1 Elihu a luat din nou cuvântul și a zis:

Elihu a luat din nou cuvântul. Vezi la cap. 32:2


2 „Îți închipui că ai dreptate și crezi că te îndreptățești înaintea lui Dumnezeu,

Te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu. [Dreptatea mea este mai multă decât a lui Dumnezeu, KJV]. Iov nu ridicase astfel de pretenţii. El pusese la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (cap. 9:22-24;10:3;12:6), dar acuzaţia lui Elihu, aşa cum e redată aici, conţine un factor care depăşeşte tot ce a intenţionat Iov în cuvântările lui.


3 când zici: „La ce-mi folosește, ce câștig am că nu păcătuiesc?”

La ce-mi foloseşte. Elihu neagă aici dreptul lui Iov de a susţine că un om drept poate să sufere la fel ca un păcătos. Un asemenea punct de vedere e la fel de supărător pentru el ca şi pentru cei trei prieteni. Totuşi, el trage concluzii nejustificate din afirmaţiile lui Iov. Acesta n-a susţinut că cei drepţi n-au, până în final, un avantaj în plus faţă de cei păcătoşi. Lucrul asupra căruia a insistat mult a fost că metodele Providenţei cu lumea aceasta nu erau totdeauna în acord cu caracterul oamenilor.


4 Îți voi răspunde și la aceasta, ție și prietenilor tăi totodată.

Voi răspunde. Răspunsul lui Elihu dezvoltă argumentul lui Elifaz din cap. 22:2.3.

Prietenilor. [Tovarăşilor, KJV]. Ebr. re'im, tradus "prieteni" în cap, 2:11; 19:21; 42:7. Sunt scoşi în evidenţă cei trei prieteni ai lui Iov.


5 Uită-te spre ceruri și privește! Vezi norii cât de sus sunt față de tine?

Uită-te spre ceruri. Obiectivul afirmaţiei lui Elihu este acela de a arăta că Dumnezeu este aşa de mare, încât nu poate fi afectat de purtarea oamenilor. Măreţia lui Dumnezeu este ilustrată prin înălţimea şi grandoarea cerurilor şi a norilor.


6 Dacă păcătuiești, ce rău Îi faci Lui? Și când păcatele ți se înmulțesc, ce-I faci Lui?

Lui. Argumentul este că Dumnezeul care a creat cerurile nu este influenţat sau constrâns într-un fel oarecare de păcatul omului. Nu au de suferit nici persoana, nici demnitatea Lui.


7 Dacă ești drept, ce-I dai Lui? Ce primește El din mâna ta?

Ce-I dai Lui? Dimpotrivă, Elihu susţine că dreptatea omului nu poate aduce vreun folos lui Dumnezeu şi nici nu-L face pe Dumnezeu în vreun fel obligat faţă de om.


8 Răutatea ta nu poate vătăma decât semenului tău, dreptatea ta nu folosește decât fiului omului.

Nu poate vătăma decât semenului tău. Potrivit cu raţionamentul lui Elihu, rezultatele nelegiuirii sau dreptăţii sunt simţite nu de Dumnezeu, ci de om. Dumnezeu este atât de departe de efectele păcatului sau ale neprihănirii, încât nu are de ce să abată de la o dreptate strictă. Aşadar, acolo unde ar trebui să existe răsplată, va fi, iar unde ar trebui să existe pedeapsă, va fi. Prin urmare, merită să fii drept. Dumnezeu e prea sus pentru a modifica lucrările cauzei şi ale efectului, care, după aprecierea lui Elihu, cer răsplată pentru cel drept şi pedeapsă pentru făcătorul de rele. Cu alte cuvinte, nelegiuirea sau dreptatea unui om îl afectează numai pe el, nu şi pe Dumnezeu. Teoria lui Elihu în această privinţă nu izbuteşte vadă strânsa legătură dintre Dumnezeu şi făpturile Sale. Elihu vede transcendenţa lui Dumnezeu, dar nu e în stare să vadă cât de aproape este El de făpturile Sale. Evanghelia prezintă în învăţătura ei un Dumnezeu care este afectat de ceea ce fac făpturile Lui şi care Se ocupă de ele în mod personal (Evrei. 4:15).


9 Oamenii strigă împotriva mulțimii apăsătorilor, se plâng de silnicia multora;

Mulţimii apăsătorilor. Elihu se confruntă cu faptul real al asupririi. El nu putea tăgădui faptul că mulţimile strigau din pricina tratamentul la care erau supuşi de cei mai puternici decât ei. Unde îşi găsea loc acest fapt în cadrul filozofiei sa? Pentru ce aceşti oameni apăsaţi nu erau eliberaţi?


10 dar niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea,

Nici unul nu zice. Motivul de sfadă al lui Elihu este că cei apăsaţi continuă să sufere din cauză că se plâng în necazurile lor, dar nu-L cheamă pe Dumnezeu în mod corespunzător. Dacă ei s-ar apropia în felul acesta de Dumnezeu, El le-ar da "cântări de veselie noaptea" sau fericire în ceasul trist şi întunecat al necazului (vezi Psalm 30:5; 77:6; 90:14; 143:8). Partea slabă a acestei susţineri este că presupune că cei care continuă să sufere nu cheamă pe Dumnezeu aşa cum trebuie.


11 care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului și ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”

Mai mult decât pe dobitoacele pământului. Fiarele şi păsările strigă din instinct când trec prin durere şi suferinţă, dar ele nu ştiu cum să facă o cerere Creatorului lor. Dumnezeu l-a învăţat pe om să facă mai mult decât să se plângă. El trebuie să aducă durerea sa la Dumnezeu într-un spirit de credinţă, evlavie, smerenie şi resemnare. După Elihu, dacă Dumnezeu nu răspunde unui astfel de apel, trebuie să lipsească adevăratul spirit.


12 Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mândriei celor răi.

Să tot strige ei. Evident, Elihu are ochiul îndreptat spre Iov. Dumnezeu răspunde la strigăt sincer. Lucrul acesta este adevărat, dar rezultă de aici că se răspunde la toate strigătele sincere imediat sau aşa cum vrem noi? Aceasta este o simplificare exagerată a suferinţei. Ea arată cum o poziţie aparent logică poate să fie extrem de înşelătoare.

Nu răspunde. Elihu spune că Dumnezeu nu răspunde oamenilor răi pentru că ei cer cu mândrie, nu cu smerenie. Ei pretind eliberarea de suferinţă ca pe un drept. Ei se apropie de Dumnezeu din motive egoiste.


13 Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte.
14 Măcar că zici că nu-L vezi, totuși pricina ta este înaintea Lui: așteaptă-L!

Măcar că. Propoziţia aceasta ar trebui probabil să fie tradusă astfel: "Cu atât mai puţin când zici că nu-L poţi vedea". Adică dacă Dumnezeu nu ascultă un strigăt deşert, cu cât mai puţin va asculta El un strigăt al cuiva care zice că nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Elihu pare să se refere la afirmaţii descurajatoare făcute de Iov, ca de pildă în cap. 9:11; 13:24; 23:3.8.9; 30:20; 33:10.


15 Dar pentru că mânia Lui nu pedepsește încă, nu înseamnă că puțin Îi pasă de nelegiuire.

Dar pentru că. Prima parte a acestui verset poate fi tradusă literal: "şi acum, pentru că el n-a cercetat mânia lui [a lui Iov]." Ideea poate fi că Dumnezeu n-a trimis suferinţe noi din cauza cuvintelor arogante ale lui Iov. În felul acesta Iov era încurajat să-şi continue plângerile.


16 Așa că Iov își deschide gura degeaba și spune o mulțime de vorbe fără rost.”

Degeaba. Elihu trage concluzia că Iov nu are o cauză dreaptă pentru care să se plânge. El dă de înţeles că Iov nu suferise atât de mult cât merită - că de fapt el nu ştie despre ce vorbeşte. Fără îndoială că o astfel de cuvântarea n-avea cum să aducă vreo mângâiere!