1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.

Un om (a mers) (engleză). Având în vedere că Aaron era cu trei ani mai în vârstă decât Moise (cap. 7,7) şi se pare că s-a născut înainte ca să intre în vigoare decretul regal, această expresie ebraică ar trebui redată un om se dusese. De aceea, decretul trebuie să fi fost dat aproximativ pe timpul când s-a născut Moise. Căsătoria părinţilor lui Moise probabil că a avut loc cu mai mult de un deceniu înainte ca acest decret fatal să se fi dat, deoarece, la data naşterii lui, Maria era destul de în vârstă pentru a juca rolul descris în versetele 4, 7 şi 8.

O fată a lui Levi. Deşi în uzanţa ebraică fiică poate să însemne în realitate nepoată, Iochebed era literal fiica lui Levi (vezi Exod 6,20; Numeri 26,59). Soţul ei era Amram, un fiu al lui Chehat (Exod 6,18) şi nepot al lui Levi (v.16). Deoarece Chehat a fost născut înainte ca Iacov să se fi mutat în Egipt (Geneza 46,11), probabil că Iochebed, sora lui Chehat, care s-a căsătorit cu Amram, fiul fratelui ei, s-a născut mult mai târziu (vezi Numeri 26,59). Cronologia rămânerii în Egipt (vezi comentariul pentru Exod 12,40) face necesară o astfel de concluzie deoarece Moise s-a născut la 135 de ani după intrarea lui Iacov în Egipt. Iochebed, mama lui Moise, trebuie să fie socotită, din cauza aceasta, un copil al bătrâneţilor tatălui ei.


2 Femeia aceasta a rămas însărcinată și a născut un fiu. A văzut că este frumos și l-a ascuns trei luni.

Un fiu. Moise a fost al treilea copil al lui Iochebed, pentru că Aaron era cu trei ani mai mare decât el (cap. 2,4).

Frumos. Încă de copilaş, Moise a dat pe faţă intelect pătrunzător, stabilitate emoţională, precum şi desăvârşire fizică, care au caracterizat anii lui de mai târziu. Toate acestea sunt cuprinse în cuvântul ebraic tradus frumos. Iochebed a văzut în aceste calităţi semnul aprobării divine, pe care ea l-a luat ca un semn că Dumnezeu a trasat o sarcină specială pentru el. După Fapte 7,20, el era, literal, frumos înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este redat în KJV ca excesiv de frumos. Desigur că Iochebed ar fi iubit şi ocrotit pe Moise chiar dacă n-ar fi fost un copil atât de frumos, pentru că adesea mamele consacră cea mai adâncă iubire a lor pentru copiii slabi şi bolnavi. Cu toate acestea, eforturile lui Iochebed de a păstra viaţa lui Moise sunt lăudate în Evrei 11,23 ca o faptă a credinţei şi aceasta înseamnă înştiinţare pentru ea că Dumnezeu îl hotărâse pentru un rol important şi de aceea avea să intervină pentru a-i păstra viaţa. Totuşi, aceasta nu confirmă neapărat o afirmaţie a istoricului evreu Iosephus (Antichităţi II, 9,3), că lui Amram îi fusese descoperit înainte de naşterea copilului că el va fi chemat să fie salvatorul lui Israel.


3 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaș de papură, pe care l-a uns cu lut și cu smoală; a pus copilul în el și l-a așezat între trestii, pe malul râului.

Un sicriaş. După ce sicriaşul fusese ascuns timp de trei luni, pentru unele motive necunoscute nouă, s-a părut practic imposibil să-l mai ţină ascuns. Crezând că Dumnezeu va interveni pentru păstrarea vieţii lui, mama lui a născocit un plan prin care să se poată supune faţă de litera poruncii regelui, şi totuşi să nu ia viaţa copilului. Ea avea să facă tot ce putea şi pentru rest să se încreadă în Dumnezeu.

Cele două cuvinte traduse sicriaş şi papură sunt amândouă egiptene şi împreună cu multe altele aflate în Pentateuc dovedesc că scriitorul era un îndeaproape cunoscător al limbii egiptene. Cuvântul tebah, sicriaş, era derivat din egipteanul tebet şi este folosit în Biblie numai aici şi în Geneza 6 şi 7, pentru arca lui Noe. Însemnând literal o cutie, el poate descrie orice recipient în formă de cutie.

Cuvântul gome, papură este din egipteanul qama. El indică planta papirus, renumită în vechime ca principal material din care era făcută vechea hârtie de scris. Planta papirus este o trestie viguroasă cu o tulpină triunghiulară, înaltă de 3-41/2 metri. Deşi obişnuită în Egipt, acolo ea nu se mai găseşte. Papirusul mai era întrebuinţat în scopuri de construcţie şi la facerea de vase uşoare pentru râu. Astfel de vase sunt zugrăvite pe multe monumente egiptene vechi şi poate că a asigurat lui Iochebed un model la facerea coşuleţului lui Moise.

Smoală. Acelaşi cuvânt ca şi cel folosit în Geneza 11,3 pentru asfalt sau bitum, care era importat în Egipt din regiunea Mării Moarte. La egipteni, ea era folosită pe scară largă la îmbălsămarea morţilor.

Între trestii. Suph, din egipteanul tjufi, însemnând trestie, este al doilea cuvânt în acest verset împrumutat din acea limbă. În apele stătătoare ale Nilului şi în întinderea mlăştinoasă unită cu el abundă tot felul de plante de apă. Scopul lui Iochebed, când a pus coşuleţul în desişul de trestii, a fost probabil de a-l preveni să fie dus de apă. Unii comentatori au sugerat că Iochebed cunoştea locul unde prinţesa egipteană obişnuia să vină şi l-a aşezat acolo cu speranţa că mila ei putea să fie stârnită la vederea copilaşului frumos şi neputincios (vezi PP 243).


4 Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.

Sora copilului. Adică Maria (vezi Geneza 15,20, 21; Numeri 12,1; DA 243). Se pare că ea a fost singura soră a lui Moise (Numeri 26,59).


5 Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; și fetele care o însoțeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriașul în mijlocul trestiilor și a trimis pe roaba ei să-l ia.

Fata lui Faraon. În tradiţia iudaică ea este numită Thermouthis, Merris sau Bithia. Diversitatea de nume şi lipsa lor din rapoartele egiptene fac ca tradiţia să fie fără valoare.

O deducţie rezonabilă din cronologia biblică întemeiată pe 1 Regi 6,1 şi alte declaraţii întemeiate (vezi GC 399) este că Exodul a avut loc aproximativ pe la jumătatea secolului al XV-lea î.Hr. Data aceasta duce la concluzia că Moise a crescut sub Thutmose I (1525-1508 î.Hr.), Thutmose II (1508-1504 î.Hr.) şi regina Hatshepsut (1504-1482 î.Hr.). Hatshepsut a fost o femeie remarcabilă. Ea fusese singurul copil legitim al lui Thutmose I şi era căsătorită cu fratele ei vitreg Thutmose Isus, pentru ca el să poată urma în mod legitim tatălui său la tron. Dar căsătoria legitimă a lui Thutmose II, ca şi aceea a tatălui său, din nou n-a adus un moştenitor de parte bărbătească. Când Thutmose II a murit, după o domnie de numai patru ani, preoţii lui Amen, printr-o lovitură neaşteptată, au încoronat un fiu nelegitim al lui Thutmose II, care la data aceea era doar un băiat şi servea în templu ca preot mai mic. Deoarece Thutmose III, aşa cum a fost cunoscut mai târziu, era prea tânăr să domnească, mătuşa sa Hatshepsut a activat ca regentă timp de 22 de ani. Domnia ei a fost o domnie paşnică. Ea a construit temple mari şi a ridicat obeliscuri înalte. Au fost trimise expediţii la Punt, probabil pe coasta Somaliei din Africa de răsărit, în scopuri comerciale, şi la Sinai şi Nubia la minele de cupru, fosfat de aluminiu şi aur. Ajutată de Senenmut, un puternic primministru, Hatshepsut a ocupat tronul timp de 22 de ani; apoi ea şi Senenmut dispar din raport. Urmând după ea, Thutmose III a şters numele ei de pe toate monumentele, în încercarea de a dezrădăcina amintirea ei din istoria Egiptului. Faptul acesta dă greutate presupunerii că el a îndepărtat-o de la tron şi că ea şi Senenmut au murit de moarte violentă.

Când s-a născut Moise, Hatshepsut era doar fiica lui Thutmose I. Naşterea lui Moise a avut loc cu mulţi ani înainte de căsătoria ei cu fratele ei vitreg, Thutmose II, şi cu mai bine de 20 de ani înainte ca ea să înceapă domnia ei personală, după moartea soţului ei.

Să se scalde. Îngerii au condus pe prinţesă acolo unde stătea culcat Moise (PP 243). Faptul ca o prinţesă să se scalde în apa liberă a râului, desigur că nu este conform cu obiceiurile Orientului mahomedan modern. Dar acesta era în armonie cu obiceiurile vechiului Egipt. O scenă de scaldă dintr-un vechi mormânt egiptean zugrăveşte o femeie egipteană de rang însoţită de patru femei slujnice. El mai concordă şi cu părerile din vechiul Egipt despre sfinţenia Nilului, şi despre faptul că apa lui împărtăşea rodnicie şi garanta o viaţă lungă. Acesta era motivul pentru care Nilul era venerat ca zeu.


6 L-a deschis și a văzut copilul: era un băiețaș care plângea. I-a fost milă de el și a zis: „Este un copil de al evreilor!”

Un copil al evreilor. După deschiderea coşuleţului, prinţesa a recunoscut în plânsul copilaşului un copil de-al evreilor. Mila faţă de copilul neajutorat şi simpatia pentru mama evreică necunoscută au îndemnat-o să-l salveze, adoptându-l ca fiind al ei. În comentariul despre cap. 1,22 s-a remarcat că edictul cel crud al regelui probabil că n-a rămas mult timp în vigoare. Întâmplarea descrisă aici poate că a contribuit la aducerea unei schimbări. Îndurerată de soarta tristă a copiilor evrei, fiica lui Faraon poate că l-a implorat pe tatăl ei să revoce edictul său criminal. Dacă aceasta este adevărat, Moise devenise deja mijlocul pasiv prin care au fost salvate vieţile nenumăraţilor copii evrei.


7 Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ți alăpteze copilul?”

O doică. Fără îndoială că totul fusese aranjat de mamă. Maria se găsea prin apropierea locului unde plutea Moise pentru a lua seama la soarta frăţiorului ei, şi fusese probabil instruită ce să spună în eventualitatea că vreun egiptean avea să găsească copilaşul. Acum aducea la îndeplinire instrucţiunile cu o admirabilă judecată şi tact. Ea a apărut pe scenă în momentul potrivit, nici prea devreme, nici prea târziu. Făcând aşa, ea n-a spus nici prea mult, nici prea puţin.


8 „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Și fata s-a dus și a chemat pe mama copilului.

Fata s-a dus. Credinţa şi abilitatea unei mame iubitoare şi tactul şi priceperea unei surori prudente au fost încununate de succes. Nu numai că a fost salvată viaţa lui Moise, ci el a fost şi readus în propriul leagăn şi la pieptul propriei mame. În felul acesta a fost luată o măsură de precauţie, ca el să poată primi de la ea acele prime impresii care sunt atât de puternic fixate în mintea unui copil.


9 Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti.” Femeia a luat copilul și l-a alăptat.

Îţi voi plăti. Deoarece copilaşul, un evreu, a fost pus într-un cămin evreiesc, trebuiau să fie luate măsuri pentru a clarifica presupusa legătură a lui Iochebed faţă de el ca doică. Pentru a arăta în mod clar că el devenise proprietatea fiicei lui Faraon, pentru a reduce la tăcere întrebările despre originea sa şi despre motivele pentru care este păstrat în viaţă şi pentru a închide gura informatorilor care ar fi dorit să-l vadă omorât, aşa cum erau alţi băieţi evrei, prinţesa a arătat plata pe care urma s-o plătească pentru îngrijirea dată lui.

Femeia a luat copilul. Este semnificativ că Iochebed nu este numită aici mama lui Moise, ci simplu femeia. Se pare că ea n-a trădat nici prin cuvânt şi nici prin fapte adevăratele simţăminte, nici n-a dezvăluit adevărata ei legătură faţă de copil. Ce stăpânire de sine trebuie să fi cerut acel moment de tensiune nu poate spune nici o limbă. Ea a luat copilul cum l-ar fi luat o străină, totuşi în inima ei era bucurie pasionată. Dacă ar fi fost mai puţin vigilentă doar pentru o clipă, tulburarea ar fi putut descoperi scopul urmărit de ea. Totul depindea de rămânerea ei calmă în cele mai grele împrejurări – dar iubirea poate să îndure toate lucrurile. Problema cea mare care stă la temelia oricărei slujiri nu este atât de mult una de intelect, cât de inimă, menţinută de puterea susţinătoare a lui Dumnezeu.


10 Copilul a crescut, și ea l-a adus fetei lui faraon; și el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”

Copilul a crescut. Iochebed salvase viaţa fiului ei transferând drepturile de mamă fiicei lui Faraon. Acum ea l-a primit înapoi, cu împrumut ca să zicem aşa, şi angajată ca o simplă doică pentru anii copilăriei lui. Ea a renunţat la el pentru a-l putea păstra, l-a pierdut ca să-l poată regăsi, s-a supus pentru a putea învinge. Timpul cât a fost copilul cu mama lui, nearătat în Biblie, ci dat de cei mai mulţi comentatori ca fiind de 2 sau 3 ani, a fost în realitate aproximativ de 12 ani (PP 244). În timpul acestor ani de copilărie au fost puse temeliile caracterului şi mai târziu ale experienţei religioase. Instruirea neglijată acum nu mai putea fi refăcută mai târziu. Viaţa lui Moise de mai târziu dovedeşte în mod clar că părinţii lui au folosit bine anii lăsaţi lor pentru educarea lui pe calea pe care trebuia să meargă.

Ea l-a adus. Mulţi comentatori şi-au exprimat părerea că mama lui Moise a dus la palat pe fiul ei din propria voinţă, de îndată ce a fost înţărcat, poate la vârsta de doi sau trei ani. După cum s-a observat mai sus, aceasta s-a întâmplat în realitate aproximativ la vârsta de 12 ani. Ideea că ea l-a predat în mod voluntar se întemeiază pe lipsa oricărei indicaţii că a fost obligată să renunţe la el. Numai dacă l-a dus la palat la o dată asupra căreia se căzuse mai dinainte de acord, dar a face aşa din propria iniţiativă s-ar părea a dovedi o ciudată lipsă de afecţiune maternă. Ar fi renunţat Iochebed la un fiu care îi era atât de drag, fără a i se cere să facă lucrul acesta? Trebuie că ea l-a păstrat atâta timp cât a putut. Predarea lui Moise la vârsta de 12 ani ar însemna că termenul de serviciu ca doică avea să expire o dată cu încheierea a ceea ce în general era considerat a fi perioada de copilărie (vezi PP 244).

Moise. Mosheh este comparabil cu egipteanul mes sau mesu, care înseamnă copil, fiu, cel născut din. În timpul dinastiei a optsprezecea, sub care s-a născut şi a fost educat Moise, se obişnuia să se aleagă pentru membrii familiei regale, nume arătându-i ca urmaşi ai zeilor. Nume ca Ahmose, Cel născut din (luna-zeu) Ah; Kamose, “Cel născut din (sufletul zeificat) Ka; Thutmose, “Cel născut din (zeul) Thoth; şi obişnuitul nume Ramose (mai târziu Ramses), Cel născut din (soarele-zeu) Ra au fost în viaţa de toate zilele adesea prescurtate la Mose. Cercetătorii egiptologi ar spune că fiica lui Faraon a dat copilului pe care l-a adoptat un nume asemănător cu Thutmose sau Ahmose, din care acea parte care se referea la zeitatea păgână a fost lepădată de Moise, când n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon (Evrei 11,24). De asemenea, se poate că ea a omis titlul oricărui zeu, dându-i în schimb, numai numele prescurtat de Mose, deoarece nu cunoştea nici ascendenţa lui pământească, nici nu putea pretinde ca, evreu fiind, să fie fiul unui zeu egiptean. Totuşi, este probabil că numele pe care l-a dat copilului era egiptean, deşi forma în care-l cunoaştem noi astăzi este ebraică.

L-am scos. Numele Mosheh înseamnă, literal, cel scos. El este forma de participiu şi are aceleaşi consoane ca verbul mashah, “a scoate. Deoarece numele egiptean Mose şi verbul ebraic mashah erau asemănătoare în sunet şi înrudite în înţeles, evreii poate că au transliterat pe Mose ca Mosheh. Astfel, ar fi conform cu declaraţia prinţesei egiptene, căci... l-am scos din ape. Această declaraţie înseamnă că ea l-a primit ca pe un dar pentru ea de la Nil, râul-zeu. În panteonul egiptean, Nilul a fost zeificat ca Hapi, deşi fluviul însuşi era cunoscut ca ’Itru, mai târziu simplu ’Iru. Pe acesta evreii l-au transliterat ca Yeor, şi cu o singură excepţie (Daniel 12,5-7), scriitorii biblici îl folosesc în mod exclusiv (49 ori) referindu-se la Nil şi afluenţii lui (vezi Geneza 41,1; Isaia 7,18; Ezechiel 29,3; Naum 3,8 etc.). La origine, numele lui Moise în limba egipteană poate că a fost Hapmose sau ’Irumose, care înseamnă cel născut din (ebr. scos din) Nil. Refuzând să fie numit fiul fiicei lui Faraon (Evrei 11,24), fireşte că el avea să înlăture referirea la o zeitate egipteană. Traducătorii LXX au redat numele lui prin Mouses. În lămurirea numelui său, Iosephus (Antichităţi II

9. 6) explică Mo ca nume egiptean pentru Nil, şi uses, ca nume egiptean pentru cineva scos sau salvat din el. Conform cu această explicaţie, Moise ar însemna atunci cel salvat din Nil, cel mai potrivit nume pentru cineva destinat să salveze pe poporul lui din ţara Nilului. Totuşi, nu este clar dacă explicaţia lui Iosephus se întemeiază pe fapte sau pe o închipuire dorită.


11 În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieșit pe la frații săi și a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre frații lui.

Moise crescând mare. Raportul sacru trece sub tăcere aproape 30 de ani din viaţa lui Moise. Următoarea întâmplare relatată este despre un incident care a avut loc când era în vârstă de 40 de ani (Fapte 7,23). Anii tinereţii lui au fost petrecuţi sub tutori regali, care i-au împărtăşit toată înţelepciunea egiptenilor (Fapte 7,22). O parte din educaţie el a primit-o de la preoţi şi o parte de la comandanţii militari. Aceasta era educaţia care se dădea de obicei unui prinţ regal. Deoarece Moise era puternic în cuvinte şi în fapte (Fapte 7,22), n-ar fi greşit a se presupune că el a condus importante expediţii militare în ţări străine (vezi PP 245). Totuşi, el n-a devenit un egiptean iubit. Înfăţişarea lui exterioară, îmbrăcămintea lui, vorbirea lui şi comportarea lui poate că au fost în totul egiptene, dar el a rămas evreu în caracter, religie şi credincioşie. Aceasta reiese clar din întâmplările narate în Exod 2,11-13 (vezi Evrei 11,24).

A ieşit. Moise ajunsese la acel stadiu al vieţii sale când a înţeles că trebuia să devină egiptean fără rezerve, sau să se alăture la poporul lui dispreţuit. Se pare că înainte de această ocazie el luase hotărârea să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu (Evrei 11,25) şi s-a considerat pe sine ca unealta aleasă pentru această sarcină (Fapte 7,23-25). În cele din urmă, el sa considerat pregătit să părăsească curtea cu plăcerile păcatului ei, să abandoneze perspectiva de succesiune la tron şi să păşească înainte cu îndrăzneală, să apere cauza poporului său apăsat (vezi PP 246, 247). Din Fapte 7,23 reiese clar că Moise a mers în ţinutul Goşen cu scopul de a studia situaţia şi a face planuri. Faptul că el renunţase la orice pretenţie la tronul Egiptului, arată că motivele lui nu erau egoiste. El a fost, mai degrabă, îndemnat de sincera iubire pentru poporul său şi ura pentru asupritorii lor, aspect subliniat de termenul fraţi, folosit de două ori în Exod 2,11.

A văzut pe un egiptean. Probabil că acesta a fost unul din isprăvniceii amintiţi în cap. 1,11 sau unul din supraveghetorii folosiţi de ei. Astfel de persoane sunt reprezentate pe monumentele egiptene ca înarmaţi cu lungi bastoane de lemn, pe care le foloseau fără reţineri lovindu-i pe cei leneşi. Fără îndoială că ei abuzau adesea de autoritatea lor şi că pedeapsa era aplicată pentru cea mai uşoară greşeală, sau pentru nici un fel de greşeală. Adesea autoritatea degenerează în tiranie şi apăsare crudă, şi ca un exemplu de astfel de abuz de putere acest incident a stârnit mânia lui Moise (Fapte 7,24).


12 S-a uitat în toate părțile și, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean și l-a ascuns în nisip.

A omorât pe egiptean. Văzând că nu era nimeni care să fie martor al faptei, el l-a ucis pe egiptean. Faptul că supraveghetorul a continuat să-l bată pe muncitorul evreu când Moise s-a apropiat, dovedeşte că slujbaşii mai mari în general aprobau astfel de abuzuri de autoritate din partea subalternilor lor. Acţiunea lui Moise nu poate fi trecută cu vederea, deşi a fost fără îndoială sugerată de indignare îndreptăţită. Cu toate că era un conducător militar şi un favorit al oştilor Egiptului (PP 245), lui îi lipseau anumite calităţi de conducere esenţiale pentru serviciul în cauza lui Dumnezeu (PP 247).


13 A ieșit și în ziua următoare; și iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce lovești pe semenul tău?”

În ziua următoare. Aceasta a fost a doua zi (Fapte 7,26). Moise a sperat că evreii vor accepta conducerea lui şi-l vor sprijini într-o revoltă generală împotriva egiptenilor (PP 246). Cu toate că bătrânilor lui Israel le fusese descoperit că Moise avea să fie eliberatorul lor (PP 245), ei n-au priceput (Fapte 7,25). Faptul că a petrecut mai mult de o zi printre poporul său sugerează că aceasta a fost mai mult decât o vizită ocazională. Întoarcerea sa prin apropierea incidentului sugerează că el a considerat că este timpul pentru revoltă.

Pentru ce loveşti? Bătaia la care Moise era martor în a doua vizită a lui printre poporul său era una în care a avut loc un schimb de lovituri, şi el a considerat de datoria lui să-i convingă pe cei doi bărbaţi să înceteze a se bate. Interpunându-se aici, desigur că Moise a făcut ce era drept.


14 Și omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare și judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori și pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut și a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”

Cine te-a pus pe tine mai mare? Acum n-a fost intervenţia lui, ci fapta sa de ieri care l-a expus pe Moise la mustrare. Nu există nici o asumare de autoritate judecătorească în simpla întrebare, De ce loveşti pe semenul tău?, numai dacă este legată de fapta din ziua precedentă. Violenţa dintr-o zi a făcut fără efect amabila stăruinţă din ziua următore. Influenţa spre bine pe care educaţia şi poziţia lui Moise l-ar fi putut face în stare s-o exercite asupra naţiunii sale, a fost pierdută tocmai prin fapta la care fusese îndemnat de simpatia lui pentru ei.

Moise s-a temut. Renunţând la supunerea sa faţă de Egipt prin fapta sa din ziua precedentă, pentru a fi acum lepădat de propriul său popor, Moise a ajuns într-o situaţie periculoasă. El era singur, fără prieteni.


15 Faraon a aflat ce se petrecuse și căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon și a locuit în țara Madian. A șezut lângă o fântână.

Faraon a aflat. Dacă identificarea fiicei lui faraon cu Hatshepsut este corectă, întâmplarea aceasta trebuie să fi avut loc în ultimii ani ai regenţei ei, când autoritatea nepotului ei crescuse şi la scurt timp înainte ca el s-o înlăture şi să urce pe tron în mod formal ca Thutmose III. Fapta lui Moise a fost corect interpretată la curte ca însemnând o sfidare pe faţă a Egiptului şi s-a bănuit că şi-a propus să se aşeze el însuşi pe tron (PP 247). Soarta naţiunii era în mod evident în joc, şi Moise a fost condamnat de îndată la moarte. Timp de 40 de ani, Hatshepsut îl susţinuse pe Moise la curte, poate în ciuda temerilor din partea altor membri ai familiei regale şi, prin aranjamentul ca el să urce pe tron, fără îndoială că s-a plănuit să se întărească controlul ei asupra naţiunii. Dispariţia ei bruscă din istorie aproximativ pe vremea aceasta se poate datora cunoscutului ei sprijin pentru Moise.

Moise a fugit. Fuga lui Moise desigur că n-a fost uşoară. Graniţa de răsărit a Egiptului era păzită de la Marea Mediterană până la golful de Suez, printr-un sistem de turnuri echipate cu oameni, fiecare în legătură cu celălalt. O istorisire egipteană asemănătoare cu fuga lui Moise, cea a lui Sinuhe, un curtean al regelui Amenemhet I, care, din motive necunoscute nouă, a presimţit la moartea regelui că propria viaţă era în pericol, şi în consecinţă a fugit în Siria, unde a petrecut mulţi ani ca exilat. El face o descriere vie a pericolelor în legătură cu trecerea frontierei. Ascunzându-se pentru câtva timp într-un tufiş, ca să nu-l vadă străjerul, el a traversat noaptea. Înaintând într-un deşert, ar fi pierit de sete, dacă nu l-ar fi găsit nişte asiatici care i-au dat să bea apă şi lapte fiert. Nu avem un raport despre greutăţile suferite de Moise în timpul fugii sale, dar nu este o greşeală a se presupune că aceasta a fost o experienţă chinuitoare pentru unul care până aici cunoscuse numai luxul vieţii de la curte şi nu făcuse cunoştinţă cu suferinţa.

Ţara Madian. Aceasta este o expresie oarecum vagă, deoarece madianiţii au fost nomazi. Aşezările lor principale pare să fi fost în partea de est a golfului Aqaba, unde au fost găsite cele mai vechi inscripţii ale lor. Dar, din când în când, ei au migrat spre nord până la hotarele Moabului (Geneza 36,35; Numeri 22,4.7) şi spre apus în peninsula Sinai, care se pare că a fost ţara Madian în care a fugit Moise (vezi Exod 3,1; PP 247).


16 Preotul din Madian avea șapte fete. Ele au venit să scoată apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.

Preotul din Madian. Madianţii erau descendenţi din Avraam prin Chetura (Geneza 25,1.2) şi pentru câtva timp se poate că au rămas închinători ai adevăratului Dumnezeu. Reuel, cel puţin, la care Moise şi-a făcut locuinţa sa (Exod 2,18.21) a fost un preot al adevăratului Dumnezeu (cap. 18,12.23; vezi PP 247).

Şapte fete. Aceasta nu este pentru prima oară în istoria biblică în care se află că femeile păşteau turmele tatălui lor. Rahela păzea oile tatălui ei Laban şi le adăpa (Geneza 29,9). O astfel de practică concordă cu simplitatea timpurilor şi popoarelor primitive şi n-ar fi privită ca ciudată în Arabia, nici chiar în zilele de azi.


17 Dar au venit păstorii și le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat și le-a adăpat turma.
18 Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceți așa de curând azi?”

Tatăl lor Reuel. Reuel înseamnă prietenul lui Dumnezeu şi implică monoteism. Traducerea KJV transliterează numele lui cu Raguel în Numeri 10,29, deşi ortografia ebraică nu se deosebeşte de forma dată aici. Reuel mai era cunoscut şi ca Ietro (Exod 3,1; etc.). Diferite alte personaje biblice au fost cunoscute prin două nume, ca Solomon, al cărui al doilea nume a fost Iedidia (2 Samuel 12,24.25).


19 Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor și chiar ne-a scos apă și a adăpat turma.”

Un egiptean ne-a scăpat. După cum s-ar părea, Moise nu-şi făcuse cunoscut naţionalitatea sa şi, deoarece purta un costum egiptean şi avea capul tuns ca un egiptean, fiicele lui Reuel l-au luat, în mod firesc, pe străinul prietenos drept un egiptean. Mirarea lui Reuel la întoarcerea lor mai devreme şi explicarea lor favorabilă că un egiptean le-a apărat de păstori este o dovadă clară că erau obişnuite cu un astfel de tratament aspru şi că tatăl lor nu era în situaţia de a le ocroti. Ca preot, se pare că el nu a avut o influenţă prea mare asupra păstorilor din regiune. Aceasta se poate să fi fost aşa din cauză că Reuel mai era încă un închinător al adevăratului Dumnezeu, cu toate că cei mai mulţi din tribul lui părăsiseră religia strămoşului lor Avraam, pentru a se închina la idoli.


20 Și el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce ați lăsat acolo pe omul acela! Chemați-l să mănânce pâine!”
21 Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiica sa Sefora.

Moise s-a hotărât. Moise fugise din Egipt fără un alt plan hotărât decât acela de a-şi salva viaţa şi acum era confruntat de problema practică de a-şi câştiga existenţa. Buna primire ospitalieră a lui Reuel, rezultat al ajutorului prietenesc al lui Moise de la fântână, a dus la un aranjament prin care Moise a intrat în slujba lui.

Sefora. Cu timpul, Sefora, una din cele şapte fiice ale lui Reuel, a devenit soţia lui Moise. Numele acesta, care înseamnă pasăre mai este încă purtat de multe femei din deşertul Arab.


22 Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherșom „căci”, a zis el, „locuiesc ca străin într-o țară străină.”

Gherşom. Însemnând exilare de la garash, “a goni sau a alunga. Moise a explicat numele referindu-se la faptul că el era un străin [ger] într-o ţară străină. Deşi îşi salvase viaţa, trăia în exil, şi şi-a exprimat simţământul său de singurătate şi umilire în punerea numelui întâiului său fiu.

Din nou s-au scurs mulţi ani trecuţi sub tăcere. Un fost prinţ al celei mai puternice case regale a timpului îşi petrecea zilele ca păstor. El schimbase palatul cu un cort, luxul Egiptului pentru viaţa deşertului Sinai, publicul cel numeros şi oştirea sa, pe o turmă de oi şi de capre. Ce schimbare! Totuşi, cei 40 de ani petrecuţi prin întinsele locuri ale deşertului au făcut din el un om pe care Dumnezeu l-a putut folosi la eliberarea poporului Său din Egipt. În timpul acestor ani, Moise a învăţat lecţii importante pentru a fi conducătorul unei naţiuni rebele. Calităţile dezvoltate de Moise în timpul acestor lungi ani de viaţă în deşert, singur cu Dumnezeu şi natura, au fost foarte preţioase şi au necesitat pe drept lunga singurătate şi umilire spre a le câştiga. Istoria lui de mai târziu dovedeşte că anii aceia n-au fost pierduţi, ci că el fusese elev sârguincios sub tutela lui Dumnezeu şi că absolvise acest curs cu cinste.


23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; și copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei și scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.

După multă vreme. Expresia aceasta acoperă o perioadă de vreo 40 de ani (Fapte 7,30).

Împăratul Egiptului a murit. Thutmose III de care fugise Moise a murit aproximativ pe la 1450 î.Hr., după o domnie de unul singur de 32 de ani, care fusese precedată de o coregenţă cu Hatshepsut ce este posibil să fi durat timp de 22 de ani.

Copiii lui Israel gemeau. Moartea lui Thutmose III n-a adus nici o uşurare a asupririi, ci se pare că a devenit chiar mai severă. Vechi documente egiptene descoperă că Thutmose III a fost urmat la tron de fiul său Amenhotep II, care s-a dovedit a fi un rege crud şi un cuceritor nemilos. La începutul domniei lui, el s-a întors dintr-o campanie asiatică cu şapte prinţi canaaniţi ca prizonieri. Navigând în susul Nilului spre capitala sa, Teba, a spânzurat pe şase dintre ei pe zidul oraşului, şi l-a dus pe al şaptelea în capitala nubiană, Nepata, unde a primit acelaşi tratament. Amenhotep II şi-a asigurat ascultarea supuşilor lui acasă şi în ţinuturile cucerite printr-o administraţie de teroare intenţionată. Caracterul lui, aşa cum este descoperit de rapoartele laice, corespunde bine cu acel al încăpăţânatului Faraon care a intensificat asuprirea izraeliţilor când a mijlocit Moise în favoarea lor pe timpul vărsării plăgilor.


24 Dumnezeu a auzit gemetele lor și Și-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.
25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel și a luat cunoștință de ei.

Dumnezeu a privit. Credincios legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeu şi-a adus aminte de poporul Lui asuprit. Pentru că ei au fost obiectul atenţiei Lui deosebite, Dumnezeu a intrat în acţiune într-un mod miraculos, ca să îndeplinească scopul Său milostiv cu privire la ei. Expresii omeneşti folosite pentru a descrie atitudinea şi faptele lui Dumnezeu pot să pară uneori nedemne de o fiinţă atotputernică, atotştiutoare şi veşnică. Totuşi, trebuie să fie amintit că nişte cuvinte mărginite dau, în cel mai bun caz, o zugrăvire nedesăvârşită a voinţei şi căilor Celui Nemărginit.

Comentariile lui Ellen G. White

1-25 PP 242-251; SR 106-110

2 PP 242

2-6 PP 243

6-8 SR 107

7,9 PP 243

8,9 AH 238

10 PP 244

11,12 PP 246

11-15 FE 342; SR 109

14-16,21 PP 247

23 1T 264

23-25 PP 251; SR 147