Iov 19

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Iov a luat cuvântul şi a zis: 2„Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre? 3Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa? 4Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta. 5Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat? 6Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte şi mă înveleşte cu laţul Lui. 7Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este! 8Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele. 9M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap, 10m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac. 11S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş. 12Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu. 13A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine. 14Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat. 15Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut. 16Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba. 17Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. 18Până şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. 19Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. 20Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi. 21Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit. 22De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? 23Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; 24aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie… 25Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. 26Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. 27Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu. 28Atunci veţi zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută. 29Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.”