Geneza 33

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe. 2A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif. 3El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. 4Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns. 5Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” 6Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ; 7Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ. 8Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.” 9Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.” 10Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă. 11Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit. 12Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.” 13Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt mici şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri. 14Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.” 15Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!” 16În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir. 17Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot. 18La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii. 19Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita. 20Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel.