1 Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea,

Vei intra, adică aşezat în Ţara Sfântă. Forma aceasta de exprimare a mai fost deja folosită de nenumărate ori (cap.17,14).


2 să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coș și să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.

Cele dintâi. Despre legea celor dintâi roade vezi Numeri 18,12; Deutronom 18,4) La locul. O parte din cele dintâi roade coapte trebuia să fie pusă într-un coş, adusă la sanctuar şi predată preotului de serviciu.


3 Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea și să-i spui: „Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în țara pe care Domnul a jurat părinților noștri că ne-o va da.”

Să te duci. Adică în timpul sărbătorii Cinzecimii (Exod 23,16). În anii de mai târziu, după intrarea în curtea Templului, unde aştepta preotul care slujea, închinătorii cântau Psalmi 122, şi apoi Psalmi 150 şi Psalmi 30,1. Cu mărturisirea de păcat şi o rugăciune de recunoştinţă, închinătorul avea să recunoască bunătatea lui Dumnezeu care a eliberat pe poporul Său din robia egipteană şi ia dat Ţara Făgăduinţei.


4 Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.

Înaintea altarului. Preotul legăna coşul şi-l punea înaintea Domnului, recunoscând proprietatea lui Iehova asupra ţării. Ceremonia aceasta trebuia să fie o ceremonie de bucurie în Domnul, ca Dătător al secerişului, păcii şi prosperităţii. Principiul de a da înapoi lui Dumnezeu o parte a binecuvântărilor primite de la El este un principiu spus de apostolul Pavel care să stimuleze pe creştini (1 Corinteni 16,2; 2 Corinteni 8,7-9).


5 Apoi să iei iarăși cuvântul și să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puțini inși și s-a așezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic și mare la număr.

Arameu... gata să piară. Literal, un arameu pribeag (RSV). Aceasta este o referire la originea umilă a naţiunii, la Rebeca şi Lea, care erau din Padan-Aram (Geneza 25,20), şi la Iacov care a petrecut acolo un număr de ani (Geneza 29-31). Laban, unchiul lui Iacov era numit ca sirian, literal arameul (Geneza 25,20; 28,5.6; 31,20.24). Expresia tradusă gata să piară, era folosită pentru animale care rătăceau şi se pierdeau (Deutronom 22,3; 1 Samuel 9,3.20) şi de asemenea pentru oameni pierduţi (Psalmi 119,176) şi în pericol de a pieri (Iov 6,18). Originea nomadă a lui Israel este chestiunea la care se referă Moise aici.

Pogorât în Egipt. Vezi Geneza 46,26; 47,4 pentru călătoria lor în Egipt şi pentru numărul lor cel mic din acel timp.

Un neam. Vezi Exod.1,7,9.12.20. Iacov este descris ca un sirian sau arameu în parte pentru îndelungata lui rămânere în Mesopotamia nordică, unde Avraam venise din Canaan (Geneza 11,31). Din acest mic început a ieşit o mare naţiune. Prezentarea celor dintâi roade comemora salvarea întâiului născut din Egipt.


6 Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit și ne-au supus la grea robie.

Ne-au chinuit. Binecuvântarea lui Dumnezeu care a pricinuit o aşa de mare creştere a lor, a devenit şi motiv de cruntă persecutare din partea Egiptenilor (Exod 1,9-14; compară cu Numeri 20,15).


7 Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.

Domnul ne-a auzit. Vezi Exod 2,23-25; 3,7-9; 4,31; Numeri 20,16).


8 Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.

Ne-a scos. Vezi cap. 4,34; 7,19; 16,3.


9 El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.

Locul acesta. Vezi cap. 1,1.5.

Lapte şi miere. Vezi Exod 3,8; Deutronom 6,3.


10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Să le pui. Adică să le dai preotului care avea să le prezintă Domnului (v.4).

Să te închini. Recunoaşterea milostivelor îndurări ale lui Dumnezeu este o parte vitală a închinării. Iehova este un Dumnezeu păstrător al legământului care îndeplineşte cu credincioşie făgăduinţele Sale. Poporul Său nu poate face altceva decât să-şi exprime aprecierea pentru credincioşia Sa. Literal, apleacă-te, adică prosternează-te (Geneza 37,10; Exod 11,8; Levitic 26,1; Isaia 60,14).


11 Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul Dumnezeul tău ție și casei tale.

Să te bucuri. Când se aduceau cele dintâi roade trebuia să fie sărbătoare şi bucurie. Nu numai cei ai familiei, ci şi leviţii, vecinii şi străinii, puteau să fie invitaţi să ia parte la darurile cerului (amintite în cap. 12,6.7; 16,10-12).


12 După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănânce și să se sature, în cetățile tale.

În anul al treilea. În anul al treilea trebuia să fie dată o zecime pentru săracii locali (vezi cap.14,28.29) ca adaos la aceea care se plătea mereu leviţilor. Dumnezeu n-a uitat pe cei mai puţini fericiţi şi poporul Lui trebuia să facă la fel.

Ei să mănânce. Legalistul şi moralistul pot spune despre cei săraci că suferă datorită propriilor defecte. Este adevărat, desigur, că nu toţi sunt atât de cu grijă, energici sau atenţi cum ar putea să fie. Dar, dacă sunt în nevoie, ei nu trebuie să fie trecuţi cu vederea din cauza aceasta. Dumnezeu a aşezat în mod special pe leviţi într-o poziţie de dependenţă faţă de fraţii lor, ca o provocare la generozitate pentru Israel.


13 Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfințit și l-am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.

Am scos. O atare mărturisire a îndatoririi îndeplinite avea să fie un privilegiu de fiecare an. Săracul şi levitul trebuiau să fie sprijiniţi. Aducătorul afirma că cerinţele lui Dumnezeu le îndeplinise pe deplin, că zecimea fusese în întregime plătită în armonie cu instrucţiunile Lui. Atâta timp cât zecimea rămânea într-un cămin particular, acel cămin era dator faţă de Dumnezeu. El nu putea binecuvânta căminul acela până ce nu datoria era plătită pe deplin.


14 N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuințare necurată și n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.

Timpul meu de jale. Probabil în legătură cu necurăţia ceremonială pentru morţi (vezi Levitic 7,20; 21,1; compară cu Osea 9,4). Diferite împrejurări puteau da naştere la necurăţie şi prin aceasta jalea făcea imposibil ca acea persoană să apară înaintea lui Dumnezeu cu veselie. Nu numai că persoana în cauză avea să fie necurată ceremonial, ci chiar şi lucrurile consacrate aveau să devină necurate dacă ea lua parte la ele în starea de necurat (vezi Deutronom 14,23-26).

Pentru vreo întrebuinţare necurată. Sau, în timp ce eram necurat (RSV). El nu avea să întrebuinţeze zecimea pentru vreo folosire necurată.

Cu prilejul unui mort. Sau, pentru cel mort (RSV). Din vremurile vechi, păgânii credeau că cei morţi putea fi făcuţi fericiţi prin darurile de hrană, sau alte lucruri de care se putea ca ei să aibă nevoie. Este vrednic de observat că religia iudaică nu numai că nu prevedea nimic pentru astfel de ritualuri, ci le excludea în mod specific. În ţările păgâne, obiceiul de a pune hrană în mormântul celui decedat, ca dar pentru sufletul lui (vezi Tobit 4,17; şi Eclesiast 30,18) mai este încă practicat, ca de exemplu în India şi China. Poate că cheltuielile de înmormântare erau mari şi ispita de a folosi

o parte din zecime pentru acoperirea acestor cheltuieli nu era neobişnuită.


15 Privește din Locașul Tău cel Sfânt, din ceruri, și binecuvântă pe poporul Tău, Israel, și țara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere.”

Priveşte. O cerere pentru privirea binevoitoare a lui Dumnezeu. Aceasta mai este şi o recunoaştere evlavioasă a înaltei poziţii a lui Dumnezeu, mult deasupra locuinţei oamenilor şi a faptului că toate binecuvântările sunt de la El. Compară cu cuvintele lui David înaintea adunării (1 Cronici 29,11-13). Vezi şi 2 Cronici 30,27; Isaia 63,15; Ieremia 25,30; Zaharia 2,13).

Binecuvântează. Cuvântul tradus astfel înseamnă a îngenunchea. Un substantiv derivat înseamnă genunchi, iar altul o binecuvântare. Expresia binecuvântează pe Dumnezeu prezintă descrierea închinării la Dumnezeu plecat pe genunchi.

Cum ai jurat. O plăcută recunoaştere a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de legământul Său şi a credincioşiei faţă de toate făgăduinţele Lui. Iehova nu este numai în măsură să îndeplinească făgăduinţele Lui, dar este imposibil ca El să greşească vreodată în desăvârşirea aducerii lor la îndeplinire (vezi ver.3, şi cap. 1,8; 6,3).


16 Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îți poruncește să împlinești legile și poruncile acestea; să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău.

Legile. Cuvintele diferite folosite în acest text cuprind toate cerinţele lui Dumnezeu faţă de poporul Său, nu numai cu privire la îndatoririle religioase, ci şi la cele civile şi sociale. Moise se referă la rămânerea lor în vale, în dreptul Bet-Peorului (cap. 3,29), unde a prezentat poporului toate legile care i-au fost descoperite lui la Horeb. Aici începe o mare însărcinare pentru tot poporul. Acesta este un monument de aducere aminte că au intrat în legături de legământ cu Dumnezeu şi că, făcând aşa, îşi asumaseră cele mai solemne obligaţii. Iar de partea Sa Iehova a promis să-i binecuvânteze.

Să le păzeşti şi să le împlineşti. Partea lor din legământul cel solemn. Aceasta este o chemare la sinceritatea vieţii cu privire la relaţiile legământului (vezi cap.4,6; 7,12).


17 Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui și vei asculta de glasul Lui.

Ai mărturisit. În ebraică, declaraţia astfel prezentată este foarte emfatică: Astăzi ai făcut pe Iehova să proclame că El este pentru tine Dumnezeul tău. Aceasta a fost împlinit de Israel, care asculta recitirea tuturor prescripţiilor legământului şi recunoştea obligaţia lor de a rămâne în ele.


18 Și, azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,

Domnul ţi-a mărturisit. Aceasta este o paralelă a expresiei emfatice din v.17. Ea spune, literal: Domnul a făcut să-ţi spună astăzi că pentru El tu eşti un popor care Îi aparţii, adică proprietatea Lui particulară.

Popor al Lui. Vezi Exod 19,5; 1 Petru 2,9. Acelaşi cuvânt ebraic tradus aici deosebit, apare şi în Exod.19,5; Deutronom 7,6. În 1 Cronici 29,3 cuvântul este tradus aurul şi argintul pe care-l am şi în Maleahi 3,17 comoară deosebită.

Cum ţi-am spus. Ambele părţi şi-au asumat obligaţii. Legământul era mutual şi făgăduinţa de la Sinai era condiţională (Exod 19,5-8; 24,3.7).


19 și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum ți-a spus.”

Întâietate. Vezi Deutronom 28,1 şi Geneza 17,1. Substantivul tradus aici întâietate este unul din numele lui Dumnezeu (vezi Geneza 14,18-20.22; Numeri 24,16; Deutronom 32,8; 2 Samuel 22,14; Psalmi 9,2; Isaia 14,14). În scop divin, numele Celui Prea Înalt este pus asupra poporului lui Dumnezeu (Numeri 6,27).

Măreţie. Cuvântul tradus astfel este din verbul a înfrumuseţa, a glorifica. Substantivul derivat înseamnă turban, îmbrăcămintea capului, la început un ornament. Pentru alte cazuri de traducere a aceluiaşi cuvânt, vezi Isaia 46,13; 62,3. Notează semnificaţia lăuntrică a acesteia aşa cum este exprimată de Hristos (Ioan 17,10) şi aplicaţia ei privind biserica de astăzi, aşa cum este comentată de apostolul Petru (1 Petru 2,9.10). Aşa se încheie aşa numita Carte a Legământului şi, o dată cu ea, cea de-a doua cuvântare a lui Moise.

Comentariile lui Ellen G. White

5 PP 526

8 6T 9

8-11 PP 526

11 MH 281

12 PP 530

17-19 PK 18; 6T 222

18,19 MH 283

19 DA 28; Ed 40