Iov 9

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Iov a luat cuvântul şi a zis: 2„Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu? 3Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur. 4A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? 5El mută deodată munţii şi-i răstoarnă în mânia Sa. 6Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii. 7Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui. 8Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării. 9El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi. 10El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr. 11Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce şi nu-L zăresc. 12Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?” 13Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei. 14Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg? 15Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului. 16Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul; 17El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile, 18care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune. 19Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra? 20Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi; şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat. 21Nevinovat! Sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa. 22Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat. 23Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat. 24Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul? 25Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea; 26trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii. 27Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea şi să fiu voios”, 28sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat. 29Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba? 30Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţa mâinile cu leşie, 31Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine! 32Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată. 33Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi. 34Să-Şi tragă însă varga deasupra mea şi să nu mă mai tulbure spaima Lui. 35Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.