1 Prorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor repede și vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui și li se îndoaie inima egiptenilor în ei.

Proorocie împotriva Egiptului. Acesta este titlul capitolului 19. Capitolul acesta poate fi considerat o continuare a capitolului 18, deoarece pe vremea aceea Etiopia (Nubia) şi Egiptul erau una, Egiptul fiind cârmuit de o serie de regi etiopieni (vezi comentariul la cap 18,1). Totuşi, tabloul de aici este în izbitor contrast cu acela prezentat în cap. 18. Aici Dumnezeu este prezentat ca venind călare pe un nor repede şi aducând judecata asupra acestui nefericit ţinut. Figurat vorbind, chiar şi zeii Egiptului aveau să tremure înaintea Dumnezeului cerului.


2 „Voi înarma pe egipteni unii împotriva altora, și se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăție cu împărăție.

Egiptenii unii împotriva altora. Aceasta este o descriere a acelei dezbinări care atât de adesea a însemnat înfrângere pentru egipteni. Dacă egiptenii ar fi stat strâns uniţi, nici o naţiune a antichităţii nu i-ar fi putut înfrânge. La sud erau apăraţi de cataractele Nilului, la est şi vest de nisipurile deşertului, iar la nord de mare. Sistemele lor de apărare naturale erau ideale. Dar egiptenii s-au dovedit a fi proprii vrăjmaşi, cei mai răi cu putinţă. Tulburările şi certurile interne au dus la slăbiciune şi ruină. Când egiptenii se ridicau unii împotriva altora, aşa cum făceau adesea, cu conducători locali ridicându-se în diferite părţi ale ţării şi căutând să ajungă la supremaţie peste semenii lor, aceasta ducea cel puţin la anarhie şi haos, iar uneori chiar la cotropire de către un duşman străin. Mai târziu, cârmuitorii egipteni au angajat mercenari străini pentru a-i ocroti faţă de egipteni, cu urmarea că grecii au început să exercite o influenţă considerabilă în treburile egiptene. În cele din urmă, în 525, Cambises al Persiei a intrat în Egipt şi a fost încoronat ca primul Faraon din Dinastia a Douăzeci şi Şaptea. Zilele măreţiei şi independenţei Egiptului ajunseseră la sfârşit.


3 Duhul Egiptenilor va pieri din ei, și le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli și pe vrăjitori, pe cei ce cheamă morții și pe ghicitori.

Voi nimici sfatul. Încurcându-i pe egipteni în planurile lor, Domnul i-a smerit. Ei au căutat la idolii lor îndrumare şi înţelepciune, dar rezultatul a fost doar o şi mai mare confuzie şi nebunie, grăbind nenorocirea naţiunii.


4 Voi da Egiptul în mâinile unui stăpân aspru, și un împărat fără milă va stăpâni peste ei, zice Domnul Dumnezeul oștirilor.”

Stăpân aspru. Cuvintele acestea nu se referă neapărat la un singur stăpân, fiindcă au fost mulţi domnitori care ar corespunde descrierii. Ele se pot referi la Asiria ca naţiune mai degrabă decât la un singur împărat; iar mai târziu la controlul babilonian, persan, macedonean, roman, arab sau britanic asupra nefericitei ţări a Egiptului. În mândria şi splendoarea lor, egiptenii se ridicaseră cu totul împotriva sfatului Domnului, care acum îngăduise ca ei să cadă sub stăpânirea tiranilor.


5 Apele mării vor seca, și Râul va seca și se va usca,

Apele mării. Aici probabil cuvântul pentru mare este folosit cu privire la Nil (vezi comentariul la cap. 18,2). Egiptul depindea de Nil chiar în ce priveşte existenţa lui. Ori de câte ori Nilul era prea scăzut pentru ca să curgă în canalele de irigaţie, urma dezastrul economic (vezi comentariul la Geneza 41,34). Un Nil cu nivelul foarte scăzut ar fi lăsat complet uscate arterele întregului sistem de irigaţie.


6 râurile se vor împuți, canalele Egiptului vor fi goale și uscate, pipirigul și trestiile se vor veșteji.

Canalele. Literal, râurile Egiptului. Cuvântul folosit aici pentru râu este ye’or (vezi comentariul la Geneza 41,1).


7 Livezile Nilului de la îmbucătura Râului și toate semănăturile din valea Râului se vor usca, se vor preface în țărână și vor pieri.

Se vor veşteji. Nilul a creat Egiptul (vezi comentariul la Geneza 41,34). Herodot spunea că Egiptul este darul Nilului. Când nivelul Nilului era scăzut, verdeaţa de-a lungul malurilor se veştejea (v. 6), iar semănăturile făcute pe lângă râu sau pe lângă canalele de irigaţie sau uscau.


8 Vor geme pescarii, se vor boci toți cei ce aruncă undița în Râu, și cei ce întind mreje pe ape vor fi nemângâiați.

Pescarii. Pescuitul era una dintre ocupaţiile importante ale Egiptului. Când apa era scăzută, cantitatea de peşte era redusă şi egiptenii erau lipsiţi de unul dintre importantele mijloace de care ei depindeau pentru hrană.

Undiţa. Ebr. chakkah, cârlig de peşte.


9 Cei ce lucrează inul dărăcit și cei ce țes țesături albe vor fi acoperiți de rușine,

Inul dărăcit. Producerea pânzeturilor de in era şi ea o ocupaţie importantă în Egipt. Avem aici descrierea falimentului industriei ţesăturilor de in, care poate reprezintă aici, în mod figurat, întreaga industrie.

Ţesături albe. Literal, albituri, probabil însemnând bumbac alb (vezi comentariul la Estera 1,6). Compară folosirea cuvântului purpură, însemnând stofă de purpură (vezi comentariul la Estera 1,6; comp. Fapte 16,14).


10 stăpânitorii țării vor fi întristați, și toți simbriașii vor fi cu inima amărâtă.

Stăpânitorii. Acelaşi cuvânt este tradus temelii în Psalmi 11,3. Dacă sensul este acelaşi aici, ideea este că temeliile vieţii şi industriei Egiptului urmează să se năruie, poate însemnând că aceia care sunt stâlpii ţării vor fi zdrobiţi. Toate clasele vor suferi pe urma unei secete aspre. Scena este a unei judecăţi dureroase, care va cădea asupra tuturor.


11 În adevăr, voievozii Țoanului au înnebunit, sfetnicii înțelepți ai lui faraon s-au prostit. – Cum îndrăzniți voi să spuneți lui faraon: „Noi suntem fiii înțelepților, fiii străvechilor împărați”?

Voievozii Ţoanului. Ţoan era numit Tanis de către greci. Cetatea a fost întemeiată la şapte ani după Hebron (Numeri 13,22). Era situată în Deltă, pe unul dintre braţele răsăritene ale Nilului. Cetatea aceasta a devenit capitala lui Ramses al II-lea în cursul secolului al XIII-lea î.Hr. La un secol după Isaia, profetul Ezechia a rostit o aspră judecată asupra cetăţii (Ezechiel 30,14).


12 Unde sunt înțelepții tăi? Să-ți facă descoperiri dumnezeiești și să spună ce a hotărât Domnul oștirilor împotriva Egiptului. –

A hotărât. În timp ce sfetnicii idolatri ai lui Faraon plănuiau şi preziceau lucruri mari pentru Egipt, Isaia a descoperit intenţia Domnului de a smeri ţara. Dacă aşa-numiţii înţelepţi ai Egiptului ar fi fost înţelepţi, ei s-ar fi străduit să cunoască voia Domnului şi să îndemne naţiunea să meargă pe căile Lui (vezi cap. 47,13-15).


13 Voievozii Țoanului au înnebunit, voievozii Nofului s-au înșelat, căpeteniile semințiilor duc Egiptul în rătăcire:

Voievozii Nofului. Sau, Memfis. Vezi Ieremia 46,19 şi Ezechiel 30,13, unde Domnul decretează judecata asupra acestei capitale şi asupra idolilor ei. Aceasta era una dintre principalele cetăţi regale din Egiptul de Jos, şi cel dintâi principal punct de atac atunci când oştile asiriene au invadat ţara.


14 Domnul a răspândit în mijlocul lui un duh de amețeală, ca să facă pe egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat și varsă,

Duh de ameţeală. Literal, un duh de clătinare, adică de incertitudine, nu de înţelepciune. Înţelepciunea adevărată îşi are izvorul în Dumnezeu. Conducătorii Egiptului înnebuniseră şi se aflau într-o stare de deplină descumpănire. Perversitatea şi confuzia lor nu veneau de la Dumnezeu, ci din refuzul de a umbla pe căile Lui. În incertitudinea şi ameţeala lor ei au ajuns să se împleticească precum beţivii, dezgustători şi jalnic la privit.


15 și Egiptul nu va avea pe nimeni care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie!

Nici cap, nici coadă. Adică, toate clasele poporului, conducători mândri şi săraci smeriţi deopotrivă. În confuzia şi necazul lor, nu mai puteau realiza nimic.


16 În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura și se va teme văzând mișcarea mâinii Domnului oștirilor, când o va ridica împotriva lui.

Ca o femeie. Tabloul este unul de groază şi descurajare, de slăbiciune şi panică. Bărbăţia Egiptului se va prăbuşi, iar oamenii vor deveni fricoşi ca nişte femei.


17 Chiar și țara lui Iuda va fi o groază pentru Egipt: cum i se va vorbi de ea, se va îngrozi, din pricina hotărârii luate împotriva lui de Domnul oștirilor.

O groază pentru Egipt. Iuda era una dintre cele mai slabe naţiuni din Orientul antic, iar Egiptul una dintre cele mai tari. Dar, când Domnul va aduce judecăţile Sale peste Egipt, încrederea lui în sine va fi pierdută. Egiptul a lepădat sfatul Domnului, dar în cele din urmă poporul lui va sta cuprins de spaimă şi teroare înaintea acelora care Îl onoraseră şi-I serviseră. Evenimentele urmau să ajungă până acolo încât nelegiuiţii să recunoască mâna lui Dumnezeu întinsă împotriva lor spre rău.


18 În vremea aceea, vor fi cinci cetăți în țara Egiptului care vor vorbi limba Canaanului și vor jura pe Domnul oștirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii!

În vremea aceea. Adică, atunci când Egiptul va înţelege nebunia şi zădărnicia împotrivirii faţă de voinţa lui Dumnezeu (v. 17). Vezi aceeaşi expresie în Isaia 2,11.17; 4,2; 26,1; 29,18; 52,6; Ioel 3,18; Zaharia 2,11; 9,16; 12,8; 13,1; 14,4.9; Maleahi 3,17. În vremea aceea pare să fie o expresie tehnică a profeţilor care se referă la timpul când Dumnezeu Se descoperă naţiunilor şi stabileşte împărăţia mesianică. Restul capitolului 19 din Isaia (versetele 18-25) constituie o profeţie condiţională cu privire la timpul când, potrivit cu planul original al lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii (vezi p. 29, 34), egiptenii urmau să ajungă la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi să-I servească aşa cum făcea poporul evreu (vezi v. 25).

Cinci cetăţi. Ori cinci cetăţi specifice, dar nenumite (Heliopolis, Leontopolis, Elefantina, Dafnae şi Memfis au fost sugerate), ori numai un număr rotund. Dintre egiptenii păgâni, care multă vreme lepădaseră solia harului lui Dumnezeu, mulţi urmau să se întoarcă la Domnul şi să înveţe limba şi felul de purtare al poporului lui Dumnezeu (vezi p. 29). În Ţefania 3,8-10 este prezentat un tablou asemănător (vezi şi Zaharia 14,16-19).

Jura. Adică, vor face un legământ de ascultare de Domnul, recunoscându-L pe El ca adevăratul Dumnezeu.

Cetatea nimicirii. Ebr. ’ir haheres, literal, cetatea nimicirii. Cincisprezece manuscrise ebraice, sulul 1QIsa de la Marea Moartă, versiunea lui Symmachus a LXX-ei, Vulgata şi Araba, zic ’ir hacheres, sau echivalentul lui cetatea soarelui. Numele cetăţii egiptene Heliopolis înseamnă Cetatea Soarelui. Heliopolis este numele grecesc al cetăţii On, menţionată în Geneza 41,45.50. Era situată aproape de ţărmul răsăritean al Nilului, la 19 mile spre nord de Memfis (Nof; vezi Isaia 19,13), şi aproape direct la apus de capătul de nord al Golfului de Suez. Ieremia (Ieremia 43,13) se referă la cetatea aceasta ca Beth-Semeş, ebraicul pentru Casa Soarelui. Cetatea aceasta era centrul cultului soarelui. Dacă exprimarea ’ir hacheres este corectă, Isaia se referă la faptul că din cele cinci cetăţi care vor jura pe Domnul oştirilor una va fi Cetatea Soarelui, cândva centrul cultului egiptean al soarelui.


19 Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului, și la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.

Un altar pentru Domnul. Două temple ebraice au fost înălţate mai târziu în Egipt, unul la Elefantina, construit înainte de 525 î.Hr., şi distrus în 410, şi celălalt la Leontopolis în Deltă, aproape de Memfis, construit ca răspuns la cererea lui Onias făcută lui Ptolemeu Philometor şi Cleopatrei pe la 150 î.Hr. Totuşi, este foarte improbabil ca vreunul dintre aceste două temple să fie amintit aici. Prezicerea din versetele 18-25 este strict condiţională (vezi comentariul la v. 18). Nu s-a întâmplat niciodată ca egiptenii să jure ascultare de adevăratul Dumnezeu (v. 18) şi să devină poporul Lui (v. 25). Prezicerea aceasta nu s-a împlinit niciodată, în parte pentru că Israel s-a dovedit necredincios faţă de sarcina sacră încredinţată lui (vezi p. 30-34). Dacă Israel s-ar fi dovedit credincios, oameni de toate naţionalităţile, inclusiv egipteni, s-ar fi întors la Domnul (vezi Zaharia 14,16-19). Centrele pentru închinarea la adevăratul Dumnezeu le-ar fi înlocuit pe cele în care se aducea închinare zeilor păgâni. Profetul anticipa un timp când lumea se va întoarce la Domnul şi-I va sluji. Ca urmare a eşecului lui Israel, însă, această profeţie condiţională nu s-a putut împlini. Totuşi, pe noul pământ toate naţiunile celor mântuiţi se vor închina Domnului (Isaia 11,9; 45,22.23; Daniel 7,27).


20 Acesta va fi pentru Domnul oștirilor un semn și o mărturie în țara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, și El le va trimite un mântuitor și un apărător care să-i izbăvească.

Le va trimite un mântuitor. Profeţia condiţională continuă (vezi comentariul la v. 18).

Un apărător [KJV: Unul mare]. Ebr. rab, de unde cuvântul rabbi, însemnând marele meu. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice yrd, care ar putea să fie sau de la radah, a cârmui, a domina, sau de la yarad, a descinde, a coborî. În primul caz ultima parte a v. 20 ar suna astfel: el va cârmui şi-i va mântui, iar în al doilea el va coborî şi-i va mântui. Ultimul este cel mai probabil.


21 Atunci Domnul Se va descoperi egiptenilor, și egiptenii vor cunoaște pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe și daruri de mâncare, vor face juruințe Domnului și le vor împlini.

Vor cunoaşte pe Domnul. În vremea aceea (v. 18). Binecuvântările evangheliei nu se vor afla în posesia exclusivă a lui Israel (vezi p. 28-30).


22 Astfel, Domnul va lovi pe egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta și-i va vindeca.

Îi va lovi, dar îi va tămădui. Solia lui Isaia pentru Egipt a început cu o profeţie de judecată şi nenorocire (versetele 1-17). Dar Domnul este un Dumnezeu al îndurării. El loveşte pentru ca să tămăduiască. Scopul lui Dumnezeu când trimite judecăţi nu este nimicirea, ci refacerea, atât pentru Egipt, cât şi pentru Iuda.


23 În aceeași vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: asirienii se vor duce în Egipt, și egiptenii, în Asiria, și egiptenii împreună cu asirienii vor sluji Domnului.

Egipt în Asiria. Isaia anticipa ziua când Egiptul şi Asiria se vor închina Domnului (vezi comentariul la v. 18). Naţiunile vor trăi laolaltă în pace şi fraternitate, fericite să-i slujească Domnului. Profeţia aceasta îşi va avea împlinirea pe pământul înnoit, când toţi Îl vor cunoaşte, de

la cel mai mic până la cel mai mare (Ieremia 31,34; comp. Isaia 11,16; 35,8). Sluji. Adică, închina.


24 Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul și cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.
25 Domnul oștirilor îi va binecuvânta și va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, și Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea!”

Egiptul, poporul Meu. Israeliţii ajunseseră să se considere poporul Domnului în mod exclusiv. Ei uitaseră că El era Dumnezeu întregului pământ şi că dorea ca toate naţiunile să fie mântuite. Isaia îi arată aici poporului Israel ocaziile şi răspunderile lui. Venise timpul ca Asiria păgână, ca şi Egiptul, să-L cunoască pe Dumnezeu. Osea a avut o viziune asemănătoare (Osea 1,10).