Apocalipsa 16

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” 2Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. 3Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. 4Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. 5Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. 6Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.” 7Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” 8Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. 9Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. 10Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. 11Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor. 12Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. 13Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. 14Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – 15„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” – 16Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. 17Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” 18Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. 19Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. 20Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit. 21O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.