Geneza 24

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru. 2Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea; 3şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, 4ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.” 5Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?” 6Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo! 7Domnul Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu. 8Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.” 9Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri. 10Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. 11A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. 12Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam. 13Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. 14Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” 15Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. 16Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi. 17Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.” 18„Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea. 19După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.” 20A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui. 21Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. 22Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur. 23Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?” 24Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.” 25Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.” 26Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, 27zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.” 28Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate. 29Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. 30Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor, 31şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.” 32Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el. 33Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!”, a zis Laban. 34Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. 35Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari. 36Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are. 37Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc; 38ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.” 39Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.” 40Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu. 41Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.” 42Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac, 43iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta” 44şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!” 45Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!” 46Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele. 47Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini. 48Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. 49Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.” 50Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine. 51Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.” 52Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului. 53Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale. 54După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.” 55Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.” 56El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.” 57Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.” 58Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea. 59Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui. 60Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!” 61Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat. 62Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi”, căci locuia în ţara de miazăzi. 63Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. 64Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. 65Şi a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit. 66Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. 67Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.