Ioan 4

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. 2Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. 3Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. 4Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. 7A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 11„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? 12Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.” 16„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. 17Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. 20Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. 23Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” 25„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 26Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” 27Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi niciunul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?” 28Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: 29„Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” 30Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El. 31În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!” 32Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” 33Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” 34Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. 35Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. 36Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp. 37Căci, în această privinţă, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.” 38Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.” 39Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” 40Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. 41Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. 42Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.” 43După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea. 44Căci El însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa. 45Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. 46Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte. 48Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!” 49Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” 50„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. 51Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. 52El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” 53Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui. 54Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.