1 Ioas s-a făcut împărat în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Țibia, din Beer-Șeba.

Al şaptelea an al lui Iehu. Raportul domniei lui Ioas începe din nou cu formula obişnuită.


2 Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada.

Îndrumările. Vezi 2 Cronici 24,2.


3 Numai că înălțimile n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.

N-au încetat. Situaţia aceasta a continuat în timpul domniei lui Asa (1 Regi 15,14) şi Iosafat (1 Regi 22,43) şi cu siguranţă în timpul domniilor urmaşilor lor Ioram, Ahazia şi Atalia. Aceeaşi situaţie a continuat în timpul domniilor lui Amaţia (2 Regi 14,4), Azaria (cap. 15), Iotam (cap. 15,35) şi Ahaz (cap. 16,4). Nu a fost decât pe timpul lui Ezechia că înălţimile au fost în cele din urmă înlăturate (cap. 18,4). Dar după moartea lui, ele au fost restabilite din nou de către Manase (cap. 21,3). Astfel, în ciuda domniilor atâtor regi ai lui Iuda, închinarea pe înălţimi pare să fi continuat practic în decursul istoriei regatului de sud. Aceste înălţimi nu erau, în mod necesar, altare idolatre. Înainte de construirea templului de către Solomon, poporul obişnuia să aducă jertfe pe astfel de înălţime (1 Regi 3,2). Când Iosia a distrus aceste înălţimi, preoţilor care slujiseră mai înainte acolo nu li s-a îngăduit să se suie la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor (2 Regi 23,9). Pe timpul lui Manase, poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său (2 Cronici 33,17). Totuşi, multe din înălţimi trebuie că erau centre de corupţie şi închinare idolatră (vezi Levitic 26,30; Numeri 22,41; 33,52; 1 Regi 13,33; 2 Regi 17,29; 2 Cronici 14,3; 34,3.4).


4 Ioas a zis preoților: „Tot argintul închinat și adus în Casa Domnului, argintul ieșit la numărătoare, și anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după prețuirea făcută, și tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului,

Ioas a zis. Mişcarea de a restaura templul pare că a fost inaugurată nu de preotul Iehoiada, ci de împăratul Ioas. Pe acea vreme, Iehoiada era foarte bătrân (vezi cele despre cap. 11,4). Evident că vârstnicul nu mai poseda vigoarea de a provoca multe probleme care erau într-adevăr de mare importanţă, astfel că s-a lăsat ca împăratul să ia iniţiativa în restaurarea templului.

Tot argintul. Aici se face referire la trei feluri de daruri. 1. Lucruri închinate. Bani de la persoane care făcuseră juruinţe Domnului sau care I-au consacrat anumite animale sau obiecte (vezi Levitic 27,2-28); 2. Argintul ieşit la numărătoare. Adică, banii cu care era impus fiecare individ. Aceştia erau jumătate de siclu, fie că era sărac sau bogat (Exod 30, 13-15). 3. Argintul pe care-i spune cuiva inima. Acesta consta din daruri benevole.


5 preoții să-l ia fiecare de la cei pe care-i cunoaște și să-l întrebuințeze la dregerea Casei, oriunde se va găsi ceva de dres.”

De la cei. Adică, pentru ei înşişi. Ceea ce vrea să spună este că fiecare preot trebuia să ia banii de la cei pe care îi cunoştea. Evident că aceasta trebuia făcut nu numai în Ierusalim, ci pe tot cuprinsul ţării.

Să repare. Adică, preoţii trebuiau să supravegheze lucrarea.


6 Dar s-a întâmplat că, în al douăzeci și treilea an al împăratului Ioas, preoții încă nu dreseseră stricăciunile Casei.

Preoţii încă nu dreseseră. Poate că unele eforturi de reparare fuseseră făcute înainte ca Ioas să fi fost pe tron 23 de ani, dar, dacă era aşa, lucrarea a continuat numai cu jumătate de inimă şi puţin fusese adus la îndeplinire.


7 Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „Pentru ce n-ați dres stricăciunile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții voștri, ci să-l dați pentru dregerea stricăciunilor Casei.”

Pentru ce n-aţi dres? O mustrare a preoţilor pentru neglijarea datoriei nereuşind să completeze reparaţiile templului. Să nu mai luaţi argint. Ceea ce s-a întâmplat evident, era că preoţii primeau banii şi-i foloseau pentru ei înşişi. Acum împăratul a poruncit ca aceasta să se oprească, şi ca banii să fie predaţi

pentru scopul pentru care au fost destinaţi – repararea templului.


8 Preoții s-au învoit să nu mai ia argint de la popor și să nu mai fie însărcinați cu dregerea stricăciunilor Casei.

Preoţii s-au învoit. Treaba a fost luată integral din mâinile preoţilor necredincioşi. Ei şi-au dat consimţământul să nu mai încerce să adune fonduri pentru scopul acesta şi să lase lucrarea de reparat să fie condusă de alţii.


9 Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac și a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoții care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.

A luat o ladă. Aceasta s-a făcut la directiva împăratului (2 Cronici 24,8).

Lângă altar. Altarul arderilor de tot din curte. Conform cu 2 Cronici 24,8, aceasta a fost pusă afară la poarta Casei Domnului. Fie că acestea sunt două descrieri diferite ale aceluiaşi loc, sau lada a fost mutată în timpul parcursului colectelor.


10 Când vedeau că este mult argint în ladă, se suia logofătul împăratului cu marele preot, și strângeau și numărau argintul care se afla în Casa Domnului.

Logofătul împăratului. Acesta era un funcţionar important al curţii, care nu numai că avea grijă de corespondenţa împăratului (în engl. scrib, n.tr), ci probabil că administra şi vistieria împărătească. Sculpturile asiriene îi arată pe scribi făcând un raport despre prada adusă din cuceririle străine, deoarece scribul era direct răspunzător faţă de împărat.

Marele Preot. Acesta este pentru prima dată când este folosit acest titlu de pe timpul Exodului şi cuceririi (Levitic 21,10; Numeri 35,25; Iosua 20,6). Colaborarea marelui preot cu scribul împăratului la supravegherea fondurilor asigura un dublu control împotriva oricărei folosiri greşite.

Şi numărau. Ebraicul manah, în mod literal a socoti, a număra sau a stabili.


11 Încredințau argintul cântărit în mâinile celor însărcinați cu facerea lucrărilor în Casa Domnului. Și dădeau argintul acesta teslarilor și lucrătorilor care lucrau la Casa Domnului,

Cântărit. Ebraicul takan a estima, a măsura, aici probabil în sensul de a adeveri. Pe acea vreme, încă nu fuseseră introduse monedele şi metalele preţioase erau folosite în funcţie de greutate.


12 zidarilor și cioplitorilor de pietre, pentru cumpărarea lemnelor și pietrelor cioplite trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului și pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile Casei.
13 Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trâmbițe, niciun vas de aur sau de argint:

Nici un vas. În timpul lucrării de reparaţie a clădirii templului nici un ban nu a fost folosit pentru nici un alt scop, nici chiar pentru înlocuirea vaselor pentru slujbele templului. Când lucrarea a fost îndeplinită, surplusul a fost adus înaintea împăratului şi a marelui preot, care au dat instrucţiuni ca el să fie folosit pentru vasele de la Casa Domnului (2 Cronici 24,14). Nevoia de a procura lighene noi etc., a apărut din cauză că Atalia a folosit obiectele consacrate Casei Domnului pentru Baali. (2 Cronici 24,7).


14 ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuințeze pentru dregerea Casei Domnului.
15 Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.

Căci lucrau cinstit. Aceasta este o splendidă mărturie pentru caracterul celor aleşi pentru această importantă răspundere. Aceeaşi laudă este adusă şi acelora care au îndeplinit o lucrare de renovare asemănătoare, pe timpul lui Iosia (cap. 22,7). Acesta este un comentariu trist despre caracterul preoţilor care, prin lipsa lor de credincioşie, făcuseră acest pas necesar (vezi cap. 12,4-8).


16 Argintul jertfelor pentru vină și al jertfelor de ispășire nu era adus în Casa Domnului: ci era pentru preoți.

Argintul jertfelor pentru vină. (Vezi Levitic 5,15-18; Numeri 5,6-8). Conform cu legea lui Moise, fondurile acestea aparţineau de drept preoţilor şi au fost date lor. Când fonduri speciale au intrat pentru reparaţiile templului, preoţii nu au fost lipsiţi de darurile lor regulate, dar când alte fonduri erau aduse pentru alte scopuri, era întru totul nedrept a folosi incorect acele fonduri pentru propriile lor scopuri egoiste şi a împiedica astfel aducerea la îndeplinire a proiectelor vitale. Aceasta realizează reuşita cea mai mare care menţine cel mai mare grad de integritate, făcând posibilă încrederea şi dărnicia. Un astfel de curs procură suficiente mijloace spre a aduce la îndeplinire orice sarcină necesară.


17 Atunci Hazael, împăratul Siriei, s-a suit și s-a bătut împotriva Gatului și l-a cucerit. Hazael avea de gând să se suie împotriva Ierusalimului.

Atunci Hazael. Evenimentele amintite aici au avut loc nu mult după repararea templului care a început în al 23-lea an al domniei lui Ioas (v. 6), acelaşi an în care a a venit la tron Ioahaz în Israel (cap. 13,1). După moartea lui Iehoiada, Ioas a căzut în păcat, şi a adus asupra lui, năvălirea lui Hazael (2 Cronici 24,15-25).

Gat. O cetate filisteană, probabil, poate fi identificată cu modernul Araq el-Menshyeh, cam la 8 km nord-vest de Lachiş şi la vreo 25 km de Ascalon şi Marea Mediterană. Spre a ajunge la Gat, probabil că Hazael a venit pe drumul Bet-Şamului aproape de Iordan, la capătul de est al văii Izreel, prin vale, şi apoi spre câmpia de coastă pe drumul Dotanului şi apoi spre sud. Pentru a face un astfel de marş era necesar ca mai întâi să stăpânească asupra lui Israel. Aceasta s-a îndeplinit (cap. 13,3). Evident că Hazael n-a rămas mult timp stăpân la Gat, atât de departe de Siria, şi probabil că în curând s-a întors spre posesiunile filistene. Când Ozia a ajuns împărat în Iuda el a dărâmat zidul Gatului (2 Cronici 26,6).

Împotriva Ierusalimului. Când Hazael a ocupat Gatul, el se afla la numai 45 km de Ierusalim, şi cetatea se afla pe drumul unei potrivite căi de întoarcere spre Damasc. Probabil că aceasta a fost ocazia când oastea Siriei a venit în Iuda şi la Ierusalim şi au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului (2 Cronici 24,23). După moartea lui Iehoiada, împăratul lui Iuda şi căpeteniile lui au părăsit Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Astarteelor şi idolilor (2 Cronici 24,18). Când Zaharia, fiul lui Iehoiada, a protestat împotriva acestei nelegiuiri, ei l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului (2 Cronici 24,21), în acest timp Hazael a venit împotriva Ierusalimului unde a fost întâmpinat de o oaste foarte însemnată, dar a câştigat victoria cu un mic număr de oameni, pentru că poporul părăsiseră pe Domnul (2 Cronici 24,24).


18 Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, și anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram și de Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, ce închinase el însuși și tot aurul care se găsea în vistieriile Casei Domnului și casei împăratului. Și a trimis totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului.
19 Celelalte fapte ale lui Ioas și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
20 Slujitorii lui s-au răsculat, au făcut o uneltire și au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la coborâșul de la Sila.

Au lovit pe Ioas. Când sirienii au plecat, ei îl lăsaseră pe Ioas în mari suferinţe (2 Cronici 24,25), evident grav rănit. În timp ce Ioas era obligat să stea în pat, conspiratorii l-au ucis. Conspiraţia a fost în mod vădit în legătură cu apostazia împăratului şi josnica ucidere a lui Zaharia, fiul lui Iehoiada. Ioas datora viaţa şi tronul lui, credinciosului mare preot. A fost o faptă de josnică ingratitudine să ucidă pe fiul vindecătorului lui. Sentimentul contra lui Ioas a fost aşa de mare încât nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor (2 Cronici 24,25).

Milo. Acesta poate că a fost un loc fortificat într-o porţiune a vechii cetăţi iebusite cucerită de David. David a făcut o mare lucrare spre a întări această porţiune (2 Samuel. 5,9; 1 Cronici 11,8) şi principala fortificaţie a fost completată de Solomon (1 Regi 11,27). Probabil că Ioas zăcea în pat în această casă din Milo mai ales din motive de securitate.

Sila. Locul acesta n-a fost identificat.


21 Iozacar, fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, slujitorii lui, l-au lovit, și a murit. Apoi l-au îngropat cu părinții săi, în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.

Iozacar. Numit Zabad, fiul unei amonite (2 Cronici 24,26). Iozacar înseamnă: Iehova Şi-a adus aminte.

Iozabad. Numit fiul Şimritei, o femeie moabită (2 Cronici 24,26). Iozabad înseamnă Dumnezeu a dat. există o coincidenţă interesantă între numele acestor doi conspiratori şi ultimele cuvinte ale lui Zaharia, fiul lui Iehoiada, pronunţate când a fost ucis cu pietre la porunca lui Ioas, Domnul să vadă şi să judece! (2 Cronici 24,22), ceea ce înseamnă Fie ca Domnul să vadă şi să dea răzbunare. Împăratul Ioas n-a reuşit să-şi aducă aminte de bunătatea preotului Iehoiada faţă de el, dar Dumnezeu Şi-a adus aminte şi a adus răzbunarea.