1 Samuel 10

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui? 2Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Ţelţah. Ei îţi vor zice: „Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi s-au găsit; şi iată că tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi şi zice: „Ce să fac pentru fiul meu?” 3De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin. 4Ei te vor întreba de sănătate şi-ţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor. 5După aceea, vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind. 6Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om. 7Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine. 8Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.” 9De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi. 10Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor. 11Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?” 12Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” – 13Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime. 14Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: „Unde v-aţi dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgăriţele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.” 15Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.” 16Şi Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.” Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel. 17Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Miţpa 18şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau. 19Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: „Pune un împărat peste noi!” Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.” 20Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel, şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin. 21A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii, şi a ieşit la sorţi familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţi Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit. 22Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” 23Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus. 24Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el.” Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!” 25Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă. 26Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu. 27S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.