Iov 17

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul. 2Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor. 3Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine? 4Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie. 5Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii. 6M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă! 7Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră. 8Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. 9Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult. 10Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept. 11Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea… 12Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit! 13Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul; 14când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!” 15Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea? 16Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”