Iov 29

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis: 2„Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu, 3când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric! 4Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, 5când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu; 6când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn! 7Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă, 8tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare. 9Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură. 10Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii. 11Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda. 12Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin. 13Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. 14Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban. 15Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior. 16Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut. 17Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi. 18Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul. 19Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele. 20Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.” 21Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele. 22După cuvântările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare. 23Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. 24Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. 25Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.