Eclesiastul 1

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. 3Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? 4Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare. 5Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri. 7Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. 8Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. 9Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. 11Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. 12Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! 15Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. 16Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 17Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. 18Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.