1 În Samaria erau șaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor și îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:

Şaptezeci de fii. Deşi acest număr este mare, el n-ar fi imposibil într-o ţară unde era practicată poligamia. Dar cuvântul fii este folosit aici în obişnuitul sens ebraic al termenului urmaşi. Ahab murise de 12 ani şi a lăsat un mare număr de urmaşi.

Iehu a scris scrisori. Iehu n-a fost numai curajos, ci şi ingenios. În situaţia în care se afla, el trebuia să folosească nu numai forţa, ci şi viclenia. În momentul în care avea cu el la Izreel numai o mică forţă de bărbaţi, partea principală a oştirii fiind lăsată la Ramot-Galaad. Nu este spus care ar fi rezultatul dacă Iehu însuşi ar fi pogorât la Samaria, capitala unde locuia majoritatea urmaţilor lui Ahab. Oamenii aceştia, singuri, împreună cu susţinătorii lor ar fi fost numai îndeajuns să învingă pe noul rege cu garda lui prezentă. Astfel că Iehu dorea mai întâi să afle înclinaţiile bărbaţilor conducători din capitală, scriindu-le scrisori mai înainte de a face o vizită personală. Pentru Izreel, LXX-a redă Samaria. Se pare că sensul textului cere această citire. Iehu era deja în Izreel, şi se pare nu avea nici un rost trimiterea de scrisori către conducătorii acelei cetăţi. Desigur că există şi posibilitatea ca prinţii din Izreel să fie în Samaria cu vreo misiune şi de aceea erau cuprinşi în adresare. Deoarece Izreel era o cetate regală, prinţii ei aveau să fie cuvenit socotiţi printre cei chemaţi să înscăuneze pe noul rege.

Pentru comentarea problemelor etice cuprinse în multe din faptele celor chemaţi de Dumnezeu să stârpească apostazia, vezi la p. 199 – nota adiţională asupra cap. 6 din Iosua.

Îngrijitorilor. Ebraicul ha’omenim, părinţi vitregi. Cuvântul se întâlneşte în Numeri 11,12 şi Isaia 49,23 unde este tradus ca doică. Ei erau din nobilii lui Israel care acţionau ca paznici (îngrijitori) asupra membrilor familiei regale şi căutau ca ei să primească o educaţie potrivită şi care aveau să dea socoteală pentru comportarea paznicilor lor.


2 „Acum, când veți primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele și caii, o cetate întărită și arme –

Carele şi caii. Iehu prezenta o provocare celor din Samaria de la care se putea aştepta să-şi lege soarta lor de copiii lui Ioram şi casa lui Ahab. Deoarece erau bine echipaţi cu arme şi ocrotiţi de fortificaţii puternice şi deoarece era numai de aşteptat că ei vor lupta spre a susţine casa lui Ahab, atunci, să primească provocarea. Iehu era bine cunoscut de ei ca unul dintre cei mai bravi şi mai capabili generali şi el avea sub comanda lui pe cei mai buni oameni ai naţiunii. Dacă ei doreau să se lupte cu el, s-o facă.


3 vedeți care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa stăpânului vostru!”

Vedeţi care… este cel mai bun. Aceasta este exact ceea ce aceşti oameni era de aşteptat să facă. Deoarece Ioram fusese ucis, nobilii care erau îngrijitorii prinţilor aveau să aleagă în mod natural un urmaş la tron. Iehu exprimă impresia că exact aceasta este ceea ce aşteaptă ca ei să facă şi că aceasta este situaţia pe care el este pregătit s-o întâmpine.


4 Ei s-au temut foarte mult și au zis: „Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă; cum îi vom sta noi împotrivă?”

S-au temut foarte mult. Acesta este efectul pe care Iehu căuta să-l producă şi de aceea a scris scrisoarea pe care a scris-o. El nu dorea război şi nici nu-i îndemna să opună rezistenţă. Mai degrabă, el încerca să strecoare teroare în inimile lor şi să-i aducă de partea lui fără a folosi forţa.

Cum îi vom sta noi împotrivă? Era o întrebare bună – dacă împăraţii lui Israel şi Iuda căzuseră înaintea puterii lui Iehu, cum ar putea rezista nobilii? Iehu, cunoscând temperamentul acestor oameni, a raţionat că ei nu vor avea curajul să lupte. Poate că luxul şi lăcomia lor (vezi Isaia 28,1-7; Osea 7,1-6; Amos 6,4-6; Mica 2,2; 7,2-6) i-a făcut să-şi piardă curajul pentru luptă. Soldatul îndrăzneţ şi capabil folosea discernământul lui tot aşa de bine ca şi sabia lui.


5 Și căpetenia casei împărătești, căpetenia cetății, bătrânii și îngrijitorii copiilor au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.”
6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare în care spunea: „Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, și veniți la mine mâine la ceasul acesta, la Izreel.” Și cei șaptezeci de fii ai împăratului erau la mai marii cetății, care-i creșteau.

Dacă sunteţi ai mei. Dacă aceşti oameni erau cu Iehu, li se cere să o dovedească nu numai prin cuvinte, ci cu fapte.

Mâine la ceasul acesta. Iehu era un om care făcea treaba cu repeziciune. Ei aveau 24 de ore în care că execute ordinele lui. Izreel se afla cam la 35 km de Samaria. De aceea era tocmai suficient timp să se ducă soliile încoace şi încolo spre a omorî pe tineri şi a aduce capetele lor la Izreel.

Fiii împăratului. Unii dintre urmaşii casei regale erau fiii lui Ioram, alţii erau nepoţi – vreunul din ei care ar fi putut avea pretenţie la tron.


7 Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului și au tăiat pe acești șaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coșuri și le-au trimis lui Iehu, la Izreel.

Le-au pus capetele. Decapitarea este obişnuită în Orient. Capetele prinţilor puteau fi uşor recunoscute şi uşor transportate. În felul acesta, ei aveau să prezinte lui Iehu dovada pozitivă că poruncile lui au fost îndeplinite şi că nu era nici o încercare de trădare.


8 Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Și el a zis: „Faceți-le două grămezi la intrarea porții, până dimineață.”

La intrarea porţii. Capetele celor executaţi adesea sunt expuse public chiar şi azi în ţările orientale. Sculpturile asiriene adesea arată grămezi de capete la porţile cetăţilor. Obiectivul unor astfel de practici era, desigur, să provoace spaimă în inimile oricui care ar putea gândi să reziste.


9 Dimineața a ieșit; și, venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteți fără vină! Eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am omorât; dar cine a lovit pe toți aceștia?

Voi sunteţi fără vină. Bărbaţii din Izreel erau nevinovaţi de uciderea vreunui urmaş al lui Ahab, şi Iehu i-a declarat public ca atare. El a mărturisit sincer că el a fost cel care a conspirat împotriva stăpânului său, regele, şi că el l-a ucis. Dar el a ţinut să precizeze că el nu era singur în ceea ce se întâmpla – tot ceea ce el făcuse trebuia să fie punctul de plecare a ceva la care acum mulţi luau parte. În timp ce Iehu se afla la Izreel, bărbaţii conducători din Samaria condamnaseră la moarte pe toţi urmaşii regali; de aici înainte ei erau acum participanţi împreună cu el în acţiunea de a curăţa ţara de toată familia lui Ahab.


10 Să știți, dar, că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlinește ce a spus prin robul Său Ilie.”

Cuvântul Domnului. Prin proorocul Ilie, Domnul a prezis completa cădere a lui Ahab şi a casei lui (1 Regi 21,19.21.29). Iehu se prezenta pe sine ca executor al hotărârilor lui Dumnezeu. Şi într-adevăr că el şi era. Dar raportul descoperă că el era şi egoist, impetuos, nemilos şi crud. Faptul că Iehu a fost folosit de cer pentru o misiune specială nu atrage nici o sancţiune asupra tuturor faptelor vieţii lui. Pentru fapta lui de a executa judecata asupra casei lui Ahab el a primit poruncă divină (2 Regi 10,30).


11 Și Iehu a lovit pe toți cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toți mai marii lui, pe prietenii și pe preoții lui, și n-a lăsat să scape niciunul.

A lovit pe toţi cei ce mai rămăseseră. Referinţa nu este la trecut, ci la o nouă campanie de măcel. Simţindu-se în siguranţă în poziţia lui, Iehu a continuat acum să nimicească pe toţi acei care avuseseră vreo legătură cu casa lui Ahab, fie apropiată sau îndepărtată.

Pe mai marii lui. Toţi înalţii funcţionari de la curte şi toţi cei mai puternici şi influenţi partizani ai coroanei de pe tot cuprinsul ţării.

Pe prieteni. (în engl. Kinsfolks – rude n.tr.). Mai de grabă pe prietenii sau cunoştinţele de familie.


12 Apoi s-a sculat și a plecat la Samaria. Când a ajuns la coliba de întâlnire a unor ciobani, pe drum,

Coliba de întâlnire a unor ciobani. Ebraicul beth’eqed horo’im casa de legătură a ciobanilor. Probabil că beth’eqed ar trebui să fie redat ca un nume propriu, Beth’eked, şi ultimul cuvânt tradus a ciobanilor (vezi RVS). Locul probabil că trebuie să fie identificat cu Beth-Ahad al Eusebiu şi Ieronim şi cu modernul Beit Qad, la aproximativ 3 mile (4,8 km) de la est spre nord de en-Gannim (Jenîn). Acesta probabil că a fost un obişnuit loc de întâlnire al ciobanilor de prin împrejurimi.


13 Iehu a dat peste frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: „Cine sunteți voi?” Ei au răspuns: „Suntem frații lui Ahazia și ne coborâm să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei.”

Fraţii lui Ahazia. Nu adevăraţii fraţi ai regelui, pentru că aceştia fuseseră omorâţi de arabi înainte ca Ahazia să se urce pe tron (2 Cronici 21,17; 22,1), ci fiii fraţilor lui, aşa cum se arată lămurit în 2 Cronici 22,8.

Ne pogorâm să urăm de bine. Sinceritatea răspunsului dat de aceşti oameni arată că ei încă nu auziseră nimic despre evenimentele care avuseseră loc la Izreel sau Samaria. Aceasta dovedeşte repeziciunea cu care Iehu a dus la îndeplinire măsurile sale împotriva tronului. Se pare că au fost, pe acea vreme, strânse legături între familiile regale din Iuda şi Israel pentru a fi făcute astfel de vizite reciproce. Probabil că ei au auzit că Ioram se vindecase de rănile lui şi că o vizită prietenească era cuvenită din partea rudelor lui din casa regală a lui Iuda.


14 Iehu a zis: „Prindeți-i de vii.” Și i-au prins de vii și i-au tăiat în număr de patruzeci și doi, la fântâna colibei de întâlnire. Iehu n-a lăsat să scape niciunul.

Prindeţi-i de vii. Pentru ce a fost dat ordinul ca mai întâi să fie prinşi de vii înainte de a fi ucişi nu este lămurit. Se poate că atunci când au auzit de revoluţie şi de măcelul lui Iehu asupra familiei regale din Israel, ei au făcut vreun efort de rezistenţă şi apoi au fost condamnaţi la moarte. Prin Atalia, mama lui Ahazia, şi fiică a lui Ahab şi Izabela, aceşti prinţi din Iuda erau înrudiţi cu casa regală din Israel, astfel că au fost incluşi în urmaşii lui Ahab, despre care Ilie profetizase că aveau să piară (1 Regi 21,21).


15 Plecând de acolo, a întâlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate și i-a zis: „Inima ta este tot așa de curată, cum este inima mea față de a ta?” Și Ionadab a răspuns: „Este.” „Dacă este”, a zis Iehu, „dă-mi mâna.” Ionadab i-a dat mâna. Și Iehu l-a suit la el în car

Ionadab. Când Iehu şi-a făcut plecare de la Beth-eked, el s-a întâlnit cu Ionadab, care, după câte se pare, se afla în drum să-l vadă pe el. Ionadab este fiul lui Recab amintit în Ieremia 35,6-10 care a poruncit urmaşilor lui să trăiască o viaţă abstinentă, nebând vin, nezidind case, nesădind vii sau neînsămânţând ogoare. Ei trebuiau să locuiască în corturi. Recab aparţinea tribului cheniţilor (2 Cron. 2,55), unul dintre cele mai vechi popoare ale Palestinei (Geneza 15,19). Socrul lui Moise din Madian era un chenit (Judecători 1,16), şi tot aşa era şi Heber de pe vremea judecătorilor, care locuia în Galileea (Judecători 4,11.17). Când Israel a intrat în Palestina, cheniţii s-au aşezat în pustia lui Iuda (Judecători 1,16). Pe timpul lui Saul se aflau cheniţi care locuiau printre amaleciţi, dar ei au fost cruţaţi de Saul, datorită amabilităţii lor dovedite faţă de Israel pe vremea Exodului (1 Samuel 15,6). Recabiţii au rămas nomazi permanenţi, având obiceiuri mai mult asemănătoare cu ale arabilor. Se pare că Ionadab, conducătorul lor, a simpatizat mult cu Iehu şi a dorit să dea sprijinul lui noului regim.

Inima ta este… curată? Ceea ce voia Iehu să spună, era: este inima ta faţă de mine tot aşa cum este a mea faţă de tine? evident că Iehu era bine intenţionat faţă de Ionadab şi dorea prietenia şi sprijinul lui. Acest conducător riguros era probabil foarte nemulţumit de căile cele păcătoase ale curţii israelite şi bucuros a acordat sprijinul lui noului regim.

Dă-mi mâna. Cât priveşte semnificaţia dării mâinii, ca act al credincioşiei vezi la Ezechiel 17,18. În 1 Cronici 29,24, expresia ebraică şi-a dat mâna care poate fi tradusă aşa în mod literal este redată s-au supus pe ei înşişi.

La el în car. Ca semn al favorii şi stimei deosebite, Iehu ar fi fost foarte fericit să aibă sprijinul acestui influent ascet care trebuie să fi fost un bărbat de un oarecare renume în împărăţie, în acea vreme.


16 și a zis: „Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul.” L-a luat astfel în carul său.

Vei vedea râvna mea. Un om a cărui inima este consacrată cu adevărat Domnului nu este nevoie să facă atâta caz de zelul lui exterior. Zelul manifestat de Iehu poate să fi fost sporit cu dorinţa de avansare a propriilor lui interese.


17 Când a ajuns Iehu la Samaria, a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria și i-a nimicit cu desăvârșire, după cuvântul pe care-l spusese lui Ilie, Domnul.

După cuvântul. Ceea ce a făcut Iehu era ceea ce prezisese Domnul (1 Regi 21,21.22). Dar în mod vădit că el a mers mai departe de ceea ce ceruse Domnul, în străduinţa lui de a elimina orice opoziţie posibilă, pentru că mai târziu, Domnul a declarat că El plănuia să pedepsească casa lui Iehu, pentru sângele vărsat la Izreel (Osea 1,4).


18 Apoi a strâns tot poporul și le-a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.

Tot poporul. Acesta este un indiciu că, în ciuda reformelor lui Ilie şi Elisei, închinarea la Baal avea încă o mare influenţă asupra naţiunii pentru că poporul a fost adunat după câte se pare, cu scopul unei mari sărbători în cinstea lui Baal.


19 Acum, chemați la mine pe toți prorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.” Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toți slujitorii lui Baal.

Toţi proorocii lui Baal. Aceasta este o nouă dovadă că, închinarea lui Baal era departe de a fi stârpită din ţara lui Israel. Baal mai avea încă mulţi urmaşi devotaţi, prooroci şi preoţi, cât şi închinători în popor.

Să aduc o mare jertfă. Dacă viclenia şi înşelătoria puteau să realizeze scopul lui, el a folosit astfel de planuri fără scrupule. Antipatia lui faţă de Baal se putea să nu fi izvorât în aşa măsură din consacrarea faţă de Dumnezeu. Cei devotaţi religiilor false adesea sunt amarnic încleştaţi unii împotriva altora. În timpul vieţii lui Ahab şi Izabela şi în timpul cât Iehu a slujit lui Ioram, nu există nici un raport despre convingerile adânci pe care le-a avut Iehu în materie de religie, nici în favoarea lui Iehova şi nici împotriva lui Baal. Nu mai devreme de nimicirea casei lui Ahab şi când nu mai era nici un pericol în sfidarea lui Baal, numai atunci a luat Iehu poziţie împotriva religiei Izabelei.

Cu viclenie. Aceasta a fost o înşelătorie ingenioasă spre atingerea ţintei lui. Datorită acestui şiretlic, cu dibăcie plănuit mai dinainte, Iehu a socotit ca, printr-o singură acţiune îndrăzneaţă şi dramatică să nimicească religia lui Baal din Israel. Din nefericire, aceasta era mult mai adânc înrădăcinată decât credea el.


20 El a zis: „Vestiți o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Și au vestit-o.

Vestiţi o sărbătoare. În mod literal sfinţiţi-o adunare solemnă compară cu expresia vestiţi un post (Ioel 1,14). Iehu a folosit un limbaj asemănător cu cel folosit pentru chemarea la cele mai solemne sărbători pentru Iehova (vezi Levitic 23,36; Numeri 29,35; Deuteronom 16,8).


21 A trimis soli în tot Israelul. Și au venit toți slujitorii lui Baal; n-a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal, așa încât templul lui Baal s-a umplut de la un capăt până la celălalt.

De la un capăt la celălalt. Aceasta avea să cuprindă nu numai clădirea propriu-zisă, ci şi curtea dimprejur. Vastele curţi ale templelor Orientului antic puteau cuprinde un mare număr de oameni.


22 Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veșmintele: „Scoate veșminte pentru toți slujitorii lui Baal.” Și omul acela a scos veșminte pentru ei.

Veşminte. Acestea erau haine şi căciuli de in alb. Probabil că erau diferite feluri de veşminte pentru diferitele clase de închinători. Purtarea acestor îmbrăcăminte sacre aveau să deosebească pe indivizi ca aderenţi ai lui Baal.


23 Atunci Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, și a zis slujitorilor lui Baal: „Căutați și vedeți să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de ai lui Baal.”

Ionadab. Vezi cele despre v. 15. Probabil că Ionadab era cunoscut pentru ura sa faţă de Baal şi recunoscut pentru zelul lui în favoarea curatei şi simplei închinări aduse lui Iehova.

Slujitori ai Domnului. Aceasta nu avea să ducă la suspiciune cu privire la intenţiile lui Iehu, deoarece prezenţa persoanelor aparţinând altor culte religioase avea să fie privită de închinătorii lui Baal ca o profanare a riturilor lor.


24 Și au intrat să aducă jertfe și arderi de tot. Iehu pusese afară optzeci de oameni și le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care-i dau pe mâna voastră va răspunde de viața lui cu a sa.”

Să aducă jertfe. Fiecare pregătire fusese făcută spre aducerea la îndeplinire a riturilor sacre ale lui Baal într-un fel somptuos.

De viaţa lui. Viaţa omenească era ieftină pentru un astfel de om ca Iehu. El dorea ca ordinele lui să fie ascultate. Dacă în aducerea la îndeplinire a poruncilor lui avea să fie vreo neglijenţă, proprii lui soldaţi aveau să-şi piardă viaţa.


25 Când au isprăvit de adus arderile de tot, Iehu a zis alergătorilor și căpeteniilor: „Intrați și loviți-i: unul să nu iasă.” Și i-au lovit cu ascuțișul sabiei. Alergătorii și căpeteniile i-au aruncat acolo și s-au dus până la odaia din fund a templului lui Baal.

De adus arderile de tot. Nu este clar dacă această jertfă a fost adusă personal de Iehu sau dacă ea a fost adusă în numele lui, de către unul dintre preoţii lui Baal. Biblia vorbeşte adesea de indivizi care aduc jertfele lor în sensul că ei procură victimele şi altcineva le aducea în numele lor (Levitic. 3,7.12; 1 Regi 8,63). Adevăraţii jertfitori probabil că au fost preoţii lui Baal.

Căpetenii. Corpul de gardă al regelui. Până în acest moment el staţionase afară, la poartă prezenţa lui nu avea să dea naştere la suspiciune, deoarece totdeauna aceşti soldaţi însoţeau pe rege.

Până la odaia din fund. (în engl. the city of the House n.tr). Adevăratul înţeles al expresiei nu este clar. Una din traducerile greceşti redă odaia dinăuntru pentru city. Versetul următor arată că soldaţii au intrat până la altarul din spatele casei lui Baal. Când au intrat în curte, normal că ei aveau să omoare mai întâi pe închinătorii cei mai aproape de ei, şi după ce vor fi ucis pe toţi cei din curte aveau să intre în clădire şi în cele din urmă, în încăperea centrală spre a completa sângeroasa lor lucrare.


26 Au scos afară stâlpii Astarteii din casa lui Baal și i-au ars.

Stâlpii. Ebraicul masseboth, stâlpi. În aceste timpuri, stâlpi sacri erau obişnuiţi în Palestina. Ei sunt socotiţi că au fost simboluri masculine ale fertilităţii, evreilor li s-a poruncit să nimicească astfel de stâlpi (Ex. 23,24; 34,13) şi era interzis să se planteze vreun boschet (simbol feminin) sau să se aşeze vreun stâlp aproape de un altar al Domnului (Deuteronom. 16,21.22).


27 Au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat și templul lui Baal și l-au prefăcut într-o hazna de gunoi, care a rămas în picioare până în ziua de azi.

Au sfărâmat. S-ar părea că stâlpul principal de aici, acela al lui Baal, era de piatră, pentru că el a fost sfărâmat, în timp ce, ceilalţi stâlpi trebuie că au fost de lemn, pentru că ei au fost arşi (v. 26).

O hazna de gunoi. Un closet (vezi Ezra 6,11; Daniel 2,5; 3,29). Aceasta spre a se arăta un dispreţ total pentru locul folosit mai înainte ca loc sfânt.


28 Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel,

A nimicit pe Baal. În timp ce Iehu a nimicit manifestările închinării la Baal din naţiunea lui Israel, în mod sigur că el n-a nimicit spiritul falsei religii. Ceea ce Iehu a făcut ,a fost simpla venire în contact cu unele manifestări exterioare a vieţii religioase a poporului. În fond, israeliţii erau păcătoşi, necinstiţi, corupţi şi imorali ca mai înainte.


29 dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit vițeii de aur din Betel și Dan.

Iehu… n-a părăsit. Iehu a combătut răul, dar el a folosit răul spre a-l face. Niciodată păcatul nu poate fi biruit prin păcat. Păcătoşenia de un fel, niciodată nu va dezrădăcina alte feluri de păcătoşenii. Închinarea la Baal trebuia înlăturată din Israel. Dar era puţin bine realizat pe termen lung , dacă Baal n-a fost înlocuit prin închinarea la Dumnezeu. Iehu a greşit în aceea că el n-a făcut nimic spre a schimba inimile poporului său. Un om care el însuşi nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam care a dus răul asupra lui Israel, cu greu putea să spere să elibereze naţiunea de tristele efecte ale unei astfel de nelegiuiri.

Viţeii de aur. Aceştia au fost cele mai de seamă obiecte de cult ale naţiunii şi se aflau printre izvoarele principale ale răului naţiunii. Pe vremea aceea, Betel şi Dan fără îndoială că erau priviţi ca altare naţionale şi ocupau acelaşi loc în ochii poporului lui Israel ca şi templu din Ierusalim în Iuda. Dacă ţinta principală a lui Iehu a fost dreptatea şi întoarcerea la Iehova, el şi-ar fi îndreptat zelul lui împotriva viţeilor de aur de la Betel şi Dan ca şi a casei lui Baal.


30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”

Pentru că ai adus bine la îndeplinire. Închinarea la Baal era un blestem pentru ţara lui Israel şi casa lui Ahab era vinovată pentru promovarea acestui fals sistem de religie. Era timpul sosit spre a se face ceva spre a se pune capăt relei influenţe a casei lui Ahab. De asemenea, era timpul ca sistemul idolatriei, al închinării la Baal să fie dezrădăcinat din ţară. Iehu a făcut mult spre a opri influenţa răului şi spre a înlătura sursele stricăciunii. În privinţa aceasta, el a adus un mare serviciu naţiunii lui şi cauzei dreptăţii şi acest lucru a fost recunoscut de Domnul.

Până la al patrulea neam. Lucrarea lui Iehu a fost un amestec de rău şi bine. Într-o anumită măsură, el a făcut lucrarea Domnului, dar au fost şi rele serioase în metodele lui care n-au avut aprobarea cerului. Urmaşii lui care au stăpânit pe tronul lui Israel au fost Ioahaz, Ioas, Ieroboam II, şi Zaharia. Şalum a pus capăt dinastiei lui Iehu, ucigând pe Zaharia (2 Regi 15,10.12). Casa lui Iehu a stăpânit peste Israel cam un secol – mai îndelungat decât oricare altă dinastie. Casa lui Ieroboam a stăpânit 22 de ani, iar aceea a lui Omri 44 (24 şi 48 inclusiv; vezi la pag. 145; vezi şi p. 136, 138 din orig.).


31 Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în Legea Domnului Dumnezeului lui Israel; și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.

N-a luat seama. Iehu a fost lege pentru el; a acordat puţină atenţie orânduielilor de dreptate stabilite de Dumnezeu.


32 Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ținutul lui Israel; și Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.

Să taie câte o bucată din… Israel. Sensul este că Domnul a început să micşoreze sau să taie părţi din teritoriul lui Israel. Vrăjmaşilor lui Israel le-a fost îngăduit să-i necăjească la hotare, o prevestire a judecăţii care avea să vină asupra întregii naţiuni dacă locuitorii nu se vor întoarce la dreptate şi la Dumnezeu.

Hazael i-a bătut. Spre îndeplinirea profeţiei lui Elisei (cap. 8,12) Salmanasar III pretinde că în al 18-lea an al lui, el a primit tribut de la Iehu. Evident că acesta era anul în care Iehu s-a urcat pe tron (vezi cele despre cap. 9,2). Deoarece atât Salmanasar cât şi Iehu erau atunci vrăjmaşi ai Siriei, probabil că Iehu a crezut de bine, ca, de îndată ce a ajuns rege al lui Israel să facă pace cu el, trimiţându-i un dar. După plecarea lui Salmanasar în ţara lui, se putea aştepta ca Hazael să-şi reverse mânia asupra lui Iehu. Împăraţii Asiriei se pare că nu s-au mai reîntors spre ţările coastei mediteraneene până prin 805 a.Hr., sub Adad-Mirari. În felul acesta, Siria avea mână liberă împotriva lui Israel.


33 De la Iordan, spre soare-răsare, a bătut toată țara Galaadului, pe gadiți, rubeniți și manasiți, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad și Basan.

Galaad şi Basan. Acestea erau ţinuturi de partea estică a Iordanului, în imediata apropiere a Siriei, uşor accesibile acestor vrăjmaşi înverşunaţi ai lui Israel.

COMENTARIILE LUI E. G. WHITE

PK 215, 254

16 TM 55; 2T 147; 4T 535; 5T 343

19, 28 PK 215


34 Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el și toate isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
35 Iehu a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.
36 Iehu domnise douăzeci și opt de ani peste Israel la Samaria.