu ei vor fi prăpădiţi, nu izbăviţi. Firul ideii început în versetele 9-12 continuă fără întrerupere în cap. 57 până la v. 12.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 GC 451; 9T 228

3 PK 372

6, 7 DA 288; GC 451; PK 46

6–8PK 372

7 AA 9; DA 27

8 GC 451

10 5T 211; 8T 248

11 8T 67

12 CS 232; DA 635


12 „Veniți – zic ei – am să caut vin, și ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă și mai rău!” –