1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune,

Dacă se va ridica. De preferat, dacă se va ivi. Un profet. Literal, un purtător de cuvânt sau crainic. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă a grăi cu glas încet, a anunţa, a transmite o înştiinţare.

Un visător. Cuvintele ebraice folosite aici se referă la vise obişnuite (Isaia 29,8; Psalmi 126,1), la vise inspirate, ca acelea ale lui Iacov (Geneza 28,12), ale lui Iosif (Geneza 37,5-10), ale lui Nebucadneţar (Daniel 2,1-3), şi ale profeţilor falşi ca aici (Ieremia 23,25).

Semn. De la oth, care înseamnă semn, sau o minune împlinită spre a dovedi o solie inspirată şi spre a încuraja pe cei care mărturisesc despre ea ca să conlucreze cu credincioşie cu voinţa divină.

Minune. Literal, un simbol, semn, prevestire rea, sau act simbolic trimis ca semn al vreunui eveniment viitor. Aceasta se referă la o manifestare specială a puterii de către un profet adevărat (Exod 7,3; 11,9; Psalmi 105,5), sau de către un profet fals, ca aici.


2 și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți-a vorbit el zicând: „Haidem după alți dumnezei” – dumnezei pe care tu nu-i cunoști – „și să le slujim!”
3 să n-asculți cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.

Să n-asculţi. Împlinirea unui semn sau minuni nu trebuie să fie acceptată ca singura dovadă a pretenţiilor profetului. Solia lui trebui să fie în armonie cu adevărul descoperit mai înainte (Isaia 8,19.20). Poporul iudeu era înclinat să caute semne, chiar şi pe vremea lui Hristos (Ioan 6,30), şi pentru aceasta El i-a mustrat (Matei 12,38-45). Şi apostolul Pavel comentează asupra tendinţei oamenilor de a căuta semne (1 Corinteni 1,22).

Dumnezeu vă pune la încercare. Literal, Dumnezeu este Acela care vă pune la încercare (vezi cap. 8,2,16).

Iubiţi pe Domnul. Dumnezeu cere de la poporul Său iubire sinceră şi neîmpărţită (Deutronom 6,5; 30,20; Iosua 22,5; 23,11; Psalmi 31,23; Psalmi 56,6). Ascultarea care nu izvorăşte din iubire este fără valoare înaintea lui Dumnezeu.


4 Voi să mergeți după Domnul Dumnezeul vostru și de El să vă temeți; poruncile Lui să le păziți; de glasul Lui să ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți.

Să mergeţi. Aceasta este datoria de bază absolut obligatorie pentru fiecare credincios (Deutronom 6,13; 10,20; 11,13.22; Eclesiast 12,13.14; Mica 6,8). Ordinea cuvintelor ebraice este mult mai accentuată. Ea s-ar citi literal astfel, după Iehova Dumnezeul vostru să mergeţi, care înseamnă după El şi nu după altcineva. Părtăşia cu Dumnezeu adesea este numită ca o umblare (Geneza 5,24).

Poruncile Lui. Acestea constau din iubire exprimată în atitudini şi acţiuni faţă de Dumnezeu şi om (Levitic 19,18; Deutronom 6,5; 10,12; Mica 6,8), aşa cum a explicat Hristos mai târziu (Matei 5,43-45; 19,16-22; 22,36-40; vezi şi 1 Ioan 4,6-12).


5 Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din țara Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată de la calea în care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.

Pedepsit cu moartea. Vezi 2 Regi 10,19-27 şi 11,18 ca exemple de acţiune drastică în cazuri de idolatrie.

Să te abată de la calea. Sau te-a învăţat răzvrătire (RSV). Substantivul ebraic tradus aici abată este redat ca răzvrătiţi în Isaia 1,5; 59,13, abătut în Isaia 31,6, şi răzvrătire în Ieremia 28,16; 29,32.

Să scoţi răul. Literal, arde răul (vezi Numeri 11,3; Isaia 10,17; Ieremia 4,4; 7,20; 21,12; etc.).


6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți, te ațâță în taină, zicând: „Haidem și să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut,

Dacă fratele tău. Moise notează aici influenţa rudelor apropiate asupra vieţii spirituale (vezi Matei 10,37; Luca 14,26).

Soţia. Cea mai apropiată de bărbat pentru că sunt un trup (Geneza 2,24). Aceasta sugerează grija care ar trebui exercitată în alegerea unui tovarăş de viaţă. În vreme de criză, mai ales în timpul capitolelor finale ale marii lupte dintre bine şi rău, se poate să nu fie posibil să te încrezi nici chiar în cele mai apropiate rude, dacă ele nu ţin la credinţă (Mica 7,5-7; Matei 10,21).


7 dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă –

Dumnezeii popoarelor. Astăzi aceşti dumnezei sunt materialism, bogăţie, popularitate, politică, sport, modă, distracţii, etc.


8 să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți și să nu-l ascunzi.

Milă. Când interesele veşnice sunt în joc, trebuie să fie luate măsuri drastice. Bisturiul chirurgului poate fi dureros, totuşi el poate fi singurul mijloc de salvare a altor vieţi (cap. 7,16; 19,13.21; 25,12).


9 Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor;

Mâna ta. Martorul crimei, învinuitorul, trebuie să ia parte activă la executarea pedepsei. Scopul acestei prevederi era spre a înlătura acuzaţiile false întemeiate pe ură sau ceartă. Un individ avea să ezite să conducă execuţia unuia pe care-l ştia nevinovat.


10 să-l ucizi cu pietre și să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

Să-l ucizi cu pietre. Vezi Deutronom 17,5; 21,21; 22,21.24; Iosua 7,25. Literal, atacă-l (cu pietre). Deoarece Palestina este o ţară pietroasă, o cantitate suficientă avea să fie întotdeauna la îndemână.


11 Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă, și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.

Să audă şi să se teamă. Măsurile severe schiţate în versetele precedente au fost destinate spre a proteja biserica de idolatrie (vezi cap. 17,13; 19,20; 21,21). Dumnezeu avea să aibă oameni care să înţeleagă natura odioasă a idolatriei.


12 Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetățile pe care ți le-a dat ca locuință Domnul Dumnezeul tău:

Cetăţile. Ca în timpurile moderne, fără îndoială că atunci cetăţile tindeau să devină pepiniere ale crimei şi declinului spiritual.


13 „Niște oameni răi au ieșit din mijlocul tău și au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem și să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoști –

Oameni răi (în limba engleză, copiii lui Belial). Literal, fiii lui Belial, adică fiii răului, copiii răutăţii. Acelaşi cuvânt, Belial este redat în cap. 15,9, ca rău şi în 2 Samuel 20,5 şi Psalmi 18,3 ca vrăşmaşi, în Naum 1,11 ca răutăcioşi şi în Psalmi 41,8 ca rău.

Au ieşit. Adică, s-au folosit de legătura cu poporul lui Dumnezeu poate cu scopul de a înfiinţa o nouă organizaţie (1 Ioan 2,19). Cei care părăsesc biserica pentru a lucra în opoziţie cu ea, ar fi bine să-şi amintească faptul că separat de Hristos nu pot avea o viaţă spirituală şi nu pot face nimic pentru împărăţia cerurilor (Ioan 15,4,5).

Au amăgit. Mai degrabă i-a tras (RSV), adică, au făcut eforturi puternice spre a amăgi pe alţii. Acelaşi cuvânt este tradus abată în versetele 5 şi 10, sugerând efort intens.


14 să faci cercetări, să cauți și să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,

Să faci cercetări. Literal, cercetare, investigaţie, în ideea de a cere un răspuns (cap. 17,4; 19,18). El este folosit în Osea 10,12 de căutarea lui Dumnezeu. Să cauţi. Folosit despre investigaţie intensă şi amănunţită (Judecători 18,2; Psalmi 139,1;

Proverbe 25,2; Ieremia 31,37).

Întemeiat. Literal, real, verificat, stabilit după investigaţia cuvenită ( cap. 17,4).

Urâciunea. Folosită despre practici idolatre. Ca exemplu vezi Deutronom 17,4; 18,9; 20,18;

Ieremia 32,35).


15 atunci să treci prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimicești cu desăvârșire împreună cu tot ce va fi în ea și să-i treci chiar și vitele prin ascuțișul sabiei.

Ascuţişul săbiei. Literal, gura săbiei. Sabia este zugrăvită ca având o gură nesătulă (2 Samuel 2,26; 11,25).


16 Să strângi toată prada în mijlocul pieței și să arzi de tot cu foc cetatea și toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, și niciodată să nu fie zidită din nou.

Pieţei. Literal, locul deschis, adică piaţa cetăţii sau locul de târg. De obicei, aceasta era aşezată aproape de poarta cetăţii (Neemia 8,1,3,16; 2 Cronici 32,6) şi era folosită pentru adunări publice (2 Cronici 29,4; Ezra 10,9).

Să arzi cu foc. Tradus ca jertfă pentru arderea de tot în cap. 33,10 şi Psalmi 51,19. Aceasta înseamnă o jertfă care nu poate fi răscumpărată prin schimb, sau altă formă de plată pentru substituire (vezi Levitic 27,31).

Pentru totdeauna un morman. Un semn despre scârba lui Dumnezeu faţă de apostazie şi idolatrie (vezi Iosua 7,26; 8,28).


17 Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârșire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuțimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte și să te înmulțească, după cum a jurat lucrul acesta părinților tăi,

Blestemat Biserica de astăzi trebuie să vegheze pentru a nu fi întinată de diferite feluri de idolatrie, dintre care lăcomia este un exemplu (Coloseni 3,5; 2 Corinteni 9,5). Iuţimea. Literal, căldura de la verbul a arde (vezi Exod 22,24). El apare şi ca aprins (Judecători 6,39; 10,7).

Asculta. O temă repetată în Deutronom. Ea subliniază că în tabăra lui Dumnezeu nu există neutralitate (Matei 12,30). Astăzi biserica este necesar să se roage continuu pentru putere divină spre a păstra credincioşie absolută. Ia seama la îndemnul apostolului Petru pentru aceste zile de pe urmă (2 Petru 3,17.18), la cuvintele de avertizare ale lui Iuda (Iuda 17-25) şi la solia lui Hristos Însuşi de pe Muntele Măslinilor (Matei 24,11-13).


18 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi și făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.