1 Iată poruncile, legile și rânduielile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăț să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire;

Poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice în aceeaşi ordine ca în cap. 5,31.


2 ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău și fiul fiului tău, toate legile și toate poruncile Lui pe care ți le dau, și să ai zile multe.

Să te temi de Domnul. Cuvântul ebraic a se teme înseamnă a sta cu teamă evlavioasă, a venera, a cinsti (vezi comentariul pentru cap. 4,10).


3 Ascultă-le, dar, Israele, și caută să le împlinești, ca să fii fericit și să vă înmulțiți mult, cum ți-a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi când ți-a făgăduit țara în care curge lapte și miere.

Înmulţiţi mult. Compară cu făgăduinţa lui Dumnezeu făcută patriarhilor (Geneza 12,2; 17,6; 22,17.18).


4 Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.

Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Literal, Iehova, Dumnezeul nostru, singurul Iehova (este). În contrast izbitor cu naţiunile din jur, care erau politeiste, evreii credeau într-un singur Dumnezeu adevărat. Această mărturisire de credinţă a fost lozinca neamului evreiesc timp de mai mult de 3000 de ani (vezi Marcu 12,29). Apostolul Pavel mărturiseşte acelaşi adevăr ca doctrină a creştinătăţii (1 Corinteni 8,4-6; Efeseni 4,4-6).

Înainte de descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, cel mai vechi manuscris ebraic existent din oricare parte a Vechiului Testament a fost papirusul Naş din primul secol al erei creştine, care conţine Decalogul şi Deutronom 6,4.5.


5 Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.

Să iubeşti. Cuvântul ebraic tradus aici iubeşte este un termen general care sugerează şi ideea de dorinţă, afecţiune, înclinaţie, o apropiere mai intimă între două suflete. Legătura credinciosului cu Dumnezeu este întemeiată pe iubire (1 Ioan 4,19) şi iubirea este principiul fundamental al legii Lui (Marcu 12,29.30). A iubi cu desăvârşire înseamnă a asculta din toată inima (Ioan 14,15; 15,10).

Inima ta. Creştinismul cere tot ceea ce un om este şi are – mintea, iubirea şi toată capacitatea lui de acţiune (1 Tesaloniceni 5,23). Cuvântul tradus aici inimă, la general, se referă la motive, afecţiune, simţăminte, dorinţe şi voinţă. Este izvorul acţiunii şi centrul gândirii şi simţirii (vezi Exod 31,6; 36,2; 2 Cronici 9,23; Eclesiast 2,23). Cuvântul tradus suflet înseamnă principiul de viaţă din om, viaţa, dar cuprinde şi poftele şi dorinţele lui trupeşti (vezi Numeri 21,5). El este redat poftă în Proverbe 23,2; Eclesiast 6,7.

Cuvântul tradus putere este de la un verb care înseamnă a înmulţi. Substantivul, ca aici, înseamnă belşug şi poate să se refere la lucrurile de care a avut parte un om în viaţa lui.


6 Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta.

În inima ta. Literal, pe inima ta (vezi cap. 11,18).


7 Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

Să le întipăreşti. Cuvântul tradus aici întipăreşti înseamnă a ascuţi, (vezi Deutronom 32,41; Psalmi 64,3; 140,3; Isaia 5,28). Apelul acesta este pentru a lămuri învăţături tăioase. Părinţii au răspunderea dificilă de a instrui zi de zi pe copiii lor cu privire la îndatorire şi scop.


8 Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntare între ochi.

Să le legi. Mai târziu, iudeii au aplicat acest cuvânt literal, purtând filacterii pe cap şi pe partea interioară a braţului stâng (vezi Exod 13,9).


9 Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.

Pe uşiori. În unele ţări orientale este astăzi un obicei de a scrie cuvinte de binecuvântare şi făgăduinţa dorită pe uşiorii uşii. Aceasta o fac musulmanii şi hinduşii, precum şi chinezii, mai ales în timpul anului nou.


10 Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în țara pe care a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că ți-o va da. Vei stăpâni cetăți mari și bune pe care nu tu le-ai zidit,
11 case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca și te vei sătura,
12 vezi să nu uiți pe Domnul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

Vezi. Versetele 10-12 rămân ca o avertizare pentru Israel când au intrat într-o ţară în care toate lucrurile bune ale vieţii se găseau din belşug. Ei nu trebuiau să fie atât de absorbiţi de bunurile lor noi, încât să-şi uite îndatoririle faţă de Dumnezeu. O dată cu înmulţirea bunurilor materiale există întotdeauna tendinţa de a uita pe Domnul, prin a cărui putere au venit.

Casa robiei. Literal, casa sclavului. Aici se face referire la fostul lor loc de şedere, Egiptul, ca la o casă.


13 Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujești, și pe Numele Lui să juri.

Să juri. Adică cineva să se lege printr-un jurământ. Cuvântul tradus astfel este din aceeaşi rădăcină cu numeralul şapte. Implicaţia este că atunci când un om jură, el se leagă de şapte ori, în sensul că ia asupra sa o obligaţie de care nimic nu-l poate elibera.


14 Să nu vă duceți după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru;

Alţi dumnezei. Porunca aceasta este în strânsă legătură cu v.13; ei nu trebuiau nici măcar să amintească numele altor zei (Exod 23,13; Iosua 23,7; Ieremia 5,7).


15 căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul Dumnezeul tău S-ar aprinde de mânie împotriva ta și te-ar nimici de pe fața pământului.

Un Dumnezeu gelos. Vezi Exod 20,5; 34,14; Deutronom 4,24. Rădăcina cuvântului tradus gelos înseamnă a deveni foarte colorat la faţă, adică de emoţii adânci, precum iubirea, zelul sau mânia. Prin însăşi natura Lui, Dumnezeu nu poate fi altfel; cum ar putea El să împartă afecţiunea poporului Său cu alţi zei (2 Corinteni 6,14-17)? Lumina şi întunericul nu pot fi împreună; pentru ca cineva să primească întunericul în suflet, trebuie ca întâi să alunge lumina.


16 Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-ați ispitit la Masa.

Ispitiţi. Literal, a încerca, a pune la încercare. Aici el nu are sensul modern de seducere, de atragere în păcat. Acelaşi cuvânt este folosit despre Dumnezeu ca probând, sau punând la încercare pe oameni pentru a-şi clădi caracterul şi a-şi întări credinţa şi loialitatea faţă de El (vezi Geneza 22,1; Exod 20,20; Deutronom 8,2.16; Daniel 1,14). Cuvântul englezesc încercare este din aceeaşi rădăcină latină ca şi cuvântul a ispiti. O perioadă de probă este o perioadă de încercare, sau probare. La Masa, Israel a inversat procesul şi în mod sfidător a pus pe Dumnezeu la încercare (Exod 17,2.7). Când Satana L-a provocat să sară de pe aripa templului, Hristos a citat din Deutronom 6,16 (Matei 4,7). Dacă Hristos ar fi fost de acord cu sugestia, ar fi dovedit încredere în sine şi nu credinţă. Încrederea în sine este contrafacerea credinţei.


17 Ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, poruncile Lui și legile Lui pe care vi le-a dat.
18 Să faci ce este plăcut și bine înaintea Domnului, ca să fii fericit și să intri în stăpânirea țării aceleia bune, pe care Domnul a jurat părinților tăi că ți-o va da,

Ca să fii fericit. Îndeplinirea cu credincioşie a îndatoririlor face posibil ca Dumnezeu să acorde binecuvântări suplimentare. Moise scoate tot mereu în evidenţă necesitatea credincioşiei neabătute faţă de Iehova.


19 după ce va izgoni pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta, cum a spus Domnul.

Toţi vrăjmaşii tăi. Adică toţi cei care s-au împotrivit ocupării ţării făgăduite. Prin refuzul lor continuu de a-L onora pe adevăratul Dumnezeu, ei ajunseseră vrăjmaşii Lui şi astfel ai poporului Său ales.


20 Când fiul tău te va întreba într-o zi: „Ce înseamnă învățăturile acestea, legile acestea și poruncile acestea, pe care vi le-a dat Domnul Dumnezeul nostru?”

Fiul tău te va întreba. Vezi Exod 13,14. Întotdeauna hotărârea lui Dumnezeu a fost că părinţii trebuie să-şi asume răspunderea de a-i instrui pe copiii lor cu privire la răspunderile faţă de El.


21 să răspunzi fiului tău: „Noi eram robi ai lui faraon în Egipt, și Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui cea puternică.
22 Domnul a făcut, sub ochii noștri, minuni și semne mari și nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui faraon și împotriva întregii lui case;
23 și ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în țara pe care jurase părinților noștri că ne-o va da.

Ne-a scos. Eliberarea lor miraculoasă din robia literală trebuia să fie mereu amintită ca dovadă a puterii lui Dumnezeu şi a pretenţiilor Sale asupra lor. Eliberarea din Egipt înseamnă şi eliberarea din păcat (vezi Romani 6,12-23; 8,21).


24 Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi și să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să fim întotdeauna fericiți și să ne țină în viață, cum face astăzi.

Ca să fim fericiţi. Tot ce cere Dumnezeu de la noi este spre propriul nostru bine. Restricţiile pe care le pune El sunt pentru ocrotirea noastră în faţa pericolelor spirituale care pot să nu fie vizibile. Un păstor nu trebuie să ridice un staul împrejurul oilor lui pentru a le împiedica să petreacă bine cu lupii, ci pentru ca el să le poată păstra în viaţă.

Să ne ţină în viaţă. Adică atât ca naţiune cât şi ca indivizi.


25 Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.”

Îndurarea Lui. Literal, dreptatea ne va fi (acordată). Ideea este că ascultarea de voia descoperită a lui Dumnezeu, în puterea pe care el ne-o dă (Romani 8,3.4; Galateni 2,20) este considerată de El ca şi când dreptatea ar fi a noastră. Omul este îndreptăţit numai prin credinţă (Romani 5,1), dar credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2,20).Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 296

4,5 PP 305, 373

5T 328

4-9 TM 140