1 Vai de tine, țară în care răsună zăngănit de arme și care ești dincolo de râurile Etiopiei!

Ţară în care răsună zângănit de arme. Literal, ţara greierilor înaripaţi sau ţara aripilor zbârnâitoare. Ebr. şilşal, greieri, este tradus lăcustă în Deuteronom 28,42 [KJV], şi ţimbale în 2Samuel 6,5; Psalmi 150,5. Aici se face referire la Etiopia (vezi comentariul la Geneza 10,6). O emblemă egipteană populară era un disc solar cu aripi întinse. În capitolul acesta şi în cel următor, Etiopia şi Egiptul sunt grupate laolaltă. Dinastia a Douăzeci şi Cincia a guvernat întreg Egiptul între aproximativ 715 şi 663 î.Hr., când Egiptul a fost guvernat de un şir de regi etiopieni (de fapt nubieni) (vezi Vol. II, p. 52, 53). Taharka, care a deţinut tronul de la aproximativ 690 până la 664, era Tirhaca (2Regi 19,9) a cărui intervenţie în Iuda Sanherib se aştepta să o întâlnească. Când etiopienii au plecat din ceea ce acum este Sudanul, şi şi-au extins stăpânirea peste întreg Egiptul, şi când au ameninţat oştile Asiriei, care invadau atunci Iudeea, aceia dintre israeliţi care erau înclinaţi să-şi pună încrederea în oameni şi în cai şi nu în Dumnezeu, s-au îndreptat către Etiopia după ajutor. Domnul dorea ca poporul Său să-şi dea seama că adevărata apărare trebuie să fie găsită în El şi nu în forţele Egiptului. La urma urmelor, egiptenii erau numai oameni, şi încă oameni păcătoşi; acum le venise rândul ca o nenorocire să fie vestită asupra lor. Era mai bine să-şi caute adăpost sub aripile Atotputernicului (Psalmi 17,8; 57,1; 91,4) decât sub aripile zbârnâitoare ale Egiptului. Egiptul ar putea părea formidabil, dar tăria lui va lipsi atunci când Dumnezeu Îşi va fi rostit vaiul asupra lui (vezi comentariul la Isaia 19,1).


2 Tu, care trimiți soli pe mare în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! „Duceți-vă, soli iuți, la neamul acela tare și puternic, la poporul acela înfricoșat de la începutul lui, neam puternic care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri.”

Care trimiteţi soli. Solii aceştia pare să fi fost trimişi să invite pe Iuda să se unească cu egiptenii într-o alianţă împotriva Asiriei.

Pe mare. Termenul pentru mare se consideră că aici se referă la Nil. Fluvii mari ca Nilul şi Eufratul pare să fi fost numite în felul acesta (vezi Isaia 19,5; 21,1; Naum 3,8), aşa cum sunt numite şi în araba modernă. Pe Nil se foloseau bărci făcute din papură împletită şi prinsă la un loc prin funii.

Duceţi-vă, soli iuţi. Ebraica restului v. 2 este nesigură, şi multe sugestii diferite au fost făcute cu privire la felul cum ar trebui tradusă. Totuşi, Isaia pare să sfătuiască Etiopia sau Egiptul, că trimiţând ambasadori la Iuda îi trimitea la un popor împrăştiat şi lovit ca urmare a războiului. Invaziile asiriene au devastat ţara, copleşind-o ca un potop (vezi cap. 8,7.8) şi lăsând-o jefuită şi călcată în picioare. Egiptenii nu vor câştiga nimic din alianţa propusă cu Iuda, şi, din cauza aceasta, Egiptul nu va putea nici să ajute pe Iuda.


3 Voi toți, locuitori ai lumii, și voi, locuitori ai pământului, luați seama când se înalță steagul pe munți și ascultați când sună trâmbița!

Voi toţi locuitorii. Toţi oamenii trebuie să ajungă să cunoască faptul că Domnul este la conducerea treburilor pământului (vezi comentariul la Daniel 4,17.37). Dumnezeu este Cel care coordonează treburile popoarelor. Vorbind figurat, El este Cel care ridică un semnal (vezi Isaia 5,26) pe vârful munţilor, spunându-le popoarelor ceea ce au şi nu au voie să facă.


4 Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Eu privesc liniștit din locuința Mea, pe căldura arzătoare a luminii soarelui și pe aburul de rouă, în vipia secerișului.”

Eu privesc liniştit. Versetul 4 prezintă un tablou impresionant al calmului şi al modului liniştit în care Domnul Îşi realizează voinţa printre popoare (vezi Ed 173). Ochiul Lui este peste tot, şi mâna Lui este la conducere. Cu grijă calmă El trimite pedeapsa sau binecuvântarea, tratând toate popoarele conform nemărginitei Sale înţelepciuni şi dreptăţi. Nimic nu se poate întâmpla fără ştiinţa Lui; nici o pedeapsă nu poate veni fără permisiunea Lui. Când grânele coapte sunt gata pentru seceriş, El Îşi trimite secerătorii să-şi îndeplinească misiunea.


5 Dar înainte de seceriș, când cade floarea, și rodul se face aguridă, El taie îndată mlădițele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii și-i aruncă…

Taie… şi-i aruncă. Descrierea de către Isaia a lucrării secerătorilor divini continuă (vezi Matei 13,39; Apocalips 14,14-20). Pământul este un întins câmp care trebuie secerat. Când, în înţelepciunea Lui nemărginită, Domnul vede că o naţiune este coaptă pentru nimicire, El îşi trimite secerătorii să o taie (vezi Daniel 4,13-15; 5,25-31).


6 Și asirienii vor fi lăsați astfel pradă păsărilor răpitoare din munți și fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, și fiarele pământului vor ierna pe ele.

Lăsaţi pradă păsărilor. Când Domnul Şi-a făcut lucrarea şi o naţiune şi-a primit mustrarea divină, este ca şi cum lăstarii şi ramurile au fost tăiate pentru a fi împrăştiate fără milă şi lăsate pradă fiarelor pământului şi păsărilor cerului.


7 În vremea aceea, se vor aduce daruri de mâncare Domnului oștirilor de poporul cel tare și puternic, de poporul cel înfricoșat de la începutul lui, neam puternic care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuiește Numele Domnului oștirilor, pe muntele Sionului.

Se vor aduce daruri. La nimicirea lui, un popor este descris ca o jertfă sau daruri aduse Domnului. Războiul va aduce suferinţă, pustiire şi durere. Naţiunea iudaică va fi strâmtorată, împrăştiată, călcată în picioare şi jefuită de către vrăjmaşii ei, dar rezultatul final va fi o naţiune nouă care să-L recunoască pe Domnul şi să-I slujească.