Ezra 6

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Atunci împăratul Darius a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor, unde se puneau vistieriile în Babilon. 2Şi s-a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte: 3„În anul întâi al domniei împăratului Cirus, împăratul Cirus a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: „Casa să fie zidită iarăşi, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şaizeci de coţi, o lăţime de şaizeci de coţi, 4trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului. 5Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu.” 6Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii voştri de slujbă din Afarsac, care locuiţi dincolo de Râu, depărtaţi-vă de locul acesta. 7Lăsaţi să meargă înainte lucrările acestei Case a lui Dumnezeu; dregătorul iudeilor şi bătrânii iudeilor s-o zidească iarăşi pe locul unde era. 8Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrâni ai iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Râu, să fie plătite îndată oamenilor acestora ca să nu înceteze lucrul. 9Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viţei, berbeci şi miei, grâu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, la cerere, preoţilor din Ierusalim, zi de zi şi fără nicio lipsă, 10ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor şi să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui. 11Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bârnă, s-o ridice ca să fie spânzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într-o grămadă de gunoi. 12Dumnezeul care a pus să locuiască în locul acela Numele Lui să răstoarne pe orice împărat şi pe orice popor care ar întinde mâna să calce cuvântul meu ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Darius, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.” 13Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor de slujbă au împlinit întocmai porunca aceasta pe care le-a trimis-o împăratul Darius. 14Şi bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după prorociile prorocului Hagai şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel şi după porunca lui Cirus, lui Darius şi lui Artaxerxe, împăratul perşilor. 15Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei împăratului Darius. 16Copiii lui Israel, preoţii şi leviţii, şi ceilalţi fiii ai robiei au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu. 17Au adus pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel. 18Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe leviţi, după împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise. 19Fiii robiei au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii întâi. 20Preoţii şi leviţii se curăţaseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit paştile pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor, preoţii, şi pentru ei înşişi. 21Copiii lui Israel întorşi din robie au mâncat paştile împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia neamurilor ţării şi care s-au unit cu ei ca să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 22Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea Azimelor, căci Domnul îi înveselise făcând pe împăratul Asiriei să-i sprijine în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.