1 Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toți iudeii care locuiau în țara Egiptului la Migdol, la Tahpanes, la Nof și în țara Patros:

În ţara Egiptului. Această solie de la Dumnezeu a venit probabil la câţiva ani după ce au avut loc evenimentele cap. 43 (vezi comentariul la cap. 44,15). Cele trei cetăţi numite erau fără îndoială locuri unde se stabiliseră emigranţii din Iudeea.

Migdol. Poate Tell el-Heir, un oraş cam la 17,6 km de sud de Pelusium.

Tahpanes… nof. Vezi comentariul la cap. 2,16.

Patros. O regiune sau ţară, nu o cetate. Era un nume general pentru Egiptul sudic sau de sus (vezi Vol. III, p. 81).


2 Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ați văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât niște dărâmături și nimeni nu mai locuiește în ele,

Aţi văzut toate nenorocirile. Începând cu un apel la propria lor experienţă personală, Dumnezeu nădăjduia să convingă pe iudei că propriile lor necazuri şi nenorociri fuseseră cauzate de apostazia lor de la cultul adevăratului Dumnezeu (vezi v. 3).


3 din pricina răutății cu care au lucrat ca să Mă mânie, ducându-se să tămâieze și să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuți nici de ei, nici de voi, nici de părinții voștri.
4 V-am trimis întruna pe toți slujitorii Mei prorocii ca să vă spună: „Nu faceți aceste urâciuni pe care le urăsc.”

Întruna. Sau Sculându-mă devreme. Vezi comentariul la cap. 7,13.


5 Dar ei n-au vrut să asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor și n-au încetat să aducă tămâie altor dumnezei.

N-au luat aminte. Sau Urechea lor. Vezi Isaia 55,3; Ieremia 7,24; 25,4.


6 De aceea s-a vărsat urgia Mea și a izbucnit mânia Mea și în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, care nu mai sunt decât niște dărâmături și un pustiu, cum se vede astăzi.”
7 Acum așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Pentru ce vă faceți voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbați, femei, copii și prunci și să nu mai rămână nicio rămășiță din voi?
8 Pentru ce Mă mâniați voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei ai țării Egiptului, unde ați venit să locuiți pentru o vreme, ca să fiți nimiciți și să ajungeți o pricină de blestem și de ocară printre toate neamurile pământului?

Aducând tămâie. Cuvintele acestea lasă a se înţelege, că pe lângă persistarea în practicile idolatre cunoscute ale propriei lor ţări, ei s-au dedat şi la acelea ale Egiptului. Tocmai primejdia acestei legături idolatre cu Egiptul era ceea ce făcea pe Ieremia să se opună la orice plan al alianţei cu acea ţară.


9 Ați uitat nelegiuirile părinților voștri, nelegiuirile împăraților lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre și nelegiuirile nevestelor voastre săvârșite în țara lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului?

Nelegiuirile nevestelor voastre. Că aceste principese regale au făcut mult pentru a încuraja apostazia este pe larg arătat în istoria poporului lui Dumnezeu. Solomon a introdus idolatria în mare măsură prin influenţa soţiilor lui păgâne (1Regi 11,4-8). Exact aceeaşi influenţă a fost exercitată de regina mamă a lui Asa (1Regi 15,9-13) şi regina mamă a lui Ahazia (2Cronici 22,1-4). Multe femei din familiile regale din Iuda erau de naştere străină şi de aceea au devenit promotorii principali ai unui cult idolatru străin, soţiile nobililor şi ale altor cetăţeni urmând exemplul lor nelegiuit.


10 Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea și poruncile Mele pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri.”

Înaintea părinţilor voştri. Vezi Romani 9,4.5.


11 De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, Îmi întorc fața împotriva voastră ca să vă fac rău și să nimicesc pe tot Iuda.

Îmi întorc faţa. Vezi comentariul la Ezechiel 6,2.


12 Voi lua rămășițele lui Iuda care și-au îndreptat fața ca să meargă în țara Egiptului să locuiască acolo pentru o vreme: toți vor fi nimiciți și vor cădea în țara Egiptului; vor fi nimiciți de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie și de foamete; și vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem și de ocară.

Şi-au îndreptat faţa. Observaţi jocul din această expresie. Dumnezeu şi-a îndreptat faţa împotriva poporului Său (v. 11) din cauză că ei îşi îndreptaseră faţa pentru a merge împotriva sfatului Său.


13 Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc în țara Egiptului cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete și cu ciumă.
14 Nu va rămâne și nu va scăpa niciunul din rămășițele lui Iuda care au venit să locuiască pentru o vreme în țara Egiptului cu gând să se întoarcă iarăși în țara lui Iuda unde doresc să se întoarcă iarăși să se așeze: nu se vor mai întoarce decât vreo câțiva care vor scăpa!”

Doresc, să se întoarcă. O indicaţie, că exilaţii încă se mai agăţau de nădejdea de a se întoarce în patria lor. Asigurarea că urmau să fie câţiva, care vor scăpa e repetată mai deplin în

v.28.


15 Toți bărbații care știau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr și tot poporul care locuia în țara Egiptului, la Patros, au răspuns așa lui Ieremia:

Care ştiau. Evident, soţii consimţiseră mai curând sau mai târziu la practicile idolatre ale soţiilor lor (vezi comentariul la v. 19).


16 „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.
17 Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți și nu treceam prin nicio nenorocire!

Împărătesei cerului. Zeiţa aceasta e de obicei identificată cu asiro-Babiloniana Iştar. Întrucât de acest cult erau legate ceremonii imorale, el a trezit indignarea fierbinte a lui Ieremia, îndeosebi pentru că era o partea importantă a idolatriei practicate atunci. Asiro-Babiloniana Iştar, zeiţa mamă, era echivalenta divinităţii cunoscute evreilor ca Aştoret, şi canaaniţilor cu Astarte, ale cărei figurine se găsesc în Palestina (vezi Vol. II, p. 39, 319). Această zeiţă a fertilităţii, a maternităţii, a iubirii sexuale şi a războiului era adorată în ritualuri de un caracter vulgar, imoral şi degradator. Ea era în esenţă una şi aceeaşi zeiţă, deşi adorată sub multe nume şi sub multe aspecte ca mama-pământul, mama-virgină, şi e identificată într-un sens general cu Atargatis, Marea Mamă a Asiei Mici, Artemis (Diana), din Efes, Venus, şi altele. Diferite nume date zeiţei mamă-virgină conţin un element însemnând doamnă, sau stăpână, ca Nana, Innini, Irnini, Beltis. Unele denumiri erau Belti, doamna mea (echivalentul exact al italianului Madonna), Belit-ni, doamna noastră, şi împărăteasa cerului, numele sub care Iştar era adorată pe acoperişurile caselor ca luceafărul de dimineaţă sau de seară, cu o jertfă de turte coapte, vin şi tămâie. Iştar mai era cunoscută şi ca mama milostivă care mijloceşte la zei pentru închinătorii ei. Unele din numele şi atributele acestea sunt astăzi echivalente Fecioarei Maria, şi multe din cultele localizate ale Fecioare din Lumea Veche sunt considerate a fi supravieţuiri moderne ale cultului unora din diferitele ipostaze ale anticei zeiţă-mamă.

Iuda,… Ierusalimul. Ei se dedaseră la idolatrie cu multă vreme înainte de raptivitate, iar reforme precum cele ale lui Ezechia şi Iosia nu fuseseră permanente.


18 Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate și am fost nimiciți de sabie și de foamete…
19 De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul și-i aducem jertfe de băutură?”

Turte. Vezi comentariul la cap. 7,18.

Voia bărbaţilor. Mâniate de cuvintele lui Ieremia, care osândeau nelegiuirea lor, femeile au reacţionat repede declarând, în apărarea lor, că soţii lor le aprobaseră acţiunile.


20 Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaților, femeilor și tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:
21 „Nu Și-a adus aminte Domnul și nu I-a venit Lui în minte tămâia pe care ați ars-o în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, voi și părinții voștri, împărații voștri și căpeteniile voastre, și poporul din țară?
22 Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutății faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-ați săvârșit; și de aceea țara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeți astăzi.

O pricină de blestem. Mai degrabă Fără nici un locuitor. Aceasta nu trebuie înţeleasă întrun sens absolut, ci doar ca un tablou impresionant al extremei pustiiri a lui Iuda (vezi comentariul la cap. 4,25).


23 Tocmai pentru că ați ars tămâie și ați păcătuit împotriva Domnului, pentru că n-ați ascultat glasul Domnului și n-ați păzit Legea, poruncile și învățăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.”

Pentru aceea… aceste nenorociri. Profetul combate definitiv apărarea apostaziaţilor arătând că lăudăroasa lor aparentă prosperitate s-a sfârşit în chip tragic, prin faptul că ţara a ajuns un pustiu de groază şi de blestem, fără locuitori, cum se vede astăzi (v. 22).


24 Ieremia a mai zis întregului popor și tuturor femeilor: „Ascultați cuvântul Domnului, voi toți cei din Iuda care sunteți în țara Egiptului!
25 Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Voi și nevestele voastre ați mărturisit cu gurile voastre și ați împlinit cu mâinile voastre ce spuneți: „Vrem să împlinim juruințele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură!”

Vrem să împlinim juruinţele. În chip ironic Ieremia îi asigură că juruinţele lor de neascultare răzvrătită faţă de voia lui Dumnezeu urmează să fie anulate de juruinţa divină, că ei vor îndura mizerie şi moarte în Egipt (vezi v. 13).


26 De aceea, acum, după ce v-ați împlinit juruințele și v-ați înfăptuit făgăduințele, ascultați cuvântul Domnului, voi toți cei din Iuda care locuiți în țara Egiptului: „Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, și în toată țara Egiptului niciunul nu va zice: „Viu este Domnul Dumnezeu!”

Numele meu cel mare. Adică, Domnul (vezi Geneza 22,16; Exod 3,15; vezi comentariul la Ieremia 7,3). Numele lui Dumnezeu nu va mai fi chemat de apostaţi în toată ţara Egiptului pentru că ei nu-L respectaseră şi-L profanaseră, şi de asemenea pentru că vor pieri de tot (Ieremia 44,27).


27 Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău, și nu bine; și toți oamenii lui Iuda care sunt în țara Egiptului vor fi nimiciți de sabie și de foamete, până vor pieri de tot.
28 Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda. Dar toată rămășița lui Iuda, toți cei ce au venit să locuiască în țara Egiptului, vor vedea dacă se va împlini cuvântul Meu sau al lor.
29 Și iată, zice Domnul, un semn după care veți cunoaște că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să știți că vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastră.”
30 Așa vorbește Domnul: „Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâinile vrăjmașilor lui, în mâinilor celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, vrăjmașul său care voia să-l omoare.”

Faraon-Ofra. Acest împărat egiptean, cunoscut grecilor ca Apries, a domnit aproape douăzeci de ani (588-569 î.Hr.). Din cauza unei revolte a armatei a trebuit să cedeze tronul comandantului armatei Ahmose, mai bine cunoscut prin numele grecesc Atmosis (vezi Vol. II, p. 91). Tradiţia spune că, din cauză că Ieremia osândise felul lor de umblare, iudeii din Egipt au ucis cu pietre pe profet, deşi după alte tradiţii el a supravieţuit până la invazia lui Nebucadneţar în Egipt, şi a fost dus fie la Babilon, fie înapoi în Iudea, unde a murit de moarte naturală.

Comentariile lui Ellen G. White 28 PK 461